Conferință internațională dedicată femeilor din sectorul forestier

0
609

În perioada 26-28 mai are loc ce-a dea treia conferință internațională dedicată femeilor din sectorul forestier, în cadrul proiectul Forests in Women’s Hands, proiect finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Transnațional Dunărean.

Conferința este organizată în noul campus Waldcampus din Traunkirchen, fiind unul din cel mai mare campus la nivel european și construit în mod sustenabil. Gazda acestei conferinței este unul din cei 14 parteneri ai proiectului, organizația Forstfrauen din Austria. Fiindcă anul trecut, în aprilie 2021, conferința a fost de un real succes, cu o prezență online de peste 400 de participanți, acum a venit momentul ca femeile să se facă din nou auzite și ascultate despre ce înseamnă rolul lor în activitățile silvice.

Din România participă ing. Ramona Scriban, cercetător științific al Facultății de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, implicată în proiectul „Forests in Women’s hands”.

Deschiderea conferinței a fost făcută de Hermine Hackl, care anul acesta a fost distinsă cu Medalia de Aur a Meritului Republicii Austria de către președintele federal, pentru activitatea ca manager al campusului de formare și cercetare din Traunkirchen.

În prezent, noul director este Florian Hader cu studii în domeniul silviculturii, specializat în sectorul energetic. El a precizat faptul că femeile vin cu soluții noi care contribuie la dezvoltarea network-ului, și de aceea este necesar să gândim mai deschis, deoarece și femeile pot avea un rol important în dezvoltarea acestui sector.

Conferința a continuat cu prezentarea generală a proiectului făcută de partenerul lider al proiectului Nike Krajnc, care, de asemenea, a menționat că acest proiect nu este „o mișcare feministă”, ci mai degrabă un proiect dedicat femeilor pentru a le putea face mai vizibile și de a crea un networking la nivel internațional.

Sabine Pelzmann este specialistă în domeniul leadership-ului și în dezvoltarea organizațională, iar pe parcursul conferinței aceasta a ținut un discurs despre ce înseamnă poziția unei femei ca lider într-o organizație. Este nevoie de echipe cât mai mixte din punct de vedere al genului. Care sunt sarcinile unui adevărat lider? Un lider trebuie să ia decizii corecte, să creeze o structură socială strategică, să creeze și să continue la dezvoltarea networking-ului și să lucreze în sistem. Echipele cu o structură mixtă sunt mai de succes și pot conduce la decizii mai bune. De asemenea, aceasta consideră că femeile nu cred în succesul lor și că ar trebui să depășim aceste bariere. Și că ar trebui să regândim în diferite și diverse moduri.

Rezultatele proiectului privind starea actuală a femeilor din sectorul forestier au fost prezentate de Kathrin Böhling, din Germania, specialist în sociologie. Aceasta a punctat faptul că în România sectorul silvic este unul dominat de bărbați, fiind țara cu cel mai mare procentaj (80%).

Invitații speciali au menționat că femeile trebuie să continue acest networking și în viitor, că trebuie să aibă mai multă încredere în ele și să-și asculte instinctul. Femeile sunt mult mai sensibile în procesul de luare a deciziilor și au o perspectivă mai holistică, comparativ cu bărbații. În același timp, acest sector este unul dificl pentru o femeie și, de aceea, este nevoie ca bărbații și femeile să lucreze în echipă.

Site-ul proiectului și alte informatii: www.interreg-danube.eu/approved-projects/fem4forest 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.