Dezbaterea privind protecția pădurilor din România a ajuns într-un punct vulnerabil. În timp ce noile reglementări privind zonele de protecție strictă stârnesc controverse, ASFOR trage un semnal de alarmă: a lăsa pădurea „în voia sorții” nu este conservare, ci abandon cu riscuri majore. Protecția reală se face prin gestionare activă, respectarea dreptului de proprietate și recunoașterea rolului lemnului în combaterea schimbărilor climatice.
Într-un editorial recent, președintele ASFOR, Ciprian Dumitru Muscă, analizează capcanele viziunii care presupune retragerea totală a omului din ecosistemul forestier. Această abordare, deși sună nobil în teorie, ignoră realitățile biologice și socio-economice ale secolului XXI.
Pădurea gestionată – un „scut” împotriva degradării
Conform ASFOR, o pădure sănătoasă nu este una pe care s-a pus „lacătul”, ci una administrată pe baze științifice. În contextul schimbărilor climatice, pădurile abandonate devin extrem de vulnerabile în fața dăunătorilor, a secetei și a incendiilor devastatoare, așa cum s-a văzut recent în sudul Europei.
„A proteja nu înseamnă a pune un lacăt pe pădure și a aștepta ca fenomenele climatice extreme să o degradeze. O pădure sănătoasă este o pădure gestionată”, subliniază Ciprian Muscă. Modelele din Finlanda sau Austria demonstrează că bioeconomia forestieră poate genera mii de euro pe hectar, în timp ce menține ecosistemele vitale, spre deosebire de modelul abandonului, care produce pierderi.
Dreptul de proprietate și „exproprierea mascată”
O temă centrală a analizei este respectarea dreptului de proprietate. ASFOR susține că impunerea de restricții drastice fără consultarea proprietarilor (privați sau comunități locale) și fără un sistem de compensații echitabil și rapid este, în esență, o expropriere mascată.
Sistemul actual de compensații este greoi, birocratic și plin de întârzieri, ceea ce alimentează rezistența socială. ASFOR solicită ca orice desemnare de arie protejată să fie precedată de un plan de compensații funcțional și de o evaluare reală a impactului socio-economic.
Efectul de substituție: Contribuția „invizibilă” a lemnului la climă
Un argument puternic adus în discuție este efectul de substituție. În timp ce politicile europene se concentrează pe carbonul stocat în arbori, ele ignoră adesea carbonul „salvat” atunci când folosim lemn în loc de beton sau oțel.
- O casă de 150 mp din lemn stochează între 80 și 140 de tone de CO2.
- Utilizarea lemnului în construcții la nivel național ar putea reduce emisiile cu peste 1 milion de tone de CO2 anual.
ASFOR solicită ca acest beneficiu climatic să fie inclus în metodologiile europene de contabilizare a carbonului (LULUCF), transformând astfel exploatarea sustenabilă într-un instrument activ de luptă împotriva încălzirii globale.
Trei piloni pentru un viitor verde
Pentru a depăși stadiul conflictelor mediatice, ASFOR propune un parteneriat bazat pe trei principii:
- Protecție strictă unde știința o cere, dar cu compensații imediate și juste pentru proprietari.
- Gestionare durabilă ca normă, nu ca excepție, urmând cele mai bune practici europene.
- Recunoașterea valorii lemnului în politicile climatice, inclusiv prin certificarea eliminărilor de carbon (CRCF).
„Silvicultură nu este inamicul naturii. Este principala sa linie de apărare”, concluzionează Ciprian Muscă. Mesajul este clar: România trebuie să aleagă între un abandon riscant și o gestionare responsabilă care să asigure atât sănătatea naturii, cât și bunăstarea comunităților care trăiesc de pe urma pădurii.
Acest articol a fost adaptat după editorialul publicat pe asfor.ro la data de 2 februarie 2026.
