Regia Națională a Pădurilor (Romsilva) se află într-un moment dificil, necesitând o analiză profundă și măsuri decisive pentru a-și îndeplini rolul fundamental în gestionarea durabilă a pădurilor României. În acest context, o serie de acțiuni sunt în curs de desfășurare pentru a aduce Romsilva pe un drum mai transparent și eficient, se arată într-o postare pe facebook a ministrului mediului, apelor și pădurilor – Mircea Fechet.
Control și Transparență
Corpul de control al Ministerului Mediului a fost trimis la sediul central al Romsilva pentru a investiga modul în care a fost administrată Regia în ultimii cinci ani. Această inițiativă vizează clarificarea situației financiare a Romsilva, inclusiv gestionarea fondului de regenerare a pădurilor și a celui dedicat construirii de noi drumuri forestiere, precum și a cheltuielilor pentru reparația și întreținerea drumurilor și a cheltuielilor juridice.
În termen de 10 zile, vor fi disponibile primele concluzii privind evoluția indicatorilor macroeconomici din 2020 până în prezent, productivitatea și cheltuielile de personal la nivelul direcțiilor silvice, permițând identificarea zonelor cu probleme și luarea de decizii în consecință.
Reorganizare și Eficiență
Ministrul Mediului a primit numeroase semnale de la angajații Romsilva din întreaga țară, care au raportat probleme legate de lipsa de resurse, echipamente și sprijin logistic, în ciuda sarcinilor de serviciu tot mai împovărătoare. În replică, se cere o reformă profundă a Romsilva, de la nivel central până la nivel local, asigurând resursele necesare celor care se dedică protecției și gestionării pădurilor.
Nou Consiliu de Administrație
Un pas important în acest proces de reorganizare este numirea unui nou Consiliu de Administrație (CA) pentru Romsilva. Procesul de selecție a membrilor CA pentru perioada 2025-2028 a fost lansat, iar noua conducere va fi evaluată pe baza a 48 de indicatori de performanță financiari și nefinanciari. Acești indicatori vizează creșterea productivității muncii, îmbunătățirea marjei nete a profitului, reducerea consumului de energie electrică și gaz, precum și îndeplinirea unor obiective specifice, cum ar fi:
- Supravegherea video și montarea barierelor de acces pe 50% din suprafața fondului forestier;
- Intabularea sau înscrierea provizorie în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a 60% din suprafața de fond forestier proprietate publică a statului;
- Creșterea volumului de lemn de foc pus la vânzare anual;
- Creșterea numărului de depozite permanente în județele deficitare în păduri;
- Construirea a 200 km noi drumuri forestiere în termen de 4 ani;
- Crearea unui magazin virtual pentru vânzarea directă a lemnului de foc, a produselor nelemnoase și serviciilor prestate;
- Realizarea unei aplicații mobile cu date generale de prezentare a parcurilor naționale/naturale;
- Menținerea patrimoniului genetic al cailor de rasă în Herghelia Națională;
- Gestionarea optimă a produselor de nișă (trufe, fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale);
- Creșterea cu 40% a numărului de persoane implicate în activități educative, de promovare și activități practice.
Se așteaptă ca procedurile de selecție a noului CA să fie finalizate în cel mult trei luni, iar între timp, planul de reorganizare a Romsilva va continua, fără a afecta activitatea angajaților dedicați și asigurându-le resursele necesare pentru a-și desfășura activitatea în cele mai bune condiții.
Acest proces de reformă a Romsilva reprezintă un angajament ferm pentru transparentizarea activității Regiei, îmbunătățirea eficienței și asigurarea unei gestionări durabile a pădurilor României.
Sursa: Mircea Fechet





