Gabriel Cernat este o figură emblematică în lumea românilor care simt lemnul cu mâinile, și mai ales cu sufletul. De la grandioasele sale lucrări din lemn masiv de pe „Aleea Domnitorilor” din Poiana Câmpina, căsuțele tradiționale, mobilierul masiv din diverse stațiuni sau restaurante și până la personaje din basme și animăluțe sculptate, meșterul a demonstrat, de-a lungul anilor, că mânuiește drujba de parcă ar fi descoperit-o într-o viață anterioară. Pentru că, obiectiv vorbind, ar părea aproape ireal să știi să modelezi lemnul cu atâta măiestrie folosind o unealtă brutală și greu de stăpânit, și totuși să obții forme atât de fine, expresii vii și detalii care, în mod normal, ar cere ani întregi de pregătire.
Una dintre cele mai impresionante lucrări, finalizate recent, este o căsuță sculptată în lemn de rășinoase și plop bubos, în legătură cu care mulți internauți chiar se întreabă dacă este reală sau imaginile ar fi fost generate cu ajutorul inteligenței artificiale.
Totul e cât se poate de real, prin talentul lui Gabi lemnul nu este pur și simplu tăiat, materialul este ascultat, înțeles și în cele din urmă transformat.

O pasiune descoperită pur întâmplător
Gabriel a învățat cum să mânuiască uneltele pentru tăiat lemnul încă din copilărie, când diverse conjuncturi l-au pus față în față cu munca în pădure. Totuși, pe vremea aceea, încă nu văzuse lemnul într-un sens creativ. Ajuns în floarea tinereții, a ales ca o bună parte din timp să-și caute calea departe de România, ajungând în Spania, unde s-a ocupat cu amenajările exterioare. Acolo a și apărut prima scânteie, care ulterior s-a transformat într-o puternică pasiune pentru lucrul cu lemnul.
Potrivit unui material publicat acum patru ani pe platforma oficială a Consiliului Județean Prahova, care relata povestea de viață a sculptorului, Gabi a fost norocos să se afle în locul și în momentul potrivit, la o demonstrație live într-un magazin de drujbe. Astfel, acea experiență aparent neînsemnată, a dat naștere unui vis, vis care a continuat prin testarea și achiziționarea uneltei, iar ulterior prin mult exercițiu și răbdare a dus la formarea meșterului de astăzi.

Putem spune că Gabriel a fost înzestrat cu un talent nativ? Absolut! Sculptorul muncește în mare parte singur, este autodidact, iar imaginația sa nu se relaxează vreodată.
Potrivit aceluiași reportaj, un moment foarte important pentru Gabi a fost participarea la emisiunea „Românii au talent“ în 2018, unde în doar trei minute a reușit să imprime chipul unui bătrân pe o buturugă. Acest moment plin de emoție a servit drept o valoroasă rampă de lansare pentru sculptor, aducându-i alături un public numeros, care a ajuns să-i iubească arta.
În 2023 Gabi a revenit pe scena show-ului alături de soția sa, Roxana Lucaci, care-i împărtășește pasiunea.

Un refugiu din lemn, gândit pentru copii, dar și pentru adulți
Am luat recent legătura cu Gabriel pentru că am simțit că una dintre lucrările sale are puterea de a opri timpul. Este vorba despre o impresionantă căsuță din lemn, care te face să uiți de scroll și să rămâi cu privirea agățată de detalii.
Am creat această căsuță absolut locuibilă și să se poată transporta pe o platformă auto. Am lucrat în jur de 3 săptămâni la ea, este făcută din rășinoase și plop bubos în mare parte. Este dotată cu două paturi suprapuse de 90×2 m, cu un cuier realizat de soția mea, Lucaci Roxana Adelina. A fost creată atât pentru copii, cât și pentru adulți. Căsuța este izolată complet cu vată minerală de 10 cm grosime, cu pereți dubli și momentan este încă disponibilă!, povestește meșterul pentru Forestmania.ro




Căsuța a fost gândită în așa fel, încât să poată fi transportată ușor la viitorul său proprietar.

Bineînțeles, curiozitatea nu ne-a lăsat în pace și ne-am dorit să aflăm sursa de inspirație care a stat la baza acestei creații.
Gabi ne-a relatat că de-a lungul timpului a creat numeroase căsuțe din povești, iar o mare parte din ele se găsesc la Satul Spiridușilor pe Timișu de sus, Brașov. Lucrările respective au dimensiuni mici, servind drept spațiu de joacă pentru copii, așa că i-a venit ideea să creeze o căsuță mai mare, care să fie și transportabilă. Un spațiu plin de farmecul poveștilor, gata să bucure și părinții, nu doar pe cei mici.
Este foarte bună pentru camping, iar la comandă realizăm și căsuțe de dimensiuni mai mari, cu baie inclusiv și montat acoperișul la fața locului, la client acasă. Căsuțele prind viață din imaginația mea proprie, fiecare fiind unică în felul ei. , adaugă sculptorul

Piese de mobilier și bănci în stil rustic
Gabriel este un meșter foarte apreciat (la nivel internațional) și pentru mobilierul rustic pe care îl creează cu toată dragostea, iar asta se vede cu ochiul liber.
Întrebat despre esențele pe care le preferă în confecționarea pieselor de mobilier, Gabi ne-a mărturisit că alege orice esență cu grosime mare: nuc, fag, plop bubos, rădăcini de stejar, de nuc. Le folosește cu multă măiestrie pentru mese, blaturi masive și groase.
Sculptorul preferă lemnul imperfect, pentru că știe cum să-l facă să strălucească.
Dacă îmi place fibra lemnului, îi dau valoare! În general, lemnul de foc e cel mai frumos. Lemnul de foc e cel plin de noduri, scorburos, strâmb. Acolo se găsește cea mai frumoasă fibră la lemn. , ne-a împărtășit Gabriel câteva dintre secretele lucrărilor sale de succes

Unde îl puteți găsi pe Gabi?
Gabriel Cernat, împreună cu soția sa, participă la diverse evenimente, unde demonstrațiile lor live aduc un strop de adrenalină și stârnesc entuziasm.
În restul timpului îi puteți găsi la Valea Doftanei, Prahova.
Pentru comenzi sau pentru a vedea toate produsele disponibile pe stoc, îl puteți contacta și la telefon: 0732-452.348, sau Facebook: Cernat Gabriel sculpturi și Tik tok: @cernatgabriel0




