Ministerul Mediului alocă o sumă substanțială pentru Programul „Săptămâna Verde”

Recomandate

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor alocă, prin AFM, o sumă considerabilă pentru programul „Săptămîna verde”: 100.000.000 lei. Unul dintre motivele pentru care suma e atât de mare este explicat de ministrul Mircea Fechet: activitățile din cadrul acestei săptămâni sunt de regulă costisitoare, pentru că presupun deplasări la muzee, în arii protejate, parcuri etc și mulți părinți nu și le permit.

Dar există și o altă explicație, în Nota de fundamentare: „În contextul național actual în care, la nivel european, cetățenii români sunt printre cei mai neinformați cu privire la problemele de mediu, iar tinerii cei mai eco-indiferenți, acest program vine cu o nouă viziune asupra tratării educației de mediu”.

Banii vor ajunge la Ministerul Educației și de acolo în școli.

Programul are câteva obiective:

  • Să informeze elevii, profesorii, părinții și autoritățile școlare pe teme de mediu;
  • Să schimbe modul în care tinerii se implică în rezolvarea problemelor de mediu, punând bazele unei generații a schimbării;
  • Să dezvolte o formulă modernă de educație de mediu, realizată în colaborare cu profesori cu experiență, ușor diseminabilă la nivel național și susținută pe termen lung de promotorii proiectului prin Platforma Școli verzi;
  • Să pună la dispoziția profesorilor un model educațional prin care tinerii au ocazia să dezvolte o relație directă cu natura.
  • Să schimbe comportamente și modul de luare a deciziilor în activitățile de zi cu zi care au un impact asupra mediului;
  • Să promoveze responsabilitatea individuală și comunitară în raport cu natura.

Mircea Fechet: Sunt activități costisitoare

Ministerul a publicat deja, pe site-ul instituției, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea finanțării din Fondul pentru mediu a Programului „Săptămîna verde”. Proiectul propune acordarea sumei de 100.000.000 de lei, sub formă de finanțare nerambursabilă, prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), pentru realizarea acţiunilor multianuale, necesare Programului „Săptămâna verde”, derulat de Ministerul Educației, prin unitățile de învățământ preuniversitar de stat, pe parcursul anilor 2024 și 2025, după cum se arată într-un comunicat transmis redacției noastre de Direcția Comunicare din minister.

„Așa cum știți, în noiembrie 2023, am creat cadrul legal pentru finanțarea activităților Programului «Săptămâna verde». Chiar dacă multe școli au organizat «Săptămâna verde» în primul modul al acestui an școlar, proiectul prevede finațarea, inclusiv pentru anul viitor, astfel încât banii să ajungă la cât mai mulți dintre copiii, în special din mediul rural, care nu își permit să desfășoare în mod corespunzător activitățile de multe ori costisitoare, deoarece presupun deplasarea la diferite instituţii, în arii naturale protejate, la muzee sau în parcuri, și pe care nu întotdeauna părinţii le pot achita.

Sper ca profesorii să înțeleagă că acest program își propune să schimbe modul în care tinerii se implică în rezolvarea problemelor de mediu, punând bazele unei generații a schimbării. Ne dorim să dezvoltăm o formulă modernă de educație de mediu, realizată în colaborare cu dascăli cu experiență sau pasionați de protejarea naturii, care să folosească în mod creativ platformele  Școli verzi și Săptămâna Verde. Ne dorim să schimbăm comportamente și modul de luare a deciziilor în activitățile de zi cu zi care au un impact asupra mediului și, nu în ultimul rând, să promovăm responsabilitatea individuală și comunitară în raport cu natura”, a declarat ministrul Mircea Fechet.

Sursa: Ministerul Mediului

Mai multe articole

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi