DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

4.7 C
București
5.2 C
Sibiu
-0.1 C
Suceava
0.7 C
Covasna
3.3 C
Piatra Neamț
3.5 C
Braşov
3.7 C
Bistrița
3.7 C
Râmnicu Vâlcea
duminică, februarie 8, 2026

Studenții silvicultori ai Universității Transilvania din Brașov, pe podium la Brno

Recomandate

Studenții Facultății de Silvicultură din cadrul Universității Transilvania din Brașov au obținut locul al III-lea la concursul internațional „Forestry Versatility”, desfășurat recent la Brno, în Cehia. Este o performanță remarcabilă care confirmă, încă o dată, calitatea pregătirii universitare din România și implicarea tinerilor în domeniul forestier.

Concursul, devenit deja o tradiție în rândul instituțiilor de profil din Europa, a reunit echipe studențești din mai multe țări: Finlanda (două echipe), Estonia, Slovacia, Italia (două echipe), Franța, Bulgaria, Turcia și Germania. Primele două locuri au fost ocupate de echipele universităților gazdă, Brno și Praga, urmate de echipa României.

Cei patru studenți care au reprezentat Universitatea Transilvania din Brașov sunt:

• Iordache Mihai – anul II, Silvicultură

• Bera Alexandra Nicoleta – anul II, Silvicultură

• Toma Radu Andrei – anul IV, Silvicultură

• Dumitrescu Tudor Mihai – anul IV, Silvicultură

Pe parcursul competiției, aceștia au avut de trecut prin probe complexe ce au pus la încercare atât cunoștințele teoretice, cât și abilitățile practice, spiritul de echipă și capacitatea de adaptare în condiții reale de teren.

„Este o bucurie să vedem studenții noștri obținând rezultate excelente la nivel internațional. Participarea la un astfel de concurs nu este doar un exercițiu academic, ci și o experiență formativă valoroasă. Rezultatul de la Brno confirmă calitatea programului nostru de studii și implicarea studenților în formarea lor profesională”, a declarat conf. dr. ing. Florin Nistor, cadru didactic la Facultatea de Silvicultură.

La rândul lor, membrii echipei au subliniat importanța experienței: „Am fost onorați să reprezentăm România și universitatea noastră într-o competiție de asemenea nivel. Am învățat mult, ne-am testat limitele și am legat prietenii cu studenți din toată Europa. A fost o experiență de neuitat.”

Rezultatul obținut la Brno reprezintă nu doar o performanță individuală, ci și o dovadă a solidității învățământului silvic românesc și a potențialului generației tinere.

Universitatea Transilvania din Brașov rămâne, astfel, un reper important în formarea specialiștilor din domeniul forestier. Pentru toți cei care își doresc o carieră legată de pădure, de mediul înconjurător și de știința care le susține, Facultatea de Silvicultură și Facultatea de Cadastru și Geodezie oferă oportunități reale și un mediu de învățare modern, conectat la realitățile de teren.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi

ForestMania
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.