DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

DESCARCĂ APLICAȚIA:

25 C
București
26.2 C
Sibiu
20.1 C
Suceava
22.7 C
Covasna
19.1 C
Piatra Neamț
18.8 C
Braşov
22.1 C
Bistrița
23.1 C
Râmnicu Vâlcea
sâmbătă, iunie 22, 2024

1 octombrie 2022, Ziua Forestierului: cea mai importantă sărbătoare a breslei!

Recomandate

În acest sfârșit de săptămână are loc la Poiana Stampei, în județul Suceava, Ziua Forestierului, eveniment organizat de Asociația Forestierilor din România – ASFOR. Este „cea mai importantă sărbătoare a unei bresle născute o dată cu descoperirea folosirii lemnului”, se arată în comunicatul remis presei de Asociație.

„Noi, românii, avem o tradiție a lemnului, iar această tradiție s-a sprijinit dintotdeauna pe umerii, brațele și cunoștințele forestierilor!

Meseria de forestier nu este deloc simplă. Forestierii știu fizică, meteorologie, biologie, botanică, mecanică, construcții, IT și mai nou, comunicare. Este o muncă dură care se desfășoară de multe ori în condiții vitrege și departe de casă. O muncă grea, dar responsabilă.

Lemnul nu lipsește din casa nimănui. Și, așa cum lemnul este vital pentru economie și pentru viața noastră cotidiană, așa este și forestierul pentru societate. Prin munca sa, aduce lemnul în casele noastre. De aceea, se cuvine ca forestierii să aibă o sărbătoare a lor, o zi în care să se bucure și să fie mândri că ei dau viață lemnului.

Organizată de ASFOR, Ziua Forestierului va fi sărbătorită anul acesta la Poiana Stampei, în județul Suceava, între 30 septembrie – 2 octombrie. Programul începe vineri, 30 septembrie, la ora 12.00. Sâmbătă, 1 octombrie, începând cu ora 9.00, începe Concursul Național al Fasonatorilor Mecanici.

Colegii noștri de la Silvania, Litarh, Kronospan, Relvam, Tornator, Ocolul Silvic Dorna Candrenilor, Husqvarna, Wyssen, Alser Forest, ELMAS și IRUM Reghin vor aduce la Poiana Stampei elemente de construcții din lemn, echipamente și utilaje forestiere moderne și vor face demonstrații cu acestea.

Vom avea prezentări de mare impact pentru forestieri. Experți în domeniu vor vorbi, printre altele, despre: utilaje forestiere, case din lemn, protecția și administrarea pădurilor și importanța comunicării industriei cu publicul larg.

Concursul Național al Fasonatorilor Mecanici se va încheia, așa cum e firesc, cu festivitatea de premiere a câștigătorilor. În cadrul Galei Premiilor ASFOR, îi vom premia pe membrii și colaboratorii ASFOR care au contribuit decisiv la creșterea sectorului forestier, mulțumindu-le și pe această cale.

Ne face plăcere să îi invităm la eveniment pe toți cei care doresc să participe la sărbătoarea noastră!”, se mai arată în comunicatul semnat de Ciprian Dumitru Muscă, președintele ASFOR.

Sursa: asfor.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi