DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

1.7 C
București
-2.1 C
Sibiu
-2.6 C
Suceava
-7.1 C
Covasna
-4 C
Piatra Neamț
-2.6 C
Braşov
-6.6 C
Bistrița
-1.3 C
Râmnicu Vâlcea
luni, ianuarie 13, 2025

Premierul și-a demis propriul consilier onorific, pe șeful Agent Green, Gabriel Păun

Recomandate

Premierul Nicolae Ciucă l-a demis vineri din funcția de consilier onorific pe președintele ONG-ului Agent Green, Gabriel Păun. Acesta fusese numit în urmă cu un an pe această poziție de fostul prim ministru, Florin Cîțu. Postul presupunea, printre altele, conform CV-ului lui Gabriel Păun, inițierea sau realizarea de studii sau rapoarte „în baza Programului de guvernare”.

În ultima vreme, însă, consilierul premierului lansa atac după atac la adresa Guvernului din care efectiv făcea parte: a promovat intens o petiție împotriva ministrului Mediului și a atacat decizia coaliției de guvernare de a fi continuate proiecte pentru dezvoltarea capacităților energetice ale României. Mai mult, Gabriel Păun a fost subiectul unei emisiuni TV.

Tentativă de omor

Fostul ministru al Justiției, Cristian Diaconescu, invitat fiind într-o emisiune recentă a lui Mihai Gâdea de la Antena3, a spus că Gabriel Păun a fost implicat într-o acțiune deosebit de violentă asupra unui cetățean, peste care s-a trecut cu mașina, chiar pe proprietatea acestuia, fapt ce se poate încadra la infracțiunea de tentativă de omor. Potrivit evz.ro, Agent Green a organizat un protest pe proprietatea victimei, de pe malul Râului Alb. Mihai Bocea a fost călcat de un autoturism condus de către unul dintre activiștii de mediu, care după aceea alege să lase victima să agonizeze, conform publicației știripesurse.ro.

Mihai Bocea este acum imobilizat într-un scaun cu rotile și se pare că în spatele acestei violențe exagerate ar sta dorința de a opri investițiile unei microhidrocentrale de pe Râul Alb, la care Bocea avea deja toate avizele, dar și un avans dat, în valoare de 100.000 de euro.

Gabriel Păun locuiește într-o vilă din Viena

Conform Antena3, Gabriel Păun, are în posesie o vilă situată în Viena, estimată la aproximativ 1 milion de euro. Dat fiind faptul că nici funcția onorifică din Guvern nu era remunerată, există neclarități cu privire la proveniența banilor lui Păun, mai relatează presa.

Președintele ONG-ului Agent Green a reacționat la cele prezentate în emisiune și în presă și a explicat că el este de fapt victima.

„În legătură cu incidentul violent din luna mai 2015 de pe Râul Alb de la poalele munților Retezat, domnul Gabriel Păun are calitatea de victimă cu multiple leziuni rezultate într-o tentativă de omor în urma atacului inițiat de domnul Bocea însoțit de alți atacatori. În acest dosar a fost trimis în judecată Lascu Cornel pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe fiind așteptat primul termen de judecată (dos nr 58/240/2022 al Judecătoriei Hațeg). Leziunile suferite de domnul Bocea despre care se spune că ar fi paralizat fac obiectul unui alt dosar care nu are legătură cu Gabriel Păun, dosar care a și fost soluționat în primă instanță (1100/97/2021 al Tribunalului Hunedoara). Ca urmare a traumei suferite în urma tentativei de omor și a amenințărilor ulterioare, Gabriel Păun a luat decizia de a-și muta reședința în altă țară și să trăiască la o locație secretă pentru care plătește rate timp de 25 de ani. Din păcate această locație a fost devoalată în cadrul emisiunii prezentate de domnul Gâdea care a făcut inclusiv afirmații eronate potrivit cărora Gabriel Păun ar fi fost cel care l-a călcat pe Bocea”, se arată în comunicatul Agent Green.

Sub acoperire

Cum în timpul emisiunii s-a discutat și despre veniturile lui Gabriel Păun și despre faptul că este mereu în călătorii, comunicatul explică și aceste detalii:

„Nu în ultimul rând, în emisiune s-au făcut referiri la deplasările lui Gabriel Păun în diverse țări insinuând că au fost vacanțe. În realitate, Gabriel Păun realizează investigații sub acoperire de abuzuri asupra naturii și animalelor pe toate continentele de mai bine de 20 de ani pentru mai multe organizații internaționale. Investigații pentru a scoate adevărul la lumină în medii extrem de ostile în care adesea viața i-a fost în pericol”.

Foto: Gabriel Păun

Sursa: evz.ro, cotidianul.ro, stiripesurse.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi