Cota redusă de TVA pentru lemnul utilizat ca lemn de foc încetează să se aplice cel târziu la 1 ianuarie 2030, iar pentru pesticide chimice şi îngrăşăminte chimice, la 1 ianuarie 2032, potrivit proiectului de ordonanţă pentru modificarea Codului Fiscal, publicat luni seara.
„La art. 105 alin. (4) din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al TVA, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2022/542, se prevede că pentru lemnul utilizat ca lemn de foc cota redusă de TVA încetează să se aplice cel târziu la 1 ianuarie 2030, iar pentru pesticide chimice şi îngrăşăminte chimice, cota redusă de TVA încetează să se aplice cel târziu la 1 ianuarie 2032. Astfel, se propune introducerea unei prevederi care să reglementeze faptul că pentru livrările de lemn de foc de la art. 291 alin. (3) lit. m) şi n) din Codul fiscal cota redusă de TVA de 5% se aplică până la data de 31 decembrie 2029 inclusiv”, se spune în Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.
Codul fiscal a fost modificat, în decembrie 2021, prin două legi potrivit cărora TVA-ul pentru livrarea lemnelor de foc a scăzut la 5%. Aceste legi sunt încă în vigoare și vor rămâne așa până la 31 decembrie 2029.
Scăderea TVA-ului pentru lemnul de foc a fost susținută și de Asociația Forestierilor din România – ASFOR, ca parte a platformei „România verde în 10 pași”. De altfel, ASFOR a militat pentru eliminarea acestei taxe, având în vedere că în România sunt 3,5 milioane de gospodării care se încălzesc cu lemn. Marea majoritate sunt situate în zona rurală, cei mai mulți fiind pensionari sau persoane cu venituri mici. ASFOR propunea, încă din aprilie 2020, ca valoarea TVA achitată de populație pentru lemnul de foc achiziționat pentru încălzirea locuinței să fie returnată de către stat prin ANAF în baza bonului fiscal și a avizului prin care persoana fizică dovedește proveniența lemnului.
Cele două legi adoptate în decembrie 2021 vizau completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Și, cum spuneam, sunt în vigoare.
Potrivit unuia dintre actele normative, cota redusă de TVA de 5% se aplică pentru livrările de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00, realizate către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială.
Celălalt act normativ menţiona că TVA de 5% se aplică, de asemenea, asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri şi prestări de servicii: livrarea de lemn de foc către persoanele fizice, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00.
Până în decembrie 2021, TVA-ul pentru lemnul de foc era de 19%.