În inima toamnei, când frunzele se aștern ca un covor roșcat peste potecile ascunse ale pădurilor din Ținutul Secuiesc, vânătorul simte chemarea. Nu e doar glasul vântului prin crengi, ci un ecou mai adânc, ancestral: cel al comunității care se adună să cinstească legătura cu sălbăticia. Pe 18 octombrie 2025, la Zagon, în curtea Castelului Mikes-Szentkereszty, cea de-a XIII-a ediție a Întâlnirii Vânătorilor din Ținutul Secuiesc a țesut un fir invizibil între trecut și prezent, între om și natură. Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Covasna în parteneriat cu Asociația Vadon și alte instituții locale, a reunit pasionați din județele Covasna, Harghita și Mureș, transformând un castel vechi într-un sanctuar al tradițiilor cinegetice.
Un ritual care unește suflete și umbre
Dimineața zilei de sâmbătă a început cu o procesiune discretă, dar plină de demnitate: prezentarea oficială a asociațiilor de vânătoare, urmată de un târg cinegetic ce mirosea a pământ umed și a preparate tradiționale. Aici, vânătorul nu e un străin în pădure, ci un păzitor. Demonstratiile spectaculoase cu ogari – câini albi și negri, cu ochi arzători, gonind prin iarba înaltă – și cu șoimi au captivat privirile, amintind de vremurile când vânătoarea era o artă a răbdării și a armoniei cu ecosistemul. Un șoim, lansat de pe brațul mănușat al dresorului, s-a ridicat ca o săgeată vie, coborând apoi cu precizie letală asupra unei ținte simbolice. Aceste momente, rare pentru publicul larg, dezvăluie un palier mai profund: rolul animalelor în menținerea echilibrului natural, o lecție subtilă despre cum vânătoarea etică nu distruge, ci conservă.
Nu au lipsit expozițiile de trofee, unde coarne impunătoare de cerbi și blănițe de mistreț povesteau istorii mute de confruntări loiale. Iar concursul de gătit cu specific vânătoresc? A fost o gingășie culinară: echipe locale transformând carnea de vânat în tokány picant sau gulaș afumat, unde fiecare lingură ascundea un strop de mândrie secuită. Președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, a subliniat esența evenimentului: „Gestionarea responsabilă a faunei, protecția mediului și păstrarea culturii vânătorești reprezintă responsabilități comune”. Vorbele sale, rostite sub bolta castelului, au răsunat ca un jurământ, ancorând subiectivitatea pasiunii vânătorești în argumente solide: conservarea habitatelor și promovarea unei etici cinegetice care respectă ciclul vieții.
Ordine de merit: Cinstea care nu moare
Punctul culminant al întâlnirii a fost ceremonia de decernare a Ordinelor de Merit Cinegetic din Ținutul Secuiesc – Venator Terrae Siculorum, distincții create în 2014 de Asociația Vadon pentru a onora excelența în artă vânătorească. Directorul Demeter János a anunțat premianții, selectați pe baza nominalizărilor comunității: vânători care au excelat nu doar în urmărirea trofeului, ci în protejarea lui – prin eforturi de habitat și educație ecologică. Aceste premii, acordate sub privirile atente ale colegilor, au adăugat un strat de emoție: un omagiu adus nu eroilor anonimi, ci celor care, în tăcerea pădurii, au ales să dea înapoi mai mult decât au luat. Vicepreședintele Sárkány Árpád, alături de Tamás Sándor, a înmânat diplomele, transformând momentul într-un ritual de continuitate, unde tradiția se împletește cu viitorul sustenabil.
Evenimentul, care a început vineri la Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe, a oferit și ateliere de inițiere pentru tineri, subliniind un alt palier de înțelegere: vânătoarea ca moștenire vie, transmisă cu grijă generațiilor care vin. Într-o lume grăbită, unde tehnologia înlocuiește pașii prin mlaștină, această întâlnire a fost o ancoră – subtilă, dar fermă – în valorile autentice.
Un ecou care cheamă mai departe
La apus, când soarele a pictat cerul în nuanțe de chihlimbar, participanții s-au despărțit cu strângeri de mână ferme și promisiuni de revedere. Întâlnirea nu s-a sfârșit cu ultimul corn; ea trăiește în fiecare urmă de căprior păstrată, în fiecare lecție despre respectul față de natură. Pentru vânătorul adevărat, ediția aceasta a fost mai mult decât un eveniment: a fost o reflecție asupra fragilității echilibrului, o gingășie ascunsă în forța unui arc încordat. Și, precum un cerb care dispare în ceață, lasă în urmă o invitație la meditație – să păstrăm pădurea nu doar pentru trofee, ci pentru sufletul ei veșnic.
