DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

0.9 C
București
-1 C
Sibiu
-0.7 C
Suceava
-3.7 C
Covasna
-2.5 C
Piatra Neamț
-3.2 C
Braşov
-1.7 C
Bistrița
3.4 C
Râmnicu Vâlcea
marți, martie 18, 2025

Femeile care dau viață pădurilor și inspirație lumii

Recomandate

8 martie – Ziua Internațională a femeii 

A fi femeie poate este cea mai complexă misiune. 

A fi mamă este cel mai dificil job –  un job neplătit, solicitant, care te face să stai mult peste program, să uiți de sine și de propriile nevoi. Dar este un job extrem de frumos, poate cel mai frumos dintre toate. De fapt, o mamă, o femeie se hrănește din fericirea celor pe care îi iubește. 

Mame, soții, surori, fiice, bunici, prietene, iubite, mătuși, verișoare – femei care ne fac viața mai caldă și mai dulce. Femeia trece prin multe pe parcursul călătoriei sale prin viață, făcându-și mereu simțită prezența și aducând durere prin absența sa. 

Cu ocazia acestei sărbători speciale, dorim ca prin materialul respectiv să celebrăm și să dăm voce femeilor care contribuie la dezvoltarea, protejarea pădurilor, promovarea lemnului și a iubirii pentru natură. Fie că sunt ingineri silvici, antreprenoare, tehnicieni, profesori, sculptori sau pasionate de natură, merită toată aprecierea noastră.

Ne dorim să vă motivăm și să vă încurajăm pe toate să pășiți spre visul vostru, pentru că nu există „nu se poate“.

Pădurea nu ține cont de gen!

Așadar, le lăsăm să vorbească pe cele care duc pe umerii lor firavi multe responsabilități, multe : „Nu o să reușești, nu e o treabă potrivită pentru o femeie“, multe ridicări din umeri și strâmbături din nas, multe nopți nedormite și lacrimi șterse pe furiș.

Le-am rugat pe aceste doamne, cu funcții și personalități atât de diferite, dar atât de importante pentru domeniul lor de activitate, să vă lase vouă, cititoarelor noastre în special, un mesaj de felicitare, un îndemn sau orice altceva simt ele că v-ar aduce un zâmbet pe față în această zi specială.

Femeia înseamnă putere, iar noi vă mulțumim că ați contribuit la această inițiativă!

La mulți ani, doamnelor! faceți lumea asta un loc mai bun!

Doamna Alina Cuciurean este directorul Colegiului Silvic „Bucovina” din Câmpulung și așa sună urarea dumneaei:

„Primăvară să vă fie viață, îngeri pe pământ! La fiecare pas să resădiți bunătate, frumusețe, blândețe, liniște, pace și imensă iubire! Gândul meu se îndreaptă în primul rând către familia Colegiului Silvic Bucovina, către distinsele DOAMNE DASCĂL de poveste care, în fiecare secundă mângâie cu grijă sufletul fiecărui copil care ne calcă pragul. La mulți ani binecuvântați cu iubire, doamne frumoase! Vă mulțumesc pentru CE SUNTEM ASTĂZI, ca școală, echipă, familie! Doamnelor din echipa FORESTMANIA le dorim primăveri rodnice, cu puterea renașterii permanente în gând și suflet și le mulțumim pentru cât de frumos văd tot ce facem de fiecare dată. Tuturor doamnelor din sectorul forestier și nu numai le dorim ca primăvara aceasta să le aducă tot ce le dorește sufletul! Îndrăzniți să visați, doamne frumoase! Îndrăzniți să credeți în visul vostru!”

Prof. dr. univ. Laura Bouriaud este o prezență marcantă atât în mediul academic, activând în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, cât și în cel civic. Iar noi ne bucurăm că doamna Bouriaud a reușit să vă lase, pe ultima sută de metri, această urare frumoasă:

„Stimate doamne, noi suntem purtătoare de speranțe. Mâinile noastre poartă și puiul de om, și puiul arborelui, și materia care va deveni hrană sau creație. Azi căutăm rezolvarea zilei de mâine. Viitorul e sub ochii noștri întotdeauna. E greu câteodată de ținut în palme și ziua de azi și pe cea de mâine, și numai noi știm cum facem. Avem însă datoria de a transmite mai departe această flacără a speranței. Cu gândul la rolul pe care-l avem, va îmbrățișez cu drag, curajoasele lumii, speranța ei.”

Doamna Stefania-Elena Purcaru activează în cadrul Coillte, ocupându-se de organizarea operațiunilor de exploatare în zona de sud-est a Irlandei pe o suprafață de peste 14.000 de hectare. Iar mesajul, îndemnul dumneaei pentru voi sună cam așa:

„Sectorul forestier poate părea intimidant din cauza faptului că este dominat de bărbați, dar precum pădurile diverse prosperă, un asemenea loc de muncă cu respect reciproc și inclusivitate încurajează productivitatea și găsirea celor mai bune soluții prin prisma aptitudinilor și perspectivelor diverse. Pentru a prospera ca femeie în silvicultură, este nevoie de reziliență, răbdare, încredere în sine, folosirea oricărei ocazii de a învăța și de a lucra cu persoane cu experiență vastă în domeniu, de a-ți dezvolta aptitudinile, dar nu în ultimul rând de a rămâne tu însăți.”

Doamna Oana Gheorghiu activează în cadrul Ocolului Silvic Gârcina, din cadrul Direcției Silvice Neamț, iar acesta este mesajul dumneaei pentru voi:

„Sunt femeie silvicultor și știu că, asemeni naturii, puterea noastră stă în răbdare, grijă și iubire. Plantez viață, ocrotesc pădurile și las în urmă verdele care vindecă lumea. La mulți ani femeilor care dau sens, culoare și speranță acestui pământ!”

Doamna Macovei Roxana adoră să-și lase liber spiritul creativ și să creeze piese deosebite din lemn, hobby pe care-l practică deja de 3 ani și jumătate. Se consideră un om al artei, deși la bază este asistentă medicală pe secția de cardiologie, iar acesta este îndemnul dumneaei pentru cititorii noștri:

„În fiecare linie arsă, în fiecare pensula trasă cu pasiune, îți lași amprenta unică asupra lumii. Mâinile tale transformă simplitatea în artă, iar sufletul tău dă viață lemnului. Continuă să crezi, să visezi și să inspiri! Fiecare piesă pe care o realizezi spune o poveste – povestea ta plină de talent răbdare și măiestrie . Nu uita, arta ta este un dar pentru lume! Nu există un timp „prea târziu ” pentru a urma pasiunea care îți dă viață sufletului! Universul artei nu are limite, iar mâinile tale pot transforma lemnul în povești nemuritoare!”

La mulți ani tuturor doamnelor și domnișoarelor!

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi