Orice forestier care se respectă a auzit despre Forest Machine Magazine și urmărește online această platformă media din Scoția, Marea Britanie. Mai mult de jumătate de milion de oameni din toată lumea urmăresc pe Facebook noutățile lor, pentru că fac o treabă grozavă în promovarea de oameni și utilaje forestiere. Am vrut să aflăm mai multe despre cel care o deține, scrie și postează pe social media – Rab Easton. El a făcut revista pentru că trebuia să fie cineva care înțelege industria și utilajele… „De la forestieri, pentru forestieri” e motto-ul lui. A răspuns la mai multe întrebări pentru cititorii forestmania.ro.
Forestmania: Ați fost operator pe utilaje forestiere înainte de a demara proiectul Forest Machine Magazine. Unde ați lucrat și de ce ați făcut această schimbare?
Rab Easton: Sunt a doua generație de forestieri în familie, tatăl meu a muncit peste 40 de ani în exploatare. Eu am 65 de ani acum și o experiență în branșă de 47 de ani. Am crescut ajutându-l pe tata la lemnul de foc pentru casă, în week end-uri, și la 17 ani am început să lucrez în sistemul de stat, la exploatare, cu motofierăstrăul mecanic.
Am lucrat acolo 8 ani până am luat-o pe cont propriu, cu un skidder. Apoi cu un forwarder Kockums care a luat foc, iar asigurarea nu a acoperit valoarea… Așa că am început să lucrez pentru alte firme, să fiu operator de forwardere sau harvestere. Am lucrat în Marea Britanie, Irlanda, Germania și în Statele Unite ale Americii, în Wiscounsin, la explotări forestiere. Am lucrat de asemenea și la colegii silvice, predând tehnici de utilizare a echipamentelor. Dar se plătea prost, așa că m-am reîntors la exploatare, în pădure.
În 2015 cei de la revista sectorului, Jurnal Forestier, au venit să facă un articol despre mine – era o prestare pe pantă abruptă, cu un Ponsse Buffalo. Și a fost un articol atât de groaznic, scris de oameni care habar n-au despre exploatare, încât m-am gândit că trebuie să fie ceva mai bun decât asta.
În 2016 am încetat să mai lucrez pe forwarder și am început Forest Machine Magazine, în luna septembrie, la Târgul nostru, APF.
Forestmania: Câte exemplare vindeți din ediția tipărită a revistei? La un număr.
Rab Easton: Tipărim 6.000 de exemplare la fiecare 2 luni.
Forestmania: Credeți că se pot schimba opiniile și percepțiile publicului prin media? Sau e nevoie de mai mult?
Rab Easton: Facem tot posibilul pe rețelele sociale și prin intermediul site-ului și al revistei noastre să explicăm că ceea ce facem nu este defrișare, ci recoltarea unei culturi durabile, care este necesară pentru viața de zi cu zi. Am scris despre acest subiect în revistă…. Am spus că îi rog să privească bine în jur și să vadă cât de vital este lemnul pentru viața noastră. Că stau aici tastând asta la biroul meu, pe blatul din lemn, lângă masa și scaunele mele din lemn, care stau pe podeaua mea de lemn. Electricitatea cu care rulează computerul meu este posibil de la una dintre numeroasele centrale electrice pe biomasă alimentate cu lemne din Marea Britanie. Privind pe terasă spre grădină, văd un gard de lemn, șopron din lemn și masa și băncile de picnic din lemn pe care le-am făcut anul trecut. Cred că este lemn chiar și în mâncarea mea!
Forestmania: Interacționează cei din sector cu dvs?
Rab Easton: Da, foarte mult.
Forestmania: Este industria forestieră importantă în Scoția? Contează, la nivel economic?
Rab Easton: Recoltăm în jur de 14 milioane de metri cubi în fiecare an, din care cel mai mult în Scoția. Avem aproape 40.000 de angajați în sector și o cifră de afaceri de aproximativ 2 miliarde de lire sterline anual. Suntem al treilea cel mai mare importator de cherestea la nivel global, după China și SUA.
Forestmania: Care e percepția publică în Marea Britanie despre exploatarea forestieră?
Rab Easton: Mulți se opun pentru că nici nu încearcă să înțeleagă despre ce e vorba. Ei nici nu își dau seama că datorită exploatării forestiere au alei, piste de biciclete, poteci pentru cai etc. pe care le pot folosi liberi în pădure.
Forestmania: Ce părere aveți despre nivelul ridicat de tehnologie din sector? Și câte companii din Scoția folosesc acest tip de echipamente?
Rab Easton: Avem cam 400 de harvestere și 400 de forwardere în Marea Britanie, majoritatea destul de noi. Foarte rar vezi utilaj mai vechi de 4 ani în UK. Ponsse, John Deere, Komatsu, Logset, Tigercat și Rottne au toți dealer aici.
Forestmania: Petreceți timp cu forestierii? Prietenii dvs sunt tot din sector? Sau e doar un loc de muncă?
Rab Easton: Petrec destul de mult timp în pădure, pentru revistă. E minunat să stai de povești, să vezi ultimele utilaje la lucru. Călătoresc foarte mult în străinătate, merg la fabrici, la târguri și să mă întâlnesc cu oameni care muncesc.
Forestmania: Aici, în România, avem Asociația Forestierilor cre reprezintă companiile din sector. Misiunea lor e să sprijine membrii, să arate factorilor de decizie care sunt problemele și să propună și soluții. Aveți o astfel de asociație în Scoția?
Rab Easton: Din păcate, acest sector este – aici – foarte competitiv, oamenii luptă unul împotriva celuilalt în loc să se unească pentru binele comun. Există organizații, dar trebuie să plătești pentru a fi în ele și oricum fac foarte puțin pentru oamenii din prima linie a sectorului.
Forestmania: Au forestierii englezi probleme cu organizațile de protecție a mediului?
Rab Easton: Cea mai mare problemă cu activiștii este vandalismul sau incendierea echipamentelor. Trebuie să punem camere de securitate și să avem aplicații cu supraveghere prin satelit pentru mașini, în încercarea de a preveni acest lucru. Odată cu creșterea costurilor cu combustibilul, furtul de combustibil din șantierele de lucru este o altă problemă.
Forestmania: Cum comunică sectorul forestier din Marea Britanie cu publicul?
Rab Easton: Avem oameni care reprezintă sectorul, atât în fața publicului, cât și în guvern, dar sunt mai interesați de proprietarii de păduri decât de muncitori. Aproape că nu avem finanțare pentru școli de formare etc., majoritatea oamenilor care vin în exploatare trebuie să-și plătească singuri cursurile.
Avem o forță de muncă învechită, cu vârsta medie a operatorilor de peste 60 de ani și foarte puțini tineri, așa că viitorul arată sumbru dacă nu se fac schimbări în curând.
Toată lumea trebuie să fie certificată, ceea ce implică pregătire și promovarea unui test și toți trebuie să facă, la fiecare doi ani, curs de prim-ajutor înainte de a putea lucra în pădure.
Forestmania: Lucrează și femei în industrie?
Rab Easton: Există câteva femei fasonatori mecanici și operatori pe mașini și, de asemenea, în transportul și gestionarea lemnului, dar este un procent mic. Nu există discriminare, dar nu multe aleg această carieră.
Foto: Arhiva personală Rab Easton și Forest Machine Magazine