Alexandru Mujdei s-a născut în satul Sabasa, comuna Borca, județul Neamț și cu mândrie în glas menționează că folosește cu fiecare ocazie romanul „Baltagul” ca pe o frumoasă carte de vizită, acțiunea din roman desfășurându-se în satul său de baștină, în Munții Stânișoarei.
Tânărul a descoperit silvicultura încă din fragedă copilărie, când își însoțea tatăl la muncă, acesta activând ca tehnician la Ocolul Silvic Borca. Astăzi, el însuși activează în calitate de pădurar în cadrul ocolului, după ce acesta i-a servit drept laborator de studiu și practică în perioada adolescenței și chiar studenției.
Petrecându-și timpul alături de părintele său la diverse lucrări silvice, vacanțele lui Alexandru arătau diferit comparativ cu cele ale colegilor săi – pădurea fiindu-i refugiu, loc de joacă și de învățare.
Totuși, viața fiind foarte imprevizibilă, l-a purtat pe câteva cărări până a ajunge, într-un final, la visul său din copilărie – Silvicultura. Apropiații îl sfătuiau să aleagă un drum mai sigur, mai previzibil, mai ușor, iar destinul i-a oferit ocazia să exploreze mai multe domenii, însă fiecare experiență nu a făcut decât să-i întărească certitudinea: silvicultura este direcția în care vrea și trebuie să meargă mai departe.
Alexandru a crescut văzând iubirea și responsabilitatea față de natură chiar în sânul familiei sale, deci nu putea să-i dezamăgească pe cei care i-au insuflat aceste frumoase valori.
Tânărul și-a urmat inima și a obținut un titlu important, cel de Șef de Promoție – Facultatea de Silvicultură, învățământ la distanță, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Pentru un „copil al pădurii”, cum se consideră, nu ar fi fost demn să aibă un parcurs mediocru. Așa că, Alexandru nu a fost nici pe departe un student slab, ci a devenit un exemplu real de perseverență, responsabilitate și dăruire. A urmat două facultăți în paralel, una la Iași – Facultatea de Mecanică și cealaltă la Suceava – Silvicultură, fiind nevoit să se rupă între două lumi atât de diferite.
Totuși, tânărul nu s-a lăsat copleșit de greutăți, demonstrând că dorința, perseverența și munca construiesc busola spre succes.
Frumusețea și mulțumirea în acest domeniu nu vine din averi materiale sau dintr-un “drum sigur”, ci din roadele culese și felul în care parcurgem acest drum. Urmați-vă visul și dedicați-vă meseriei alese, iar Dumnezeu vă va face calea sigură – acesta este îndemnul lui Alexandru pentru voi!
Hai să îi descoperim împreună povestea!
Întoarcerea la rădăcini: de la mecanică la silvicultură
Absolvent al Liceului Mihail Sadoveanu din Borca, specializarea silvicultură (cu un parcurs de 3 ani la specializarea Matematică-Informatică), Alexandru a ales un alt drum pentru a-și urma studiile superioare. În octombrie 2019, tânărul și-a pus oarecum pe pauză pasiunea pentru silvicultură, devenind student în cadrul Facultății de Mecanică din Iași. Astfel, și-a lăsat visul din copilărie să se odihnească într-un colț de suflet, făcându-și promisiunea că va reveni la studiile silvice superioare imediat după absolvirea facultății pe care o începuse.
Totuși, când glasul inimii este atât de apăsat, o pasiune atât de puternică nu se poate stinge.
Timpul liber și-l petrecea în pădure, activitate care-i păstra încă viu interesul pentru silvicultură, iar în perioada de tranziție spre anul 3 de studii, Alexandru a decis să nu-și mai amâne visul și să aplice la Facultatea de Silvicultură din Suceava – Învățământ la Distanță. A urmat o perioadă dificilă, plină de nopți nedormite și tensiune, 2 ani pe care Alexandru cu siguranță n-o să îi lase în uitare.
Student la două facultăți foarte diferite, din două orașe distincte și cu un job part-time pentru a se putea întreține, Alexandru a trebuit să învețe să înoate într-un ocean nemilos.
Prin greutăți spre stele!
Tânărul învățase o lecție importantă despre succes, morală pe care a împărtășit-o și cu noi:
Realizasem că succesul nu înseamnă acei bani pe care eu îi visam, ci înseamnă experiențele trăite, felul în care relaționez cu oamenii și nu în ultimul rând, să fac ceea ce mă face fericit.
Alexandru a ales să fie împăcat cu sine, iar roadele efortului său nu s-au lăsat așteptate prea mult timp. Deși nu și-a propus în mod special să obțină titlul de Șef de promoție, această distincție a venit ca o confirmare, o confirmare că nimic nu a fost în zadar, iar silvicultura este drumul său de suflet.
Parcursul meu în această facultate nu a fost pentru note, dar crescând într-o familie în care tatăl este silvicultor de o viață, și vacanțele de vară le petreceam alături de el la tot felul de lucrări silvice, consideram că nu era demn pentru mine, copil al pădurii, să am un parcurs slab, declară Alexandru pentru Forestmania.ro
Fiind la învățământ la distanță, cu taxă, nu s-a gândit vreodată la note mari sau la burse, și-a dorit să se dezvolte pe plan profesional și relațional și să își consolideze bazele puse deja de tatăl său. Astfel, rețeta succesului, în cazul lui Alexandru, a fost dorința de a crește, de a nu sta pe loc.
Învățământul la distanță
Inevitabil, nu puteam să nu abordăm și acest aspect, și anume desfășurarea cursurilor de la distanță. Precum am menționat și anterior, Alexandru a urmat în paralel două facultăți, deci învățământul de la distanță a fost forma pe care a considerat-o potrivită și pe care avea posibilitatea să o urmeze. Acesta nu consideră că a avut vreun dezavantaj alegând această formă de învățământ, după părerea sa, silvicultura e aceeași, iar profesorii sunt la fel de implicați atât la Zi cât și la ID.
Totuși, tânărul recunoaște că efortul depus a fost considerabil, dar pe deplin justificat. Programul a fost solicitant, cu zile intense de cursuri de dimineața până seara, desfășurate la fiecare trei săptămâni. Timpul nu a fost tocmai prietenos, fiind nevoit să absoarbă un volum mare de informații într-un ritm alert. Un mare avantaj în viziunea tânărului a reprezentat colectivul din care a făcut parte, conexiuni care au născut prietenii și chiar colaborări:
Consider că pe mulți dintre noi ne-a dezavantajat timpul care parcă nu e de ajuns, majoritatea dintre noi avem un serviciu, unii familii, dar am fost uniți și am reușit împreună să trecem prin toate. Cu toate acestea am avut și un avantaj, am fost un colectiv foarte fain, colegi din mai multe “clase de vârstă”, din diferite zone ale țării, alături de care am trăit cele mai frumoase momente și am început prietenii durabile și chiar colaborări. A fost un efort material și fizic considerabil, dar nu îl pot clasifica ca un dezavantaj, ci mai degrabă un motiv în plus de a reuși. Și a meritat!, povestește Alexandru
Pasiune pentru utilaje, viziune pentru viitorul pădurii
Deși primul său contact ca și adult cu sectorul silvic au fost activitățile ce țin de exploatare, Alexandru este pasionat și de lucrările de îngrijire și conducere ale arboretelor, dorindu-și să vadă dincolo de procesul tehnic de exploatare.
Pun accent pe lucrările de îngrijire și conducere ale arboretelor pentru că în funcție de cum tratăm noi aceste lucrări, se pot bucura cei ce vin din urmă așa cum ne bucurăm și noi de pădurile viguroase și sortimentele de calitate pe care ni le oferă, menționează absolventul
Tânărul ne-a povestit că își dorește să se orienteze spre ceea ce exploatează și spre ce va rămâne să exploateze generațiile viitoare. Alexandru are un interes aparte și pentru utilajele și camioanele forestiere, dar și pentru întreținerea acestora.
Adaptarea tinerilor silvicultori în fața provocărilor actuale din domeniu
Întrebat despre felul în care consideră că tinerii silvicultori trebuie să se adapteze provocărilor actuale, în contextul schimbărilor climatice și al presiunilor tot mai mari asupra pădurilor, tânărul ne-a răspuns:
Deși este puțin controversat acest subiect al schimbărilor climatice, observăm că pădurea ușor, ușor se slăbește, iar fenomenele de uscare a arborilor tot mai des întâlnite, trag acest semnal. Din acest motiv, consider că, tânărul silvicultor ar trebui să se implice mult mai mult pe linia de protecție a pădurilor, dar nu pentru că până acum nu s-ar fi dedicat protecției pădurii, ci pentru că aceasta are tot mai mare nevoie de noi. Totodată, mai este loc de puțină eficientizare și cred că, tinerii vor înțelege și vor schimba acest aspect: noi, personalul din teren, ne străduim să facem protecție și combatere, raportăm și punem imediat în valoare produsele accidentale, dar acestea ajung să fie autorizate spre exploatare și după două luni de zile, ceea ce este destul de mult și asta din cauza unor formalități birocratice, să le numesc. Adaptările ar trebui să fie deci protecția și prevenirea, în prim-plan, dar și eficiență din partea statului.
Digitalizarea și automatizarea în silvicultură
Discutând despre digitalizarea sectorului, Alexandru a fost de acord că silvicultura trebuie să țină pasul cu nivelul tehnologic destul de avansat la care se află și alte sfere de activitate. Totuși, după părerea sa, tehnologia nu va putea înlocui vreodată componenta umană:
Tehnologia nu va putea înlocui niciodată omul, silvicultorul trebuie să se conecteze mai întâi cu pădurea, pentru ca aceasta să simtă că are un lider, un călăuzitor, iar el să simtă ce vrea pădurea, să îi transmită, să îi cunoască nevoile. Oricare ar fi nivelul de digitalizare, silvicultorul nu trebuie să se îndepărteze niciodată de pădure, să fie acolo fizic și sufletește. Sigur că noile tehnologii fac munca de teren mai ușoară, mai practică, mai fiabilă, exemplu: hărți în format electronic ce îți pun la dispoziție o mulțime de funcții, tehnologii din domeniul inventarierilor, amenajărilor, declară tânărul pentru Forestmania.ro
Alexandru consideră că tehnologia poate merge mână în mână cu silvicultura, însă procesul de a le îmbina armonios nu este unul tocmai ușor, fiind nevoie de multă răbdare și studiu. Deși tehnologia tinde să intervină ca un ajutor, există situații în care aceasta nu ne poate salva de birocrație, potrivit tânărului:
Dacă vorbim totuși de aplicațiile pe care astăzi le folosim, părerea mea este ca au fost implementate pe repede-înainte. Deși utilizăm aplicația pentru punere în valoare, avize, control, etc. la final de lună ne lovim tot de o sumedenie de “hârtii” care trebuie scrise, înregistrate, vizate, iar o mică greșeală, fie din partea utilizatorului, fie o greșeală de sistem, poate atrage sancțiuni drastice sau refacerea lucrării. E nevoie deci de multă răbdare, foarte mult studiu și foarte multe testări pentru ca tehnologia să fie în ajutorul nostru.
Rolul formării practice în pregătirea viitorilor specialiști
Discutând despre importanța practicii în silvicultură, Alexandru declară clar și răspicat că aceasta este o etapă care nu poate fi omisă, fiind cu adevărat indispensabilă. Potrivit tânărului, în acest domeniu nu există „formule” general valabile pentru fiecare arboret, de exemplu. Este vorba despre o experiență practică care se acumulează cu timpul și care te ajută să înțelegi nevoile fiecărui arbore. Alexandru a fost norocos din acest punct de vedere, avându-l pe tatăl său ca și mentor încă din perioada copilăriei.
Tânărul își amintește cu drag de momentele în care participa la diverse lucrări ca zilier în cadrul ocolului silvic, încă de când era copil și până la adolescență,
Ocolul Silvic Borca i-a servit drept mediu perfect de învățare și punere în practică a cunoștințelor teoretice acumulate, Alexandru activând și în prezent ca pădurar în cadrul ocolului:
Același ocol silvic mi-a oferit șansa ca în timpul facultății să pot pune în practică teoria asimilată, iar pe final de studii mi-au dat un loc de muncă ca muncitor silvicultor, în prezent, fiind pădurar în cadrul aceluiași ocol: Ocolul Silvic Borca. Distincția primită se datorează și muncii depuse ca zilier, practicant și angajat, pentru ca am avut șansa sa particip la toate lucrările, de la însămânțare până la exploatare. Astfel mi-a fost foarte ușor să înțeleg ce ni se preda la cursuri și cred că dacă nu ar fi fost acești ani de muncă pe teren, nu aș fi fost cine sunt astăzi, declară tânărul plin de recunoștință
Viitorul pădurilor din România
Cu privire la viitorul pădurilor din țara noastră, Alexandru este optimist, considerând că acestea sunt pe mâini bune. Totuși, tânărul are și o nemulțumire vizavi de dezinformare și de numeroasele stereotipuri care cuprind acest domeniu:
Personal, văd foarte bine viitorul pădurilor din România. Pădurea este păzită destul de bine, legile sunt stricte și suntem în rândul țărilor cu risc scăzut în ceea ce privește defrișările. România a avut, are și va avea în continuare specialiști și oameni dedicați silviculturii, deci toate generațiile se vor bucura în egală măsură de acest patrimoniu, trebuie doar să continuăm în aceeași direcție. Dacă e să vorbim despre ceva concret și de actualitate, noi ar trebui să simțim siguranță și protecție din partea statului, nu stres și nesiguranța zilei de mâine. Suntem blamați de unii oameni care cred vorbele unor formatori de opinie și mai mult sunt chemați la dezbateri unde li se iau în considerare părerile, deși acești oameni nu au nici o pregătire în acest domeniu. Oameni care cred și induc și altora ideea, că silvicultura se rezumă doar la exploatarea și transportul materialului lemnos, urmărindu-se cu orice preț o așa zisă reformă în sectorul silvic. Mă întreb, cine va mai asigura continuitatea pădurilor în condițiile în care un punct principal al reformei este reducerea personalului?
