Anca, o studentă la Silvicultură care știe ce vrea: muncă la ocol, permis de vânătoare și de camion

Dumitru Macovei scoate lemnul din pădure de când se știe… De acolo, îl duce la clienți, prelucrat primar la gater. E la bază tehnician silvic, dar lucrează cu tatăl său, forestier și el, la firma familiei. Nu are un fiu care să îi moștenească pasiunea pentru lucrul la pădure, ci… o fiică. De la 10 ani venea micuța cu el în camion, fie să aducă lemnul din pădure, fie prin țară, să îl ducă la clienți. Pe la 12 ani Anca a învățat să măsoare cu clupa. La 14 ani mergea la marcări, în vacanțe. Iar la 18 ani, firesc, intra la Facultatea de Silvicultură și Exploatări forestiere Brașov.

O pasiune ca „un microb”

Anca a intrat prima la liceul silvic din Brașov. Crescuse văzând pădure și lemn, lângă tatăl ei. Nici nu se gândea să facă altceva.

„Am vrut foarte mult să fac silvicultură, cred că am luat microbul de la tata. Bunicul meu din partea tatălui are firmă de exploatare forestieră și tatăl meu lucrează la această firmă. Ca pregătire, e tehnician silvic, dar a lucrat mereu pe mașina de transport lemn. E pasionat de munca lui, de mașina mare. Și pasiunea lui a devenit cumva și pasiunea mea. Am mers în multe curse cu el, în diferite zone din țară.

Stăteam în mașina mare, povesteam despre toate, în aceste drumuri lungi. Mă lua și la pădure, stăteam cu el cât încărca. Pe la 12 ani am vrut și eu să măsor cu clupa și tata m-a învățat. În viitorul apropiat vreau să obțin permis de categoria C, ca să pot conduce și eu camionul și să aduc lemnul din pădure”, povestește Anca pentru forestmania.ro.

Crescută de bunicii din partea mamei în Voinești, Covasna, Anca a fost educată de aceștia cu rosturile știute de ei. Respectul pentru muncă a fost unul dintre ele. Bunicul e „verde” și azi, la 71 de ani. Pe lângă grădina impecabilă și cultura de zmeură – inclusiv zmeură galbenă sau alte culori – bătrânul nu îi refuză pe cei din comunitate, când îi cer ajutorul. A fost electrician și mereu e nevoie de un meseriaș… Iar el încă este unul.

Bunica a învățat-o pe Anca să respecte reguli, să aprecieze ce are, să nu se întindă mai mult decât îi e plapuma, să fie respectuoasă cu toată lumea. O mulțime de lucruri pentru care nepoata îi este azi recunoscătoare, că tare bine i-au prins. Acest bagaj l-a luat cu ea când a plecat la Brașov, la 14 ani, la liceul silvic.

O familie

A intrat prima la liceu și s-a instalat la cămin. Venea acasă vinerea.

„Liceul avea și profil de design de mobilier, dar eu am ales secția de Silvicultură și Exploatări forestiere. Am și atestat de tehnician silvic, obținut la finalul liceului. Am avut un diriginte care ne-a învățat multe lucruri, am făcut carte pe bune. Tot ce ne-a predat domnul Răzvan Dănuț Enache ne-a fost de folos la facultate. Mie și celorlalți cinci colegi cu care am venit după bacalaureat la Facultatea de Silvicultură și Exploatări forestiere Brașov. Dincolo de asta, a fost un diriginte care ne-a ținut uniți”, spune Anca.

Are așadar un grup de colegi cu care e zi de zi, de la 14 ani…

„Noi suntem ca o familie, ca frații. Ne ajutăm unul pe altul. Sunt singura fată din acest grup. Și sunt sigură că vom rămâne prieteni toată viața”. Ne-a mărturisit însă că cea mai bună prietenă a ei este Roxana. Mama ei.

„Acasă e tot acasă”

Anca nu are niciun gând să plece din țară. E legată de familie, de orașul ei, de bunicii din Voinești.

„Îmi place România, îmi place ce avem noi în zona aceasta, în Covasna. Îmi place aerul de aici. Îmi plac tradițiile noastre din Ardeal, chiar și slănina afumată! Acasă e acasă și nu aș putea să plec, pentru că aici am totul. După facultatea mi-aș dori să pot lucra la un ocol cât mai aproape de casă. Mie îmi este dor să vin acasă, pentru că sunt plecată de la 14 ani și tot ce îmi doresc este să revin de tot”.

O problemă de comunicare

Anca știe de mică drumul lemnului. L-a văzut scos din pădure și dus pentru prelucrare în diverse locuri din țară. Știe cât e de important.

„Sper ca generația noastră să ajute opinia publică să înțeleagă că silvicultura din România se face așa cum trebuie, ca la carte, după reguli clare. Nu că se taie totul și se duce în Austria, cum spun unii. Oamenii trebuie să înțeleagă că acolo unde se taie, se taie cu folos și se replantează. Este nevoie să comunicăm mai bine, mai mult, noi, cei din sector. Dacă nu am extrage lemnul din pădure, nu am avea nici hârtie pe care să scriem, nici mobilă. N-am avea nici cu ce să ne încălzim.

Așa cum se vorbește mult despre urși, că nu mai au păduri și de-aia vin în orașe. Au și încă cum, slavă Domnului! Problema urșilor nu e lipsa hranei, ci faptul că au găsit ceea ce numim calea tomberoanelor. Aici unul, apoi încă unul, mai jos altele… S-au tot dus după ele, pentru că e mai comod. Apoi… oamenii nu își îngrădesc gospodăriile, astfel încât animalele domestice devin prăzi ușoare”. Pe lista ei de priorități e și permisul de port-armă. Îi place cursul de faună și practica în păduri, pe urmele animalelor sălbatice. Este anul II și nu și-a pierdut entuziasmul pentru studiu.

Deocamdată, se ține de școală și știe că trebuie să învețe. E cu gândul la bunica și nu ar putea s-o supere cu restanțe sau probleme de vreun fel. „Ultimul lucru de pe lume pe care îl doresc e s-o supăr pe bunica!”