Statul va acoperi 70% din costul unei sobe noi pentru cetățenii eligibili din zona montană
Comuna Dobra, din județul Hunedoara, a reușit să se înscrie rapid în Programul „Rabla pentru Sobe”, un demers național prin care Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) sprijină înlocuirea sobelor vechi, poluante și ineficiente cu unele noi, moderne și eficiente energetic. Potrivit Mesagerului Hunedorean, autoritățile locale din Dobra s-au mobilizat prompt pentru a aduce acest beneficiu comunității, înscriindu-se în termen și pregătindu-se pentru următorii pași ai programului.
„Am reușit să ne înscriem în termen în program și acum așteptăm să se desfășoare următorii pași. Sobele în mediul rural sunt indispensabile nu doar pe timpul iernii, ci și ca sursă pentru a găti mâncare. Mulți o folosesc și în acest scop, mai ales persoanele mai în vârstă. Așa că e o ocazie tocmai bună ca să fie schimbate cu unele noi și cu mult mai economice”, a declarat primarul Ovidiu Pădurean, citat de sursa menționată.
Programul, inspirat din modelele nordice, este dedicat exclusiv celor aproximativ 900 de localități montane din cele 27 de județe situate în zona montană a României. Finanțarea publică acoperă până la 70% din costurile aferente achiziției și instalării unei sobe eficiente energetic, fără a depăși suma de 10.000 lei per gospodărie. Pentru fiecare unitate administrativ-teritorială (UAT) înscrisă, statul alocă o sumă maximă de 560.000 lei.
Ce pot obține cetățenii prin acest program? Pe lângă sobele clasice, sunt eligibile termosobele, șemineele și termoșemineele care funcționează pe bază de lemn, peleți sau brichete, precum și coșurile de fum ceramice sau metalice, cu perete dublu. De asemenea, finanțarea acoperă și serviciile de instalare și montaj.
Eligibilitatea se referă la persoanele fizice care:
- locuiesc într-una dintre localitățile montane eligibile;
- sunt proprietarii imobilului pentru care solicită finanțarea;
- dețin sobe vechi și ineficiente, pe care se angajează să le caseze.
Următorul pas îl reprezintă publicarea de către AFM a listei UAT-urilor care au încheiat contractele de delegare, urmată de anunțarea sesiunii de înscriere pentru cetățenii interesați, pe site-ul oficial www.afm.ro.
Programul „Rabla pentru Sobe” este o oportunitate reală pentru modernizarea sistemelor de încălzire din mediul rural și pentru reducerea presiunii asupra resurselor de lemn, contribuind în același timp la diminuarea poluării și la îmbunătățirea calității vieții în gospodăriile montane. Comuna Dobra dă astfel un exemplu de inițiativă locală cu impact direct și pozitiv asupra comunității.
pe asfor.ro găsiți:
GHID – https://asfor.ro/2025/03/20/ghid-rabla-pentru-sobe/
