Pe 9 februarie 2026, un titlu sobru a început să circule în presa internațională de specialitate: „Forests are changing fast and scientists are deeply concerned”. În spatele frazei stă un studiu amplu, publicat în revista Nature Plants, coordonat de cercetători de la Universitatea Aarhus (Danemarca), împreună cu colaboratori din întreaga lume. Analiza a cuprins peste 31.000 de specii de arbori – o scară aproape fără precedent – și conturează o imagine neliniștitoare: pădurile planetei devin tot mai uniforme, mai rapide în creștere, dar mai fragile pe termen lung.
Ceea ce se întâmplă, pe scurt, este o înlocuire silențioasă: arborii „sprinteri” – cei cu frunze ușoare, lemn de densitate mică și creștere explozivă pe termen scurt – câștigă teren. În schimb, speciile „maratoniste” – cu viață lungă, creștere lentă, lemn dens, adaptări specializate – sunt treptate marginalizate sau chiar amenințate cu dispariția locală. Această schimbare nu este doar o chestiune de estetică forestieră. Arborii cu creștere lentă sunt adevărații stâlpi ai stocării carbonului pe termen foarte lung, ai stabilității solului, ai rezistenței la secetă extremă, furtuni sau invazii de dăunători. Ei susțin, de asemenea, o biodiversitate mult mai bogată, mai ales în zonele tropicale, unde diversitatea speciilor atinge maxime planetare.
Presiunile care alimentează această tendință sunt bine cunoscute, dar studiu le pune într-o lumină nouă și globală: schimbările climatice (care favorizează speciile adaptate la stres rapid), defrișările masive urmate de regenerări artificiale sau naturale sărace, pierderea habitatelor, plantarea preferențială a speciilor cu randament rapid pentru lemn și răspândirea speciilor alohtone (naturalizate) care ocupă spații, dar nu umplu cu adevărat nișele ecologice lăsate libere de nativi.
Rezultatul? Pădurile viitorului riscă să arate încă verzi de la distanță, dar să fie mult mai sărace în interior: mai puține straturi, mai puține interacțiuni, mai puțină reziliență. O pădure uniformă, chiar dacă crește repede, este ca o casă construită numai din materiale ieftine și ușoare – rezistă bine la soare, dar se clatină la prima furtună serioasă.
În tropice, unde miza biodiversității și a stocării de carbon este cea mai mare, pierderea speciilor lente este deosebit de acută. În zonele temperate și boreale, tendința există, dar se manifestă mai lent – ceea ce ne oferă, poate, o fereastră mică de timp pentru a acționa.
Ce putem face? Studiul nu oferă rețete simple, dar sugerează clar direcții: restaurarea activă cu prioritate pe speciile native cu trăsături lente și specializate, reducerea dependenței de monoculturi rapide, protejarea fragmentelor de pădure primară sau aproape primară care încă mai adăpostesc acei „maratoniști” indispensabili. În fond, diversitatea nu este un lux estetic, ci o poliță de asigurare împotriva viitorului incert.
Pădurile nu sunt doar depozite de lemn sau de CO₂. Sunt sisteme vii, cu memorie lungă și cu o înțelepciune acumulată în sute, uneori mii de ani. Când pierdem treptat tocmai arborii care „țin minte” cel mai mult, pierdem și o parte din capacitatea planetei de a se adapta. Poate că tocmai de aceea îngrijorarea oamenilor de știință are și o notă de tristețe: nu este vorba doar de cifre și modele, ci de o poveste nerostită care se șterge.
