DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

17.8 C
București
18.2 C
Sibiu
15.3 C
Suceava
13 C
Covasna
12.4 C
Piatra Neamț
14 C
Braşov
15.2 C
Bistrița
15.1 C
Râmnicu Vâlcea
marți, aprilie 29, 2025

S-a votat: e permisă intervenția imediată împotriva urșilor periculoși

Recomandate

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for dedicizional, proiectul de lege prin care se permite intervenția de urgență a autorităților, în cazul urșilor care provoacă probleme oamenilor sau provoacă pagube materiale. Legea a fost adoptată cu: 232 pentru, contra 30 și 23 de abțineri.

Urșii vor putea fi eliminați atât în intravilan, cât și în extravilan, de către autoritățile competente și echipe specializate de vânători.

O altă prevedere importantă a legii este aceea că nu se va mai ține cont de dimensiunea animalului sau dacă este ursoaică însărcinată, dacă animalul pune în pericol viața oamenilor.

Camera Deputaților este for decizional în cazul acestei legi, iar aceasta va merge la Cotroceni pentru a fi promulgată de către președintele Klaus Iohannis.

Ministrul Mediului a salutat decizia Parlamentului.

„Împreună ocrotim viața umană: astăzi Camera Deputaților a aprobat legea care permite intervenția imediată împotriva urșilor periculoși nu numai în intravilan, dar și în extravilan.

La începutul anului mulți susțineau ca nu este nevoie de intervenție umana: acum trei zile o persoană a fost găsită decedată lângă propria casă din pădure în județul Harghita. Cauza decesului a fost cel mai probabil un atac de urs. Și șirul ar putea continua.

Subliniez, din nou, faptul că acest act normativ oferă o soluție de urgență într-o situație excepțională. Nu rezolvă problema pe termen lung, dar, în momentul de față, salvează vieți.

Ținând cont de faptul că din 2016 managementul impropriu al speciei de urs brun a dus la creșterea semnificativă a populației, punând în pericol viața oamenilor și bunurile acestora, aprobarea intervenției imediate a fost imperios necesară.

Ca măsură pe termen lung, am început estimarea populației de urs brun cu ajutorul unor metode moderne științifice, proiect care va avea ca rezultat scăderea numărului conflictelor dintre om și urs, conservarea habitatului natural al ursului, respectiv managementul durabil al specie”, este mesajul lui Tanczos Barna.

Sursa: stiripesurse.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi

ForestMania
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.