DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

11.8 C
București
10.2 C
Sibiu
9.3 C
Suceava
10.2 C
Covasna
11.8 C
Piatra Neamț
9.6 C
Braşov
9.2 C
Bistrița
12.4 C
Râmnicu Vâlcea
duminică, mai 25, 2025

„Adoptă un copac”: Lecția de natură și grijă pentru viitor, în inima Bucovinei

Recomandate

La poalele Munților Călimani, educația pentru mediu capătă rădăcini puternice. În preajma vacanței de Paști, proiectul „Adoptă un copac” s-a încheiat cu succes în trei comunități din județul Suceava, aducând bucurie, emoție și un strop de responsabilitate în sufletele a peste 300 de copii. Elevii din Dorna Arini, Panaci și Neagra Șarului au „adoptat” puieți de molid, pe care i-au dus acasă, angajându-se să-i îngrijească și să-i urmărească cum cresc.

„Apropiindu-ne cu pași repezi de mica vacanță de Paști, am finalizat proiectul Adoptă un copac cu Școala Gimnazială Dorna Arini. Astfel, Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA – Administrația Parcului Național Călimani, împreună cu cei de la Asociația Forestierilor din România și bineînțeles cu micii iubitori de natură – Școlile Gimnaziale Dorna Arini, Panaci și Neagra Șarului – am reușit să dăm spre adopție peste 300 puieți de molid”, a declarat Ciprian Muscă, președintele ASFOR.

Copiii din ciclul primar și preșcolar au primit fiecare câte un puiet, alături de îndrumări privind plantarea și îngrijirea acestuia. Emoțiile au fost pe măsură – de la bucurie, la curiozitate și un soi de mândrie copilărească de a avea „propriul” copac.

„Este esențial să îi învățăm pe cei mici că pădurea este parte din viața noastră și că avem datoria să o protejăm. Prin astfel de inițiative simple, dar cu impact profund, le oferim nu doar informații, ci și experiențe. Iar copiii, odată conectați cu natura, vor deveni ambasadorii ei”, a declarat Petronela Mitache, reprezentant al Parcului Național Călimani.

La activități au participat nu doar elevii și profesorii, ci și silvicultori și voluntari, care au răspuns cu entuziasm inițiativei de a aduce pădurea mai aproape de cei mici. Pentru cadrele didactice, proiectul a fost și o ocazie de a integra lecțiile despre natură într-un cadru viu și memorabil.

„A fost o lecție altfel, o zi în care pădurea a intrat în sufletele copiilor. Cei mici au primit puieții cu o bucurie sinceră și, din reacțiile lor, înțelegem că vor avea grijă de acești copaci ca de niște prieteni”, a spus Marius Giosu, cadru didactic la Școala Gimnazială Neagra Șarului.

Proiectul „Adoptă un copac” face parte dintr-o serie de inițiative locale care urmăresc să consolideze legătura dintre comunități și pădure, în special prin implicarea tinerei generații.

„Puieții de molid au fost preluați în familiile micuților școlari și preșcolari, iar bucuria, nerăbdarea și curiozitatea lor au fost la ele acasă. Vă mulțumim, stimați colaboratori, pentru susținere, implicare și dedicație!”, a transmis Ciprian Muscă.


Încheiem cu gândul bun transmis de președintele ASFOR: „Paște fericit! Celor mici, iepurașul să le aducă daruri multe, iar Lumina Învierii să le lumineze pașii și viața!”

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi

ForestMania
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.