În Olanda, oricine visează să aibă propria casă ar putea fi tentat de o „Wikkelhouse”, adică o casă din carton învelită în lambriu de lemn: una care este și accesibilă, și sustenabilă.
Oep Schilling din Olanda creează din carton spații reale de locuit, extrem de durabile şi despre care spune că rezistă până la 100 de ani.
„Un bărbat care lucra cu carton a avut ideea să-l înfășoare, în loc să-l plieze. Și, dintr-o dată, cartonul a fost mult mai stabil. S-a lăudat cu descoperirea lui într-un bar și chiar a pus pariu că l-ar putea folosi pentru a construi o casă. Așa a început totul”, povestește Oep Schilling, producător de case din carton.
Astăzi, după câteva sute de case, procesul de producție merge perfect. Cartonul este înfășurat și apoi lipit cu amidon de cartofi. Inul este folosit ca izolație.
Dar poate o casă din carton să reziste cu adevărat?
„Există un motiv pentru care persoanele fără adăpost folosesc cartonul pentru a-și face un loc de dormit. Izolează foarte bine. Cartonul se dezintegrează doar în urma unor ploi abundente. De aceea, am pus un strat impermeabil în jurul casei. Un fel de haină de ploaie Goretex care este impermeabilă, dar care permite trecerea vaporilor. Acest detaliu este important”, explică Oep Schilling.
O astfel de casă costă între 40.000 și 85.000 de euro
E formată din cinci segmente sau module care pot fi combinate, conform nevoilor și bugetelor fiecăruia.
Cererea este mare – inclusiv din partea unor oameni care nu trăiesc în Olanda.
„Până acum sunt mai mulți britanici, francezi și belgieni care au cumpărat o Wikkelhouse. Germanii par să fie un pic sceptici în ceea ce privește funcționalitatea unei case din carton”, spune producătorul.
Dar scepticii o pot testa odată cu închirierea unei astfel de case, pentru a dormi în ea.
Potrivit agrointel.ro, fiecare fășie de carton este înfășurată pe o matriță rotativă. În total 24 de fășii de carton sunt lipite unele de alte folosind un lipici special, după care totul este tratat cu o substanță care să împiedice pătrunderea umezelii și apoi forma de carton și se finisează cu lemn, tratat la rândul lui împotriva umezelii și a instalării mucegaiurilor. Fiecare astfel de segment cântărește în jurul a 500 kg, iar greutatea redusă nu face necesară existența unei fundații.
La sfârșit totul este învelit în lambriuri din lemn, menit să protejeze construcția de fenomenele meteo ce pot apărea pe parcursul unui an.
Având în vedere faptul că această construcție este realizată din materiale naturale, care un un impact minim asupra mediului înconjurător, aceasta este de 3 ori mai prietenoasă cu mediul, decât un spațiu de locuit obișnuit. Mai mult decât atât, modularitatea casei îți permite asamblarea și reasamblarea lor de mai multe ori, iar materialele sunt 100% reciclabile.
Potrivit dezvoltatorului olandez, construcțiile modulare nu sunt disponibile peste tot în lume, fiind livrate doar în câteva state din spațiul comunitar, așa cum sunt Olanda, Belgia, Luxembrug, Danemarca, Germania, Anglia și Franța. Într-un timp relativ scurt distribuția modulelor ar putea să ajungă și în alte țări europene așa cum sunt Polonia, Ungaria, Bulgaria sau România.
Sursa: digi24.ro