Cea de-a doua ediție a Conferinței „Să construim din lemn!” are loc vineri, 14 iunie, la Miercurea Ciuc, în clădirea Consiliului Județean. Organizatori sunt CJ Harghita și Agenția de Dezvoltare Harghita, în parteneriat cu Asociația Forestierilor din România – ASFOR și Asociația Proprietarilor și Administratorilor de Păduri din Estul Transilvaniei, APAPET.
Tema centrală va fi „Lemnul – materialul viitorului” și vor lua cuvântul mai mulți invitați, printre care președintele ASFOR, Ciprian Dumitru Muscă, Dionysios Bournas – expert în Laboratorul European de Evaluare Structurală, Rezső Kádár, de la Clusterul Pro Wood, Lajos András – meșter sculptor în lemn, arhitecți, administratori de păduri.
În cadrul Conferinței va avea loc și prezentarea oficială a grupului de lucru „Să construim din lemn”, un grup nou, format din arhitecți, ingineri, antreprenori din prelucrarea lemnului. Aceștia își vor prezenta obiectivele, liniile directoare și principalele activități pe care vor să le deruleze pe termen scurt, mediu și lung.
Meșteșugul porților din lemn va face de asemenea obiectul unei prezentări. Lajos András va vorbi despre problemele pe care le întâmpină – materia primă scumpă și interesul scăzut al tinerei generații față de această frumoasă tradiție.