Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Galfi Arpad, a declarat că stema oraşului, care face obiectul unei plângeri penale, foloseşte simboluri istorice, nu instigă la violenţă împotriva animalelor, iar pentru adoptarea ei s-au respectat toate prevederile legale în vigoare.
Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului (FPAM) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie despre faptul că „reprezentarea grafică a stemei municipiului Odorheiu Secuiesc cuprinde elemente manifeste susceptibile a instiga la săvârşirea infracţiunilor de cruzime asupra animalelor şi braconaj, precum şi de natură a fi percepută ca referindu-se la o ‘tradiţie’ de ucidere a acestei specii protejate la nivel european, (dar şi a animalelor, în general) inducând sau, după caz, potenţând un sentiment de aversiune (sau cel puţin lipsă de respect, compasiune) faţă de această specie (şi nu numai)”.
În fapt, se face referire la faptul că pe stema oraşului apare un element grafic reprezentând un braţ care ţine o spadă, iar lama străpunge un cap de urs. De asemenea, lama respectivă mai străpunge o inimă şi o coroană.
Primarul respinge categoric acuzaţiile potrivit cărora ar fi vorba de instigare la braconaj sau la violenţă împotriva animalelor şi a punctat faptul că acest simbol reprezintă curajul comunităţii.
Conform edilului, această stemă era folosită în oraş din anul 1902, dar simbolurile prezente pe ea sunt utilizate în jurul oraşului de aproximativ 500 ani.
„Ursul care, de fapt, este cea mai mare problemă în stema respectivă, reprezenta şi reprezintă curajul comunităţii noastre. (…) Stema am moştenit-o de la bunicii, străbunicii noştri, este o stemă istorică. Iar ursul respectiv, încă o dată repet, simbolizează curajul comunităţii noastre. Este simbolul curajului, nu este împotriva animalelor, nu trebuie să ridice alte semne de întrebare”, a spus Galfi Arpad.
Acesta a precizat că mai există în România localităţi care folosesc simbolurile animale pe stemele lor şi a dat asigurări că s-au respectat toate prevederile legale pentru adoptarea stemei oraşului. De asemenea, Galfi Arpad şi-a exprimat convingerea că decizia instanţei va fi una corectă.
„Vom merge pe calea legală, noi aşa credem că am respectat legile, le respectăm şi pe viitor şi sperăm că va fi o cercetare corect efectuat pe această temă. (…) M-a surprins, nu m-a deranjat, pentru că oricine poate reclama orice. M-a surprins, dar nu suntem supăraţi că ni s-au cerut documente. Pentru că, dacă cineva a făcut o sesizare, trebuie cercetat şi mers pe calea legală”, a mai arătat primarul din Odorheiu Secuiesc.
Acesta a precizat că va trimite toate documentele la Parchetul General până în data de 15 februarie, aşa cum i s-a solicitat.
Şi primarul din Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, s-a declarat surprins de polemica stârnită pe tema stemei din Odorheiu Secuiesc şi consideră că acest subiect trebuie să rămână în zona ştiinţei şi a deciziilor administrative.
„Heraldica, în sine, este o ştiinţă a istoriei şi tot ce înseamnă decizii bazate pe informaţiile transmise de experţii în heraldică sunt sută la sută valabile. Să citeşti într-o oglindă a actualelor decenii, cu verzi foarte înfocaţi, o istorie în care fiecare simbol- un urs, un leu, un cerb, o lebădă- avea o simbolistică aparte este total greşit. Păcat că astfel de demersuri nu sunt stopate mai din faşă şi, din păcate, ajung în faţa opiniei publice. Pentru că eu sper ca instituţiile statului să-şi dea seama că astfel de demersuri, dacă prind o altă anvergură decât zona ştiinţei, a istoricilor şi a deciziilor administrative, ajung să submineze fundamentul unei societăţi întregi”, a declarat Korodi Attila.
La rândul său, ministrul Mediului, Tanczos Barna, consideră că nu se pune problema de instigare la violenţă împotriva animalelor sau braconaj şi a explicat că este vorba de un simbol al regiunii, la care nu trebuie să se renunţe.
„Familiile de nobili, de împăraţi, familiile cu istorie de sute de ani au avut tot timpul steme şi în aceste steme, de foarte multe ori, au apărut animale sălbatice, arme, săbii, vârfuri de lance. Era o chestiune obişnuită a Evului Mediu. Lucrurile s-au schimbat foarte mult, dar nu cred că trebuie să renunţăm complet la ceea ce ne defineşte şi ceea ce reprezintă, nu cred că trebuie să renunţăm la toate lucrurile care definesc o anumită regiune. Cândva, era o virtute să lupţi împotriva animalelor sălbatice, era o virtute să-ţi aperi familia, gospodăria împotriva ursului, leului, împotriva unor animale sălbatice, Interpretările, cu siguranţă, în secolul XXI se schimbă, se schimbă foarte mult, din păcate, în anumite ţări. Vedem ce se întâmplă şi în America, ce se întâmplă cu negarea istoriei. Nu cred că este o direcţie bună şi în niciun caz nu cred că folosirea unor simboluri poate fi interpretată ca o instigare la orice. (…) Este un simbol al regiunii şi, cu siguranţă, reprezentarea pe o stemă a unei săbii şi a unui cap de urs nu înseamnă instigare nici la ucidere, nici la braconaj, nici la alte fapte legale sau ilegale”, a declarat Tanczos Barna.
O poziţie pe acest subiect a avut şi preşedintele Asociaţiei de Heraldică şi Vexilologie din Transilvania, dr. Szekeres Attila Istvan, care a subliniat că stema municipiului Odorheiul Secuiesc conţine „simboluri vechi, multiseculare” şi nu instigă la cruzime asupra animalelor, aşa cum susţin reprezentanţii asociaţiei care a formulat plângerea.
Szekeres Attila Istvan a menţionat, într-un comunicat de presă, că stema municipiului Odorheiu Secuiesc a fost aprobată în aceeaşi formă în care a fost folosită timp de mai bine de trei secole şi „poartă simboluri de peste jumătate de mileniu”, iar aceasta trebuie interpretată din perspectiva epocii în care a apărut.
„Braţul armat, capul de urs şi spada amintesc de vitejia şi dârzenia locuitorilor urbei„, a scris Szekeres Attila Istvan.
Acesta a mai precizat că stema, după ce a fost însuşită de Consiliul Local, a trecut prin trei filtre ştiinţifice, primind preavizul Comisiei judeţene Harghita pentru analizarea stemelor judeţului, municipiilor, oraşelor şi comunelor, a Comisiei Zonale de Heraldică – Bucureşti, precum şi avizul Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române, după care a fost aprobată de Guvern.
El a subliniat că metodologia elaborată de Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române pentru aprobarea stemelor unităţilor administrativ-teritoriale prevede la punctul 3 că „se va respecta cu prioritate tradiţia heraldică locală”, ceea ce s-a şi întâmplat în cazul municipiului Odorheiu Secuiesc.
Sursa: administratie.ro