Colapsul brusc al rezervoarelor de carbon nu a fost luat în considerare în modelele climatice și ar putea accelera rapid încălzirea globală.
Acesta începe în fiecare zi la lăsarea serii. Pe măsură ce lumina dispare, miliarde de zooplancton, crustacee și alte organisme marine se ridică la suprafața oceanului pentru a se hrăni cu alge microscopice, întorcându-se în adâncuri la răsăritul soarelui. Reziduurile acestei frenezii – cea mai mare migrație de creaturi de pe Pământ – se scufundă pe fundul oceanului, eliminând milioane de tone de carbon din atmosferă în fiecare an.
Această activitate este unul dintre miile de procese naturale care reglează clima Pământului. Împreună, oceanele, pădurile, solurile și alte rezervoare naturale de carbon ale planetei absorb aproximativ jumătate din toate emisiile umane.
Cu toate acestea, pe măsură ce Pământul se încălzește, oamenii de știință sunt din ce în ce mai îngrijorați de faptul că aceste procese esențiale se destramă.
În 2023, cel mai cald an înregistrat vreodată, concluziile preliminare ale unei echipe internaționale de cercetători arată că, cantitatea de carbon absorbită de sol s-a prăbușit temporar. Rezultatul final a fost că pădurile, plantele și solul – ca și categorie netă – nu au absorbit aproape deloc carbon.
Există semne de avertizare și pe mare. Ghețarii Groenlandei și calota glaciară a Arcticii se topesc mai repede decât se preconiza, ceea ce perturbă curentul oceanic Gulf Stream și încetinește ritmul în care oceanele absorb carbonul. Pentru zooplanctonul care se hrănește cu alge, topirea gheții marine îl expune la mai multă lumină solară – o schimbare despre care oamenii de știință spun că l-ar putea menține mai mult timp în adâncuri, perturbând migrația verticală care stochează carbonul pe fundul oceanului.
Niciunul dintre aceste modele nu a luat în calcul pierderi precum incendiile de vegetație din Canada de anul trecut, care au reprezentat șase luni de emisii fosile din SUA
„Observăm fisuri în reziliența sistemelor terestre. Observăm fisuri masive pe uscat – ecosistemele terestre își pierd capacitatea de stocare și de absorbție a carbonului, dar și oceanele dau semne de instabilitate”, a declarat Johan Rockström, directorul Institutului Potsdam pentru cercetarea impactului asupra climei, în cadrul unui eveniment organizat la New York Climate Week în septembrie.
„Natura a echilibrat până acum abuzul nostru. Acest lucru se apropie de sfârșit”, a spus el.
Scăderea din 2023 a absorbției de carbon de pe uscat ar putea fi temporară: fără presiunile secetei sau ale incendiilor de vegetație, terenurile ar reveni la absorbția de carbon. Dar acest lucru demonstrează fragilitatea acestor ecosisteme, cu implicații majore pentru criza climatică.
Atingerea obiectivului zero net este imposibilă fără natură. În absența unei tehnologii care să elimine carbonul atmosferic pe scară largă, pădurile, pășunile, turbăriile și oceanele vaste ale Pământului sunt singura opțiune pentru absorbția poluării umane cu carbon, care a atins un nivel record de 37,4 miliarde de tone în 2023.
Cel puțin 118 țări se bazează pe aceste terenuri pentru a-și atinge obiectivele climatice naționale. Însă creșterea temperaturilor, intensificarea fenomenelor meteorologice extreme și a secetelor împing ecosistemele într-un teritoriu neexplorat.
Majoritatea modelelor climatice nu au luat în considerare tipul de prăbușire rapidă a rezervoarelor de teren observată în 2023. Dacă va continua, se ridică perspectiva unei încălziri globale rapide, dincolo de ceea ce au prezis aceste modele.
„Am fost adormiți – nu vedem criza”
În ultimii 12 000 de ani, clima Pământului a existat într-un echilibru fragil. Tiparele sale meteorologice stabile au permis dezvoltarea agriculturii moderne, care susține în prezent o populație de peste 8 miliarde de oameni.
Pe măsură ce emisiile umane au crescut, a crescut și cantitatea absorbită de natură: o cantitate mai mare de dioxid de carbon poate însemna că plantele cresc mai repede, stocând mai mult carbon. Dar acest echilibru începe să se schimbe, din cauza creșterii temperaturii.
„Această planetă stresată ne-a ajutat în tăcere și ne-a permis să ne ascundem datoriile sub preș datorită biodiversității”, spune Rockström. „Ne-am liniștit într-o zonă de confort – nu putem vedea cu adevărat criza”.
Doar o singură pădure tropicală importantă – bazinul Congo – rămâne un puternic rezervor de carbon care elimină mai mult decât eliberează în atmosferă. Exacerbat de fenomenele meteorologice El Niño, de despăduriri și de încălzirea globală, bazinul Amazonului se confruntă cu o secetă record, râurile fiind la un nivel minim istoric. În ultimii ani, expansiunea agriculturii a transformat pădurile tropicale din sud-estul Asiei într-o sursă netă de emisii.
Se preconizează că emisiile din sol – care este al doilea cel mai mare depozit de carbon activ după oceane – vor crește cu până la 40 % până la sfârșitul secolului dacă vor continua în ritmul actual, deoarece solurile devin mai uscate, iar microbii le descompun mai rapid.
Tim Lenton, profesor de schimbări climatice și știința sistemului terestru la Universitatea Exeter, afirmă: Observăm în biosferă răspunsuri surprinzătoare care nu corespund previziunilor, la fel ca în cazul climei.
„Trebuie să ne întrebăm: în ce măsură ne putem baza pe ele ca rezervoare de carbon sau depozite de carbon?”, spune el.
O lucrare publicată în iulie a constatat că, deși cantitatea totală de carbon absorbită de păduri între 1990 și 2019 a fost constantă, aceasta a variat substanțial în funcție de regiune. Pădurile boreale – care adăpostesc aproximativ o treime din tot carbonul de pe uscat și care se întind pe teritoriul Rusiei, Scandinaviei, Canadei și Alaskăi – au înregistrat o scădere accentuată a cantității de carbon pe care o absorb, cu mai mult de o treime, din cauza epidemiilor de gândaci, a incendiilor și a defrișărilor pentru obținerea de lemn legate de criza climatică.
Combinate cu rezistența în scădere a Amazonului și condițiile de secetă din unele părți ale tropicelor, condițiile fierbinți din pădurile nordice au contribuit la prăbușirea rezervorului terestru în 2023 – provocând un vârf al ratei de carbon atmosferic.
„În 2023, acumularea de CO2 în atmosferă este foarte mare și acest lucru se traduce printr-o absorbție foarte, foarte scăzută de către biosfera terestră”, spune Philippe Ciais, cercetător la Laboratorul francez de științe climatice și de mediu, care a fost unul dintre autorii celei mai recente lucrări.
„În emisfera nordică, unde se înregistrează mai mult de jumătate din absorbția de CO2, am observat o tendință de scădere a absorbției timp de opt ani”, spune el. „Nu există niciun motiv întemeiat să credem că își va reveni”.
Oceanele – cel mai mare absorbant de CO2 din natură – au absorbit 90% din încălzirea provocată de combustibilii fosili în ultimele decenii, determinând o creștere a temperaturii mărilor. Studiile au descoperit, de asemenea, semne că acest lucru slăbește absorbția de carbon din oceane.
„Niciunul dintre modele nu a luat în considerare acest aspect”
Fluxul de carbon prin uscat și ocean rămâne una dintre cele mai puțin înțelese părți ale științei climatice, spun cercetătorii. În timp ce emisiile umane sunt din ce în ce mai ușor de măsurat, numărul și complexitatea proceselor din lumea naturală înseamnă că există lacune importante în înțelegerea noastră.
Tehnologia prin satelit a îmbunătățit monitorizarea pădurilor, a turbăriilor, a permafrostului și a ciclurilor oceanice, dar evaluările și previziunile din rapoartele internaționale au adesea marje de eroare mari. Acest lucru face dificilă prezicerea modului în care se vor comporta în viitor rezervoarele naturale de carbon ale lumii și înseamnă că multe modele nu iau în considerare o defalcare bruscă a mai multor ecosisteme.
„În general, modelele au căzut de acord că atât scufundarea terestră, cât și cea oceanică vor scădea în viitor ca urmare a schimbărilor climatice. Dar se pune problema cât de repede se va întâmpla acest lucru. Modelele tind să arate că acest lucru se va întâmpla destul de lent în următorii aproximativ 100 de ani”, spune profesorul Andrew Watson, șeful grupului de științe marine și atmosferice al Universității Exeter.
„Acest lucru s-ar putea întâmpla mult mai repede”, spune el. „Oamenii de știință din domeniul climei sunt îngrijorați de schimbările climatice nu din cauza lucrurilor care se află în modele, ci pentru că știu că modelele nu includ anumite lucruri”.
Multe dintre cele mai recente modele ale sistemelor terestre utilizate de oamenii de știință includ unele dintre efectele încălzirii globale asupra naturii, luând în considerare efecte precum degradarea Amazonului sau încetinirea curenților oceanici. Dar evenimentele care au devenit surse majore de emisii în ultimii ani nu au fost încorporate, spun oamenii de știință.
„Niciunul dintre aceste modele nu a luat în calcul pierderi precum factorii extremi care au fost observați, cum ar fi incendiile de vegetație din Canada de anul trecut, care s-au ridicat la șase luni de emisii fosile din SUA. Cu doi ani înainte, am scris o lucrare în care am constatat că Siberia a pierdut, de asemenea, aceeași cantitate de carbon”, spune Ciais.
„Un alt proces care lipsește din modelele climatice este faptul fundamental că arborii mor din cauza secetei. Acest lucru se observă și niciunul dintre modele nu are mortalitatea indusă de secetă în reprezentarea lor a rezervorului terestru”, spune el. „Faptul că modelelor le lipsesc acești factori le face probabil prea optimiste”.
„Ce se întâmplă dacă absorbantele naturale nu mai funcționează?”
Consecințele pentru obiectivele climatice sunt grave. Chiar și o slăbire modestă a capacității naturii de a absorbi carbonul ar însemna că lumea ar trebui să facă reduceri mult mai mari ale emisiilor de gaze cu efect de seră pentru a ajunge la zero net. Slăbirea rezervoarelor terestre – care până acum a fost regională – are, de asemenea, efectul de a anula progresele înregistrate de națiuni în ceea ce privește decarbonizarea și progresul către obiectivele climatice, ceea ce se dovedește a fi o luptă pentru multe țări.
În Australia, pierderile uriașe de carbon din sol din cauza căldurii extreme și a secetei din vastul interior – cunoscut sub numele de pășuni – riscă să facă ca obiectivul său climatic să fie depășit dacă emisiile continuă să crească, conform unui studiu realizat anul acesta. În Europa, Franța, Germania, Republica Cehă și Suedia au înregistrat scăderi semnificative ale cantității de carbon absorbită de sol, ca urmare a epidemiilor de gândaci de scoarță legate de climă, a secetei și a creșterii mortalității arborilor.
Finlanda, care are cel mai ambițios obiectiv de neutralitate a emisiilor de dioxid de carbon din lumea dezvoltată, a văzut cum în ultimii ani a dispărut uriașul său rezervor terestru – ceea ce înseamnă că, în ciuda reducerii cu 43% a emisiilor în toate industriile, emisiile totale ale țării au rămas neschimbate.
Până în prezent, aceste schimbări sunt regionale. Unele țări, precum China și SUA, nu înregistrează încă astfel de scăderi.
„Problema puțurilor naturale nu a fost niciodată analizată în mod corespunzător în domeniile politic și guvernamental. S-a presupus că scufundările naturale vor fi întotdeauna cu noi. Adevărul este că nu le înțelegem cu adevărat și nu credem că vor fi mereu cu noi. Ce se întâmplă dacă absorbantele naturale, pe care s-au bazat până acum, nu mai funcționează din cauza schimbărilor climatice?”, spune Watson.
În ultimii ani, au fost publicate mai multe estimări privind modul în care lumea ar putea crește cantitatea de carbon absorbită de pădurile și ecosistemele sale naturale. Dar mulți cercetători spun că adevărata provocare este protejarea rezervoarelor și a depozitelor de carbon pe care le avem deja, prin stoparea despăduririlor, reducerea emisiilor și asigurarea faptului că acestea sunt cât mai sănătoase posibil.
„Nu ar trebui să ne bazăm pe pădurile naturale pentru a face treaba. Trebuie neapărat să abordăm marea problemă: emisiile de combustibili fosili din toate sectoarele”, afirmă profesorul Pierre Friedlingstein de la Universitatea Exeter, care supraveghează calculele anuale ale bugetului global de carbon.
„Nu putem presupune doar că avem păduri și că acestea vor elimina o parte din CO2, deoarece acest lucru nu va funcționa pe termen lung”.
Sursa: https://bit.ly/4f5SayW
Sabrina Vacari
redactie@forestmania.ro