Poliția Română: „Controlul trebuie să coboare în pădure”. Ce provocări aduce aplicarea noului Cod Silvic

Recomandate

Cu peste 41.000 de dosare penale instrumentate în 2024 și personal insuficient, Poliția Română avertizează că este nevoie de o nouă abordare pentru combaterea infracționalității silvice.
La solicitarea ForestMania, Inspectoratul General al Poliției Române ne-a oferit o imagine de ansamblu asupra provocărilor întâmpinate de structurile specializate în protecția fondului forestier, în contextul aplicării noului Cod Silvic. Cu un volum ridicat de dosare și lipsa unor instrumente digitale eficiente pentru gestionarea contravențiilor, Poliția atrage atenția asupra nevoii urgente de armonizare legislativă și de consolidare a capacității instituționale.

Dosare multe, resurse puține

Potrivit IGPR, în anul 2024, polițiștii au instrumentat aproximativ 41.000 de dosare penale în domeniul silvic. Cele mai multe cazuri au vizat prejudicii mici și au fost inițiate în urma plângerilor venite din partea ocoalelor silvice, în baza vechiului Cod Silvic (Legea nr. 46/2008).

Pentru a întări capacitatea de intervenție, în perioada 2022–2024, Poliția Română a organizat concursuri pentru angajarea din sursă externă a unor specialiști silvici. În urma acestora, au fost încadrați doar 20 de ofițeri cu studii de profil, un număr considerat insuficient față de amploarea fenomenului.

De la drum, în pădure

Oficialii IGPR subliniază că, odată cu noul Cod Silvic, este necesară o schimbare de paradigmă în activitatea de control.

„O soluție ar fi dirijarea controlului către fondul forestier național – sursa primară a lemnului – pentru verificarea legalității actelor de punere în valoare, a exploatării, depozitării și expedierii materialului lemnos”, transmite Poliția Română.

În teren, sunt frecvent întâlnite situații în care stocurile reale din depozite diferă semnificativ de cele raportate în SUMAL 2.0, indicând că lemnul ar fi fost scos ilegal din pădure.

Noul Cod Silvic – progrese și dificultăți

Legea nr. 331/2024 aduce infracțiuni noi și modifică pragurile valorice/cantitative pentru cele existente, ceea ce, spun polițiștii, va conduce la o creștere a volumului de dosare.

Un plus important este clarificarea procedurilor de valorificare a lemnului confiscat în dosare penale, art. 152, aspect nereglementat anterior. De asemenea, modul de calcul al prejudiciilor este acum explicit, inclusiv în cazul infracțiunii de furt de arbori, Titlul VIII din noul Cod Silvic.

Totuși, Legea nr. 171/2010 privind contravențiile silvice nu a fost modificată, ceea ce duce la dificultăți de încadrare juridică și la aplicarea neunitară a sancțiunilor. Poliția solicită dezvoltarea unei aplicații mobile similare celei folosite în domeniul rutier, pentru a putea emite rapid amenzi în domeniul silvic.

Totodată, un aspect important îl reprezintă noul sistem de pază al fondului forestier național, încă neimplementat, care introduce o nouă categorie de personal silvic, respectiv personal silvic cu atribuții de pază, fiind introduse drepturi și obligații noi față de vechile reglementări.

Colaborări și tehnologii noi

Colaborarea cu Garda Forestieră Națională este apreciată ca fiind „pozitivă”, bazată pe intervenții comune și sprijin reciproc. În paralel, Poliția Română a organizat cursuri și seminarii de specialitate pentru pregătirea personalului propriu.

Un sprijin neașteptat a venit din partea Google, care a procesat automat fotografiile din SUMAL 2.0. Pe baza acestor analize, MMAP a transmis Poliției aproximativ 5.000 de avize suspecte, în urma cărora au fost aplicate 1.370 de sancțiuni contravenționale și au fost confiscate peste 300 mc de lemn.

SUMAL 3.0: așteptări mari

Reprezentanții IGPR au participat la întâlniri cu Ministerul Mediului privind dezvoltarea noului SUMAL 3.0. Așteptările sunt mari: sistemul ar trebui să limiteze emiterea de avize fictive și să fie adaptat situațiilor din teren, mai ales în ceea ce privește utilizatorii neprofesioniști, unde apar cele mai multe ilegalități.

Priorități pentru 2025

Printre obiectivele Poliției Române pentru acest an se numără:

• creșterea capacității de combatere a infracționalității forestiere;

• aplicarea fermă a legislației;

• atragerea de personal pasionat și bine pregătit în domeniul silvic.

„Ne dorim colegi pregătiți și motivați. Exemplele de succes ale celor încadrați din sursă externă confirmă că această specializare are viitor în Poliția Română”, se mai arată în răspunsul instituției.

Paul Ghinea

Dumitru Roșca

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi