Ceata de tineri din Rucăr, grup de dansuri populare compus din fete și băieți, se pregătește pentru colindele de Sărbători. Din ceată face parte și Diana, studentă în anul II la Facultatea de Silvicultură și Exploatări forestiere Brașov, care merge în Rucăr din copilărie, la bunici. Ce e special la ea? E cea mai tânără membră a asociației vânătorilor din România. O vrednică ucenică a zeiței Diana pe plaiurile noastre…

Nici nu terminase liceul și și-a luat permis de armă și apoi de vânătoare. Domeniul îi era prea cunoscut, că doar de la 7 ani mergea la vânat cu tatăl ei, pădurar. Îl însoțea și îi plăcea. De fapt, îl însoțea nu doar la vânat, ci și la pădure, la marcări, la activitățile nesfârșite de îngrijire… La 12 ani micuța Diana Leluțiu devenea deja gonac. Așa că la 18 ani n-a mirat pe nimeni când a apărut nu cu vreo poșetă de marcă sau o rochie, ci cu o carabină Winchester de calibru 30.06.

„Am moștenit pasiunile tatălui meu. Atât pentru pădure, cât și pentru vânătoare. Mă lua cu el mereu. Tot ce știu, de la el știu”, povestește Diana pentru forestmania.ro.

A făcut liceul de informatică și apoi a dat la Facultatea de silvicultură. Este acum anul II, iar anul viitor își va alege specializarea. Cel mai probabil, se va îndrepta spre Cinegetică, deși spune că îi place la fel de mult și silvicultura. Ideea de a conduce arborete i se pare fascinantă. La fel de fascinantă ca răspunderea pentru un fond cinegetic. Încă oscilează.

Primul ei vânat a fost un mistreț. Își amintește acea zi în cele mai mici detalii. Ceva ce nu se uită. Pregătirea, autorizarea, pânda.

Secundele în care, rezemată pe trepied, a ochit… Acele momente în care ți se golește mintea, efectiv, și pe care doar vânătorii le înțeleg și le prețuiesc.

„Când am tras și am văzut că l-am nimerit… am trăit o senzație care nu se poate explica, e un sentiment de nedescris. E ca și cum ți-ai injecta doză dublă de adrenalină”.

A urmat botezul… O ceremonie specială, după ce a vânat primul animal la goană, tot un mistreț.

„Este un ritual vânătoresc ce are loc după primul animal copitat împușcat. Și constă în depunerea unui jurământ. Cel mai vârstnic vânător din grupă spune jurământul și tu îl repeți. Este vorba despre etică, despre respectul față de animale și colegi. La final se ia o joardă și se lovește, simbolic, pe spate, noul venit. Eu fiind fată, mi-a dat în palmă. Se face apoi tabloul specific, cu vânatul”.

Diana e tânără delicată. E greu să ți-o imaginezi cu o carabină în mâini, pândind animale sălbatice…

„Toți cei cărora le spun că vânez au o reacție de uimire. Din păcate, în România această breaslă a vânătorilor este subapreciată. Oamenii nu cunosc normele și nici avantajele vânătorii, fără de care ar fi dezechilibru în natură. Cum deja este, în cazul ursului brun”.

„O armă îți amintește câtă forță ai în interiorul tău”

România are în jur de 60.000 de vânători, din care în jur de 40.000 sunt membri ai Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi. Ungaria are undeva la 200.000, la o populație de 9 milioane de oameni. Femei vânător sunt puține, la noi.

Dar sunt. Facem un mic „ocol” în povestea Dianei, pentru a vă vorbi și de Sorana Tucaliuc, care are un magazin de arme în Iași și este instructor în poligon. Știe că există multe prejudecăți, multe vorbe grele, multe piedici interne sau externe când vine vorba ca o femeie să își expună pasiunea pentru vânătoare sau arme.

„La finalul unei zile în poligon, atitudinea unei femei se schimbă complet. O astfel de zi, în care ai pus mâna pe o armă și ai tras, îți amintește câtă forță ai în interiorul tău. O armă de scapă de inhibiții, de complexe, de spaime, îți dă curaj”, spune ea. În magazinul ei, Artemis, a văzut și femei. Intră timide, de parcă ar fi o rușine… Este motivul pentru care Sorana vrea să înceapă o serie de seminarii dedicate celor interesate de domeniul armelor. Pentru că, pe lângă reparații, vânzări și curățare de arme, e și pshilog clinician.

„A existat mereu un mit, că doar bărbații vânau pentru a procura hrana familiei. Dar în 1963, s-au descoperit în Colorado rămășițele unei femei care a trăit în urmă cu 10.000 de ani, lângă care se aflau unelte de vânătoare și ustensile de jupuit. Într-o altă descoperire în Peru, în 2018, s-au găsit mai multe rămășițe ale unor femei, cu diferite unelte de vânat și jupuit. S-a concluzionat că era o zonă unde femeile aduceau vânatul și îl preparau. Multe oase de animale erau colecționate pentru a deveni unelte.

În urma descoperirilor de acest fel, Abigail Anderson împreună cu alți 5 autori, toți profesori universitari, au publicat un articol științific prin care aduc la cunoștința societății moderne faptul că femeile au avut o contribuție de 100% la vânătoare, la procurarea hranei pe bază de vânat.

Niciodată femeile nu au fost mai prejos în mânuirea armelor, ci doar anumite activități se modifică de-a lungul timpului, femeile având mai multă grijă de familie și comunitate. Dar dacă se întâmpla ca bărbații să moară la vânătoare, atacați de animale feroce, femeile lăsau copiii în grija fetelor mai mari, capabile să hrănească pe cei mai mici și să se ocupe de treburi casnice și plecau să procure hrană, prin vânătoare! Cu siguranță nu rămâneau culegătoare dacă bărbații mureau. Femeile au fost și sunt capabile să preia rolurile bărbaților, dacă viața solicită acțiuni în acest sens”, spune, cu convingere, Sorana.

Revenind la Diana.

Cum spuneam, se pregătește de parțiale, după care de vacanța de Crăciun, la Rucăr. Are un costum popular foarte frumos, specific zonei.

De altfel, îi plac tradițiile, îi plac mâncărurile făcute acasă, îi place să stea cu familia. I se par normale toate acestea.

„Eu așa am crescut. Cu aceste activități. Dacă mă întrebați ce hobby-uri am… Pentru mine hobby înseamnă mersul la pădure, mersul la vânătoare. Eu nu pot sta prea mult timp fără să merg în natură. Îmi petrec mai tot timpul liber în pădure. Merg cu porumb sau fructe la hrănitori. Merg cu tata la îngrijiri. Mereu găsesc ceva de făcut care să implice pădurea. Este parte din mine, din viața mea și va fi mereu”.