Daniel Nicolăescu, directorul general al Romsilva, a acordat un interviu pentru economistul.ro în care spune că „e foarte greu să câștigăm lupta cu dezinformarea îndelungată și sistematică din mediul online”.
„În 1990, România avea 6.249.735 hectare păduri, astăzi avem 6.449.417 hectare păduri, pe date oficiale, verificabile. Nu, nu dispar, suprafața împădurită chiar crește. O creștere mai lentă, dar avem un plus de câteva mii de hectare în fiecare an. Cam aceasta este tendința în toată Europa, nu numai în România, dar există, din păcate, foarte multă dezinformare pe această temă. Au fost prezentate insistent, în mediul online, tăieri rase, legale sau suprafețe afectate de doborâturi de vânt ca fiind „defrișări”, tăieri ilegale. Așa s-a format o impresie eronată, că pădurile „dispar” și acum este foarte greu să câștigăm această luptă cu dezinformarea îndelungată și sistematică din mediul online. Nu spun că nu sunt probleme punctuale, că nu avem tăieri ilegale, inclusiv în pădurile de stat, dar în niciun caz nu sunt la nivelul celor prezentate în spațiul public; în realitate sunt foarte mici. Se fac și niște confuzii: în primul rând, defrișarea înseamnă altceva, înseamnă că îndepărtezi vegetația forestieră, pădurea, definitiv, pentru a face loc construcției unei autostrăzi, unui baraj, unui alt obiectiv de importanță națională. Or, aceste defrișări există, sunt legale, se fac în special pentru construcția de autostrăzi, însă sunt minore, pe suprafețe insignifiante. Cât privește „dispariția” unor suprafețe de pădure, aceste informații nu sunt reale. Este vehiculat chiar și „un studiu”, de mulți ani, că dispar 3 hectare pe oră, dar nimeni nu a indicat unde „dispar” cele 3 hectare oră de oră, an de an. Chiar dacă se exploatează o suprafață, ea este regenerată automat, prin lucrări de împăduriri sau regenerări naturale. Romsilva plantează anual între 26 și 30 de milioane de puieți forestieri și regenerează mii de hectare pe cale naturală. Pădurile de stat, administrate de Romsilva, sunt certificate în proporție de 80% la cele mai înalte standarde ale managementului, sunt respectate strict niște standarde internaționale. Pădurile nu dispar, sunt exploatări legale, ca peste tot în lume, apoi suprafețele sunt regenerate, inclusiv după ce au loc tăieri rase. Adevărul este că avem unele dintre cele mai valoroase păduri din Uniunea Europeană. Pădurile din România adăpostesc cele mai mari populații de carnivore mari, semn de sănătate a ecosistemelor. Ar trebui să ne mândrim cu acest patrimoniu. În același timp, trebuie să înțelegem că pădurea nu are doar un rol de mediu, ci și unul social și economic, iar lemnul exploatat legal, sustenabil, este o resursă regenerabilă și permanentă”.
Sursa și interviul integral pe economistul.ro