DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

14.2 C
București
11.3 C
Sibiu
12.3 C
Suceava
9.4 C
Covasna
9 C
Piatra Neamț
8.6 C
Braşov
9.9 C
Bistrița
12.7 C
Râmnicu Vâlcea
sâmbătă, iunie 14, 2025

Povestea Dianei Guțu – șefă de promoție la specializarea Cinegetică, Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov

Recomandate

Aceasta este perioada în care se culeg roadele tuturor nopților nedormite, a sutelor de ore petrecute studiind și muncind în teren, se culeg roadele unor studenți care au știut exact ce-și doresc și au crezut neîncetat în visul lor. Putem spune că începem o nouă serie în cadrul căreia o să vă prezentăm poveștile celor mai străluciți studenți de la diverse specializări ale facultăților de silvicultură din țară. Veți citi povești care inspiră și veți cunoaște oameni care nu se lasă bătuți cu una cu două, țintind cât se poate de sus, spre stele.

Astăzi o vom cunoaștem împreună pe Diana Guțu, șefa de promoție de la specializarea Cinegetică, Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov. 

Oamenii de succes sunt cei care inspiră, care prin muncă și perseverență devin modele demne de urmat, iar Diana este un exemplu remarcabil de studentă care a demonstrat că excelența se atinge prin dedicare constantă și pasiune pentru cunoaștere.

Îndrăgostită de natură

Diana Guțu este originară din județul Covasna, comuna Ghelința, iar cam dintotdeauna plimbările în aer liber, prin pădure și analiza acestui ecosistem sunt activitățile sale de suflet. Acest mediu o face să se simtă bine și îi oferă un sentiment de siguranță și apartenență inegalabil. Dragostea pentru natură a și plantat în mintea ei o responsabilitate – cea de a-i fi de folos și de a o proteja.

Pentru mine, natura este un loc în care mă simt cu adevărat bine, iar această legătură puternică m-a făcut să îmi doresc să învăț cât mai multe pentru a putea contribui la protejarea și gestionarea ei sustenabilă, povestește absolventa

Șefă de promoție – Specializarea Cinegetică

Obținerea acestei frumoase performanțe se datorează seriozității și dedicării depuse în acești 4 ani de studii, potrivit tinerei, care a ținut să menționeze că dragul pentru acest domeniu a fost ca un impuls permanent. Facultatea a reprezentat mult mai mult decât o simplă perioadă de pregătire profesională pentru aceasta, servind drept un pod de legătură între ea și pasiunea sa:

Pentru mine a fost mai mult decât o facultate, a fost o șansă să îmi urmez pasiunea și să mă pregătesc pentru o carieră în care pot să protejez și să gestionez responsabil resursele naturale. În viitor, îmi doresc să aplic toate cunoștințele acumulate atât în silvicultură, cât și în cinegetică, pentru a avea un impact real în protejarea mediului înconjurător, relatează tânăra pentru Forestmania.ro

Activitățile din teren au fost o reală plăcere pentru aceasta, având frumoasa oportunitate să pună în practică cunoștințele teoretice acumulate pe băncile facultății. A învățat să simtă pădurea, să-i înțeleagă nevoile, să observe detaliile care cântăresc mult pentru sănătatea ecosistemului și a echilibrului faunei sălbatice. Toate aceste activități practice au ajutat-o să-și dea seama că a luat decizia perfectă, iar acesta este domeniul în care-și dorește cu adevărat să activeze în viitor.

Vânătoarea etică și responsabilă

Diana consideră că vânătoarea practicată după niște norme etice și într-un mod responsabil este o latură esențială în gestionarea durabilă a resurselor naturale regenerabile.

Am înțeles faptul că, vânătoarea nu înseamnă doar dobândirea unui trofeu, ci și participarea la menținerea echilibrului natural, adaugă tânăra

Întrebată despre felul în care încearcă să lupte cu preconcepțiile oamenilor care asociază vânătoarea strict cu cruzimea față de animale, tânăra ne-a relatat despre efortul său de a le explica conceptul de management durabil al faunei și echilibru care este esențial în fiecare fond cinegetic, Diana punctând pe ideea că anume vânătoarea responsabilă contribuie la menținerea acestui echilibru.

Dacă nu ar exista o gestionare activă a fondurilor cinegetice, populațiile de prădători ar crește prea mult și ar afecta semnificativ speciile de ierbivore. În același timp, în rândul ierbivorelor ar apărea concurență pentru resurse, ceea ce ar duce la degradarea habitatelor și la dezechilibre în ecosistem, explică absolventa

Combaterea stereotipurilor

Discutând despre percepțiile greșite asupra vânătorii pe care le au mulți români, tânăra a relatat că majoritatea stereotipurilor sunt legate de gestionarea numărului de carnivore.

 Populațiile de carnivore, precum lupul sau ursul, trebuie să fie menținute la un nivel care să nu afecteze restul faunei și activitățile umane. În prezent, mulți oameni cred că lucrările silviculturale sunt de vină pentru pagubele mari, însă problema reală este că populații de carnivore mari sunt prea numeroase și depășesc teritoriile recomandate de lege. Cred că, prin menținerea acestor populații la un nivel echilibrat și respectarea normelor legale, am putea reduce semnificativ pagubele produse de aceste animale, relatează Diana

A fi femeie în silvicultură

Întrebată despre felul în care este văzută ca femeie în silvicultură, Diana ne-a povestit că din fericire nu s-a confruntat cu momente dificile sau discriminare în acest sens. Mediul academic a fost cât se poate de primitor și prietenos, iar toți studenții au fost tratați egal, cu respect.

Cred cu tărie că în domeniul silviculturii și cinegeticii, dedicarea și pasiunea pentru muncă sunt cele care contează cel mai mult, iar genul nu ar trebui să fie un factor decisiv, a adăugat absolventa

Diana consideră că femeile au cu adevărat un cuvânt de spus în acest domeniu, jucând un rol extrem de valoros și aducând o perspectivă echilbrată, o abordare responsabilă și multă atenție la detalii.
Cred că femeile ar trebui încurajate să-și urmeze pasiunea pentru silvicultură și cinegetică, chiar și atunci când se confruntă cu prejudecăți, fie ele venite de la bărbați sau din alte părți ale societății, a adăugat Diana Guțu pe final de discuție.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi

ForestMania
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.