Autor: ing. silvic Vică Petrișor, Meridiane Forestiere

REZUMAT

Unitatea Forestieră Mâneciu (în timp cu diferite nume și  forme de organizare), bazându-se pe o excelentă resursă de lemn si forță de producție, se poziționează ca unitate româneasca fanion în exploatarea și prelucrarea primară a lemnului. Aici a excelat dotarea fabricii și a sectoarelor de exploatare cu utilaje românești si angajați tineri cu prestigiu profesional care continuă tradiția înaintașilor dobândită în perioada interbelică.

În august 2022 am mers să văd, după 32 de ani, platforma de prelucrare a lemnului Măneciu. Din minunea care a fost această platformă, acum nu mai stau în picioare decât cele două coșuri de la centrala termică (ar fi fost dărâmate și acestea, dar reprezintă puncte geodezice). Dezolant.

Mă gândesc ce era prin anii 80 Platforma forestieră Mâneciu (aici râul Teleajen își schimbă cursul cu 900). Dar să ne ducem mai departe:

Începuturi

Industria forestieră, în sensul modern al cuvântului, în zona Mâneciu va ființa la începutul secolului (XX) prin fondarea în zonă a Societății Drajna (Societatea Anonimă Română), activitatea  forestieră fiind favorizată de existența unor mari proprietari de păduri care puteau să cesioneze suprafețe însemnate pentru exploatare.

Înteprinderea forestieră Măneciu ia ființă la 7 iunie 1913 ca societate anonimă pe acțiuni, cu profil de exploatare, transport și industrializare a lemnului (Monitorul Oficial  – 3 iulie 1913).

Sediul societății se afla în București, iar Direcțiunea Exploatărilor în localitatea Măneciu.

Mai târziu, fabrica de cherestea va fi amplasată în partea localității numită ,,Cotul Malului”. Lucrările de construcție a fabricii au început în primăvara anului 1914 cu mână de lucru străină – italieni, albanezi, austrieci, etc. – cărora localnicii le spuneau „șapcalii”.

În primul an al lucrărilor de construcție a fabricii, echipa de meșteri italieni ai firmei ,,Frații Turcony” au ridicat coșul fabricii, înalt de 66 m, pentru centrala termoelectrică. (după 106 ani, acest coș încă stă țeapăn pe platoul de la ,,Cotul Malului”).

În același timp cu lucrările de instalare a fabricii vor demara lucrările de construcție a funicularului forestier fix cu stația de încărcare în bazinul Bâsca fără Cale – punctul Stângaciu. Acest funicular fix, de 14,5 km,  se consideră că a fost o lucrare de mare importanță pentru acea vreme în România. Funicularul (stații, piloane, anexe), amplasat pe traseul Stângaciu – Slon – Mâneciu (Cotul Malului), a fost executat de o echipă mixtă (români – italieni – nemți),  condusă de italianul Angelo Garibaldi, iar operațiunea de montare a instalației a fost realizată de echipa de monteuri „Donald Mondenack” de la firma Adolf Bleickert din Leipzig.

Pentru transportul sortimentelor de lemn, în anul 1914 au demarat și lucrările de construcție  a unei rețele însemnate de CFF, la această vastă rețea lucrând peste 1000 de muncitori străini. Tot atunci a fost adusă prima locomotivă CFF fabricată în Germania de către firma Orenstein Q.  Koppel.

La 15 august 1916, când armata română intra în război, la Mâneciu Ungureni se terminase punerea în funcțiune a funicularului Stângaciu – Slon – Cotul Malului (14,5 Km), hala gaterelor și hala mașinilor, coșul fabricii, depoul locomotivei, locuința directorului și a administratorului pădurii, birourile și cantina salariaților, precum și primele două aripi ale cartierului salariaților.

Numărul salariaților în anul 1914 era de 380, din care 80% lucrau în domeniul exploatării ca muncitori necalificați și restul de 20% lucrau în industrializare.

În anul 1917, sub ocupație germană, s-a prelungit linia CFF pe râul Telejenel. Totodată, sub îndrumarea unor specialiști germani, se forțează dezvoltarea tehnică a fabricii prin construirea unei hale de producere a cherestelei precum și prin dotarea cu o  ,,mașină de forță” de  300 CP. Această mașină a fost înlocuită ulterior cu alta mai mare de 600 CP. Aceasta a funcționat până la închiderea fabricii, iar în anul 2012 această ,,bijuterie” a fost tăiată și dată la fier vechi. Merita o soartă mai bună ( la un muzeu).

Tot în această perioadă, sub administrația neamțului Weismann, s-au mai achiziționat de la firme germane utilaje de transport (vagoane și locomotive), circulare și instalații pentru funiculare fixe pe care societatea  le va extinde în punctele Zăvoare, Strâmbu-Buzăielu, Crasna, Zăbrătău, Ștefești, etc.

Mâneciu în perioada interbelică

Între cele două războaie, Societatea ,,Drajna” a continuat să prospere, în anul 1928 capitalul social ajunsese la 45 mil lei, față de 4,5 mil. lei la înființare. Activitatea de exploatare s-a intensificat, rețeaua de CFF a crescut la peste 60 km, iar activitatea de industrializare s-a diversificat prin dotarea cu 4 gatere ce debitau peste 30 000 mc cherestea, anual. Totodată s-a trecut la fabricarea  cherestelei de fag aburite (2 bazine de aburire). Numărul personalului s-a apropiat de 500 de salariați.

Poate cea mai însemnată realizare a acestei perioade a fost pregătirea și calificarea personalului, astfel au apărut în zonă muncitori de înaltă clasă în montarea și funcționarea funicularelor, mecanici pentru deservirea materialului rulant CFF, muncitori specializați în  industrializarea lemnului. Baza acestui personal au constituit-o localitățile  Slon, Cerașu, Măneciu, Schiulești, Ștefești, Cheia, Izvoare, Drajna.

Brandul forestier „TIP MÂNECIU”

Încă de la înființarea Societății Drajna, atât fabrica de cherestea cât și exploatările forestiere au fost dotate cu utilaje și instalații la nivelul tehnologiilor din țările dezvoltate ale Europei (acelor timpuri). Începând cu anul 1917, sub ocupația germană, precum și după război,  specialiștii în prelucrarea lemnului construiesc hala de gatere, instalează mașinile de forță WOLF pentru producerea energiei electrice. Primele două gatere de fabricație germană sunt instalate în aceeași perioadă.

În exploatări începe construcția funicularelor fixe pentru transportul lemnului direct în platforma fabricii de cherestea.

Această dotare inițială a Societății cu utilaje moderne a constituit punctul de plecare si tradiția căpătată mai târziu ca unitate pilot a mecanizării lucrărilor de exploatare a lemnului în România.

După terminarea războiului, administratorul delegat al Societății, Stelian Popescu, renumitul  jurnalist și director de ziar, va găsi fabrica de cherestea, linia ferată forestieră și funicularul fix în stare de funcționare. În perioada în care fabrica era condusă de administratorul neamț Weismann (păstrat și după terminarea războiului) s-au mai achiziționat de la firmele germane utilaje de transport (vagoane și locomotive), circulare și instalații pentru funicularele fixe pe care Societatea le va monta în punctele Zăvoare – Siriu, Strâmbu – Buzăielu, Crasna și Zăbrătău. S-a continuat extinderea rețelei de transport CFF, aceasta ajungând în 1922 până la Punctul Triunghi iar în anul 1924 la Valea Stânii. Ca urmare a concesionării exploatărilor din bazinul Buzăului transilvănean de la Societatea Forestieră Vama Buzăului s-a continuat construcția căii ferate forestiere în perioada 1933 – 1934 până la Vama Buzăului. Transportul pe calea ferată forestieră a constituit singura posibilitate de acces a locuitorilor din bazinul Teleajenului către Ținutul Buzăielor și invers (poate nu ar fi lipsit de interes ca în timpurile noastre, când transportul rutier din zona Brașov către București este un calvar, această rută, ușor de realizat, să intre în vizorul celor interesați).

Dezvoltarea parcului de locomotive și vagoane a impus construirea depoului și a atelierului de reparații care a fost o școală pentru localnici în domeniul mecanizării. (În perioada 1981-1983, când am lucrat ca responsabil cu mecanizarea la Sectorul de exploatarea a lemnului Vălenii de Munte, sector in componența Unității Forestiere Mâneciu, am întâlnit și am colaborat la Atelierul de reparații al unității ,specialiști de prima mână pentru montarea și reparația utilajelor cele mai diverse din domeniul forestier. Toți acești specialiști – meseriași se formaseră  în cadrul Forestierei Măneciu.)   

Forestiera Mâneciu după naționalizare

După naționalizare (1948) Unitatea Forestieră Mâneciu (cu diferite nume și  forme de organizare), bazându-se pe excelentă forță de producție pregătită în perioada interbelică devine o unitate fanion în exploatarea și prelucrarea primară a lemnului din țară. Începând cu anul 1960 a început dotarea fabricii și a sectoarelor de exploatare cu utilaje românești. Tot în anii 60 la IF Măneciu sunt angajați tineri ingineri cu prestigiu profesional care continuă tradiția înaintașilor dobândită în perioada interbelică. Între aceștia s-au remarcat ing. Armășescu Nicolae, ing. Găvan Mihai, ing. Abălașei Virgil, ing. Cerchez Gheorghe, ing. Nițulescu Constantin și ing. Munteanu Stelian. La Măneciu s-au experimentat, omologat și introdus în producție primele utilaje românești după cel de-al doilea război mondial. Cel mai important ca faimă și pondere în exploatările forestiere din România a fost Funicularul semipermanent „Tip Mâneciu” care a fost realizat de ing. Nicolae Armășescu în colaborare cu ISPF București. După experimentarea și omologarea funicularului, în 1957 va fi generalizat pentru colectarea lemnului în toate exploatările forestiere din România, aceasta fiind prima marcă românească pentru o instalație cu cablu. În anul 1965 la IF Mâneciu funcționau 12 instalații tip Mâneciu în bazinetele Brusturel, Orății, Monteoru, Rudele, Bratocica, Pârâul Sterp, Valea Mare, Crăsnuța, Durducu, Plaiul Lupului, Stancea, Preventoriu.

În perioada 1960 – 1980 întreprinderea a fost poligon de de experimentare al noilor utilaje și tehnologii, atât în exploatări cât și la fabrica de cherestea.

Astfel, cele mai răspândite utilaje din exploatările forestiere din România au fost experimentate și omologate la Mâneciu, așa cum au fost:

• Funicularul Ciucaș, în 1963;

• Tractorul U 650 cu troliu TL1, în 1966;

• Încarcătorul cu brațe frontale – IFRON 204, în 1968;

• Funicularul FP2 și Ferăstrăul Retezat, în 1971;

• Funicularul FPU 500, în 1972 (Acest funicular, chiar dacă folosea trei cabluri,  a fost deosebit de util în lucrări pe distanțe mici, în special în rărituri. Avea un grup motor simplu – motor S12, 12 CP în 2 timpi -, iar  căruciorul simplu și fiabil);

• Tractorul articulat – TAF, în 1973

• Funicularul FPU 801 și Tractorul cu peridoc și punte activă, în 1978;

În urma unor „cercetări privind corelarea tehnicilor de lucru mecanizat în exploatările forestiere cu cerințele silviculturale la lucrările de rărituri în diferite condiții de relief și arboret” s-a impus Instalația FUMO 403.  Acest funicular era folosit apoi, în zonă, pentru lucrări de rărituri cu colectarea din aval în amonte.

La fabrica de cherestea s-au experimentat și implementat o serie de utilaje și tehnologii:

• Electrocarele la transportul intern, în 1960;

• Primele mașini de capsat, în 1959;

• Benzile transportoare și benzile cu racleți, în 1960;

• Mecanizarea încărcării buștenilor cu instalația Kabelkran, în 1960;

• Instalația monorai pentru deșeuri, în 1964;

• Primul gater modernizat românesc – GV 71-, replică a gaterului german tip Esterer, a fost omologat la Mâneciu în 1969;

• Instalația de transport rumeguș la buncăre și la cazanele de forță, în 1970;

• Circularul cu două pânze devenit ulterior ,,circularul dublu tip Mâneciu”, în 1975;

• Tocătorul pentru deșeuri de mici dimensiuni, livrat apoi la toate fabricile din țară sub brandul „Tip Mâneciu”, în 1978.

În anii ‘80, chiar dacă importurile de utilaje și subansamble erau reduse drastic, s-a continuat  pe linia perfecționării specialiștilor – meseriași, în preajma anilor 1990 UFET Mâneciu deținând unul dintre cele mai bune ateliere de reparații utilaje forestiere din țară precum și o echipă de montatori („montori”) funiculare de mare clasă. În 1987 a fost declarată încheiată investiția  Centrului de sortare și prelucrare a lemnului (CSPL) Mâneciu, cu două macarale portal. La ,,Fabrică” s-a realizat în 1981 o secție de semifabricate dotată cu camere de uscarea lemnului ce asigura scheletele pentru mobilă, iar în anul 1988 s-a demarat amenajarea unei secții de mobilă tapițată și a unei linii de producție a parchetului clasic.

Și a venit 1989

„Revoluția” a găsit ,,IF” Mâneciu lucrând la parametri normali  cu o conducere  bună ( ing. Valeriu Neamțu , ec. Andrei Doicin)  precum și personal tehnico-ingineresc de calitate (ing. Constantin Țaporea, ing. Anișoara Lungu – Danciu și mulți, mulți alții).  Acest personal împreună cu  muncitorii mențineau în continuarea prestigiul brandului Mâneciu. Dar n-a fost suficient. Transformările haotice n-au putut fi stăvilite nici aici.

La data de 14 ianuarie 1991 IF Mâneciu devine sucursală a Regiei de Exploatăre a Lemnului SUDREL București, iar în anul 1994 devine sucursală a Societății Comerciale EXFOR S.A. București, formă care se menține până la lichidarea activității întreprinderii în anul 2004.

Încă din 1992, în degringolada națională, IF Mâneciu a început agonia, ca de altfel tot sectorul forestier din România. Care să fie cauzele? Îmi permit, ca unul care a trecut prin mai multe cotloane ale sectorului forestier fără să trișeze (deși greșeli am făcut multe) că e o fatalitate a sectorului, înglobată în fatalitatea nației. De tip, … Meșterul Manole!

Câte nu s-ar fi putut salva de la Mâneciu!… : brand, idei, scheme-soluții originale, utilaje  (spre exemplu: mașina de forță; aceasta a fost tăiată și dată la fier vechi în 2012: crimă cu premeditare), dar mai ales spiritul forestier al zonei.

Ce a rămas?

Vă spuneam la început  că din acea ,,bijuterie” interbelică, acum nu mai stau în picioare decât  cele două coșuri de fum. Visez că un spirit clarvăzător și potențat ar prelua ideea ,,Foresta Mâneciu”, ar lega-o de de trecut și ar duce-o mai departe.

Cine știe ?! …

Bibliografie:

Hrisovul pădurilor de brad – Valea superioară a Teleajenului, Alexandru Barbu, Valeriu Neamțu – Ed. Publi-Ligna, 1992

Prin Valea Teleajenului. Scurte istorii forestiere, ing. Vică Petrișor –  Rev.  ,,Meridiane Forestiere”- 3/2007

Foto: Meridiane Forestiere, Muzeul virtual Măneciu

Sursa: Meridiane Forestiere