Un studiu realizat de platforma African Arguments analizează patru mari ONG-uri de mediu ce operează la nivel global și dezvăluie că, pe măsură ce piața de carbon devine prioritară, deciziile în consililiile de administrație ale organizațiilor sunt luate tot mai des de managerii financiari și de conexiunile cu lumea bancară.

African Arguments este o platformă independentă din punct de vedere editorial găzduită de Royal African Society (RAS). A fost co-fondată de World Peace Foundation și International Africa Institute.

Redăm articolul:

„În acest studiu, African Arguments a analizat peste 100 de persoane care fac parte din consiliile de conducere ale Conservation International (CI), The Nature Conservancy (TNC), World Wildlife Fund-US (WWF-US) și Wildlife Conservation Society (WCS). S-a constatat că puțin peste jumătate dintre ei sunt asociați cu zona financiară.

Conexiunile variază de la directori de bănci de investiții, până la directori de firme de capital de risc, până la – în trei cazuri – soțiile unor directori de fonduri de investiții milionari sau miliardari. Multe dintre aceste figuri sunt afiliate unor giganți mondiali precum JP Morgan Chase, Goldman Sachs și Blackstone Group. Alte zeci sunt de la companii financiare mai puțin cunoscute, care totuși gestionează până la sute de miliarde de dolari.

Administratorii organizațiilor non-profit sunt responsabili din punct de vedere legal pentru guvernarea ONG-urilor și stabilirea direcției strategice, viziunii și obiectivelor acestora.

African Arguments a vorbit cu mai mulți specialiști în conservare care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la lipsa de răspundere a marilor organizații de conservare și la potențialele interese divergente ale conservării și profitului.

„Cei mai mari”

Mai mulți ecologiști au subliniat că anumite demersuri de control asupra guvernării ONG-urilor CI, TNC, WWF-US și WCS sunt importante, având în vedere puterea și influența lor uriașă.

Aceste patru ONG-uri stabilesc agenda globală de conservare în multe feluri. Ei lucrează în peste 100 de țări și teritorii de pe șase continente, derulând proiecte de mai multe milioane de dolari care acoperă sute de milioane de hectare. Aceștia urmăresc în mod activ să influențeze politica națională și globală și sunt o voce principală la forumurile multilaterale precum ONU.

Mai mult, echipele lor de cercetători dezvoltă instrumente și măsurători – în jurul biodiversității, insecurității apei, calității terenurilor, defrișărilor și multe altele – care adesea ajung să definească termenii dezbaterilor despre conservare. După cum au spus WWF-SUA și CI, știința lor „stabilește prioritățile de conservare”. Indexul Planetei Vii, stabilit și gestionat de WWF, de exemplu, este utilizat pentru a monitoriza progresul în ceea ce privește obiectivele de biodiversitate convenite la nivel global. CI se laudă că cele 1.300 de lucrări științifice ale sale au fost citate mai frecvent decât cele de către cadre universitare din universități precum Harvard, Yale și Stanford.

De asemenea, un fost om de știință șef al WWF de aproape 25 de ani a fost cel care a fost autorul principal al raportului, la care se face referire pe scară largă, care solicita ca 30% din pământul lumii să fie transformat în zone protejate până în 2030. Această așa-numită ambiție „30×30” – avansată de WCS, TNC și CI – a fost adoptat în cele din urmă de 190 de țări la COP15 în decembrie 2022.

De asemenea, ONG-urile se laudă cu o putere financiară uriașă. Colectiv, cele patru organizații au un venit anual de 2 miliarde de dolari. Ei au active totale în valoare de peste 11,6 miliarde de dolari, o cifră mai mare decât PIB-ul anual a 20 de țări africane.

Potrivit lui Aby Sène, profesor asistent în managementul parcurilor și zonelor de conservare la Universitatea Clemson, această greutate politică și financiară le face pe cele patru ONG-uri „extrem de puternice”.

„Ei chiar definesc ce este o criză și proiectează soluții care sunt apoi folosite în discuțiile de politică”, spune ea. „Ei controlează în mod eficient discursul global despre conservare.”

Sène sugerează că influența acestor câteva ONG-uri a dus la un „monopol” de idei – și nu doar la nivel global. În majoritatea țărilor în care lucrează, puterea financiară și politică a acestor mari organizații este de o amploare diferită de cea a omologilor lor locali. Potrivit unor ecologiști care lucrează în Africa, marile ONG-uri pot ajunge să domine spațiul național de conservare.

„Ei sunt cei mai mari și știu asta”, a spus liderul unei organizații de conservare a marinei din Africa de Sud, care a cerut să rămână anonim, de teamă că criticile publice le-ar putea pune în pericol activitățile viitoare. „Dacă aș dori să obțin finanțare de la WWF-Africa de Sud, ar trebui să mă aliniez la viziunea și misiunea lor.”

„Sunt obișnuiți să lucreze cu organizații slabe”, a adăugat un lider Massai care conduce o organizație de conservare în Kenya și care a cerut să rămână anonim din același motiv. „Foarte puțini pot rezista din cauza finanțării. Chiar și agențiile guvernamentale care sunt menite să reglementeze acele ONG-uri depind de ele.”

Acest dezechilibru de putere este deosebit de semnificativ având în vedere că multe organizații locale sunt în dezacord vehement cu abordarea celor patru ONG-uri. În special, mulți acuză aceste organizații mari că se implică în „Conservarea cetății”. (Conservarea cetății – Fortress Conservation – este un model de conservare bazat pe credința că protecția biodiversității se realizează cel mai bine prin crearea de zone protejate în care ecosistemele pot funcționa izolat de perturbările umane).

Criticii spun că acest model neocolonial de sus în jos funcționează prin deposedarea indigenilor care au administrat pământul de secole și înlocuirea lor cu garduri înalte, paznici militarizate și stațiuni turistice de lux.

Ei spun că această abordare nu funcționează și duce adesea la încălcări ale drepturilor omului. În Republica Congo, de exemplu, WWF și WCS au fost acuzate că finanțează abuzurile și evacuările din Bayaka și a altor triburi din pădurea tropicală. În Kenya, investigațiile au constatat că Northern Rangelands Trust (NRT) – finanțat de TNC, CI și WWF printre alții – a exclus comunitățile de păstori din casele lor ancestrale.

Liderul Massai acuză marile ONG-uri că folosesc o varietate de tactici pentru a exclude indigenii de pe pământurile lor din Kenya și Tanzania. Una dintre activitățile cheie ale organizației sale este de a educa și împuternici comunitățile locale pentru a se asigura că obțin o înțelegere echitabilă. „Ajutând aceste comunități să organizeze și să dezvolte instrumente de negociere, perturbăm afacerile [marilor ONG-uri]”, spune el. „Nu ne plac deloc.”

Unii ecologiști se tem că inițiativa 30×30 – estimată a necesita o finanțare de aproximativ 140 de miliarde de dolari pe an – va afecta 300 de milioane de oameni și va deschide calea pentru „o acaparare colosală de terenuri” la fel de mare ca în epoca colonială.

„Carbonul este acum un activ”

Întrebarea „Cine stabilește agenda celor patru mari ONG-uri?” este semnificativă din cauza puterii pe care aceștia o dețin în stabilirea condițiilor de conservare. Pentru unii, este deosebit de alarmantă constatarea că majoritatea persoanelor care guvernează ONG-urile provin din industria financiară. Ei observă că, în timp ce aceste organizații au fost de mult afiliate cu corporații mari – ExxonMobil, Walmart, General Motors, Gap, Apple și multe alte multinaționale sunt reprezentate în consiliile lor de administrație – ascensiunea lumii financiare este mai nouă și vine într-un moment crucial pentru acțiuni privind crizele climatice și de biodiversitate.

Interesant este că dominația finanțatorilor în consiliile marilor ONG-uri de conservare pare să fi coincis cu un accent tot mai mare pe soluțiile la schimbările climatice și cu creșterea exponențială a piețelor de carbon. Toate cele patru ONG-uri sunt puternic implicate pe aceste piețe prin crearea și gestionarea schemelor de compensare a emisiilor de carbon și prin dezvoltarea metodologiilor și regulilor de monitorizare a acestora.

Aceste scheme funcționează permițând companiilor poluante să investească în proiecte – adesea în cealaltă parte a lumii – care reduc sau captează emisiile de carbon. La fel ca multe soluții capitaliste verzi, acestea au fost vândute ca un avantaj pentru toate părțile. Proiectele de conservare au acces la noi linii de finanțare prin monetizarea carbonului pe care îl păstrează în atmosferă sub formă de credite de carbon comercializabile. Corporațiile, care cumpără creditele, pot să-și compenseze emisiile greu de redus.

Totuși, la fel ca multe soluții capitaliste verzi, realitatea de până acum nu s-a potrivit cu teoria. O investigație recentă a Guardian a constatat că 94% dintre schemele de compensare a emisiilor de carbon din pădure aprobate de principalul certificator din lume erau „în mare măsură lipsite de valoare” și „ar putea agrava încălzirea globală”. Un raport de Survival International în NRT a constatat că schema emblematică de credit de carbon din Kenya ar putea genera 300-500 de milioane de dolari, dar nu a prezentat un caz credibil pentru „adiționalitatea” carbonului, un principiu fundamental pentru generarea de credite.

Organizațiile de mediu precum „Prietenii Pământului” au ajuns la concluzia că compensațiile de carbon sunt „o distragere a atenției periculoasă” și au mers până la a le numi o „escrocherie”.

Cu toate acestea, cele patru mari ONG-uri au apărat importanța schemelor de compensare, iar piața voluntară a carbonului a crescut rapid. Valoarea sa a atins 2 miliarde de dolari în 2021, de patru ori față de 2020, și se preconizează că va avea o valoare de până la 50 de miliarde de dolari până în 2030. Piața carbonului va crește vertiginos.

„Întrebarea cu schemele de compensare a emisiilor de carbon nu este dacă funcționează, ci pentru cine lucrează”, spune Lauren Gifford, un geograf care explorează intersecțiile politicii climatice globale, conservarea, piețele și justiția la Universitatea de Stat din Colorado. Ea subliniază că piața voluntară a carbonului nu reduce neapărat emisiile, dar aduce beneficii corporațiilor și ONG-urilor care generează venituri semnificative din dezvoltarea proiectelor. „Aceste ONG-uri sunt strâns implicate în unele dintre cele mai mari mecanisme financiare din jurul naturii”, adaugă ea. „Doar pentru că sunteți o organizație non-profit nu înseamnă că nu vă ocupați de acumularea de capital.”

În mod critic, compensarea carbonului funcționează și pentru industria financiară. De fapt, cea mai mare parte a valorii pieței voluntare a carbonului provine de fapt din tranzacționare și speculații în cadrul pieței. Investigațiile recente au descoperit că brokerii vând credite de carbon la majorări uriașe, în timp ce un raport Carbon Market Watch a constatat că 90% dintre intermediari nu își dezvăluie taxele sau marjele de profit, făcând funcționarea interioară a pieței aproape complet opacă.

„Acea cifră de 2 miliarde de dolari pentru dimensiunea pieței este foarte înșelătoare”, spune Gilles Dufrasne, autorul principal al raportului. „Nimeni nu are idee cât de mult se duce la proiectele de compensare, dar este o mică parte din acest număr.”

O alianță îngrijorătoare

Evidențierea rolului finanțatorilor în guvernarea marilor ONG-uri de conservare și a intereselor lor reciproce în creșterea abordărilor financiare ale conservării nu implică conflicte de interese. Analiza African Arguments nu face acuzații de improprietate din partea administratorilor sau ONG-urilor examinate, iar experții cu care s-a vorbit nu au făcut nicio astfel de afirmație.

Totuși, descoperirea arată o alianță îngrijorătoare la vârful celor implicați în conservare. Misiunea pretinsă a ONG-urilor este de a opri pierderea biodiversității, de a proteja speciile pe cale de dispariție și de a proteja natura. Misiunea industriei financiare este profitul – inclusiv din conservare. Analiza African Arguments arată modul în care indivizii de profil înalt din zona financiară îi guvernează acum pe cei din prima categorie, a conservării.

Dezvăluirea evidențiază, de asemenea, dezechilibrul puternic de putere dintre un grup mic de miliardari și milionari care supraveghează direcția strategică a acestor organizații uriașe când vine vorba despre stabilirea agendei din Nordul Global și comunitățile marginalizate care sunt cele mai afectate de activitățile lor din Sudul Global.

Influența și bogăția acestor organizații uriașe le fac dificil de tras la răspundere, iar Sène își face griji că trecerea la finanțare nu va face decât să îngreuneze acest lucru.

„Când ONG-urile de conservare lucrează cu turismul de lux sau cu industria extractivă, oamenii pot vedea asta și pot vedea că există o nedreptate acolo”, spune ea. „Dar când vine vorba de capitalism de risc și piețe de compensare a emisiilor de carbon și așa mai departe, devine mult mai evaziv.”

Ca răspuns la raportul African Arguments, un purtător de cuvânt al TNC a spus că consiliul lor este „format din persoane cu diverse medii personale și profesionale, inclusiv din sectorul financiar” care „se angajează să-și folosească toate abilitățile, inclusiv expertiza financiară, pentru a sprijini TNC”. Ei au adăugat că TNC adoptă o „abordare bazată pe drepturi” pentru a lucra cu popoarele indigene și comunitățile locale. CI, WWF-US și WCS nu au răspuns solicitării de a comenta studiul.

Sursa: African Arguments

Foto: Walker Gawande, PXhere