Putem spune că autoritățile din Oradea au dat lovitura cu această nouă metodă de prelungire a vieții copacilor proaspăt plantați. Cei peste 2.700 de arbori plantați în parcurile și pe străzile orașului vor deveni mai rezistenți și sănătoși datorită acestei metode deosebite – saci cu apă atașați la trunchiul fiecăruia dintre ei.
Sacii de udare au 75 de litri, sunt impermeabili și au găuri, permițând o irigare lentă și eficientă – o strategie bună pentru a proteja copacii de secetă și căldură excesivă.
Metodă testată și în alte țări
Reprezentantul firmei de plantări, Cornel Demian, a declarat pentru Știrile ProTV că această metodă nu este una străină de țările europene, fiind folosită cu succes în Germania și Italia. Acesta a menționat și faptul că există un program fix de udare și de umplere a sacilor, aceștia fiind umpluți o dată la două-trei zile, în funcție de specie și prognoză meteo.
Verile trecute au fost nemiloase cu cei peste 600 de copaci uscați în oraș din cauza secetei, astfel, această metodă este una salvatoare pentru bunăstarea pomilor. Ba mai mult, potrivit sursei, fiecare copac are și un număr de identificare care corespunde cu cel trecut în registrul local al spațiilor verzi.
Beneficii
Sacii de udare pentru copaci promit numeroase beneficii pentru sănătatea și rezistența acestora. Sacii ajută la reținerea umidității, asigurând o cantitate constantă de apă pentru copaci. Acest lucru este esențial pentru creșterea și supraviețuirea lor, în special în timpul perioadelor secetoase. În plus, pungile promovează creșterea sănătoasă a rădăcinilor, permițând apei să se infiltreze încet în sol, încurajând rădăcinile să se extindă și să se stabilească.
Acest lucru duce la arbori mai puternici și mai rezistenți. Un alt avantaj al utilizării sacilor de udare este reducerea risipei de apă. Spre deosebire de metodele tradiționale de udare care duc adesea la scurgerea apei, pungile direcționează apa direct către rădăcini, minimizând risipa. Prin utilizarea eficientă a resurselor de apă, sacii de udare pentru pomi contribuie la practici de grădinărit durabile și responsabile.
