DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

35 C
București
33.1 C
Sibiu
33.4 C
Suceava
33.6 C
Covasna
34.3 C
Piatra Neamț
31.9 C
Braşov
31.1 C
Bistrița
35.9 C
Râmnicu Vâlcea
sâmbătă, iulie 13, 2024

Cardul de energie, de 1.400 de lei, se aplică și la lemnul de foc

Recomandate

Guvernul a aprobat două acte normative prin care statul va acorda două vouchere de câte 700 de lei pentru plata energiei și alte șase vouchere sociale de câte 250 de lei pentru alimente.

„Românii sunt în situația în care se confruntă cu o majorare cu aproximativ 43% a cheltuielilor lunare cu energia, fiind necesară intervenția rapidă prin acordarea unui sprijin temporar pentru sezonul de frig al anului 2022/2023 și sezonul de frig al anului 2023/2024, pentru aproximativ 2,8 milioane de gospodării vulnerabile, pentru a compensa cu aproximativ 50% creșterea cheltuielilor lunare la cu energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire. De asemenea, în condițiile în care se menține trendul de creştere a cheltuielilor cu energia, creşterea preţurilor la bunurile de consum și creşterea ratei inflaţiei cu efect direct asupra puterii de cumpărare, se impunea să continuăm să acordăm voucherele de 250 de lei și pentru anul 2023. Vor fi acordate șase noi tranșe, o dată la două luni, pentru alimente și mese calde. Este o măsură firească ce se impunea la nivelul Guvernului, pentru că trăim vremuri în care trebuie să acționăm pe două paliere, dincolo de măsurile strategice de dezvoltare a infrastructurii, nevoile imediate ale românilor sunt un aspect prioritar”, a transmis ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș.

Românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea prețurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:

  • 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;
  • 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.

Conform ordonanței, vor beneficia de măsură:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.

Pentru acordarea ajutoare pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde lei, din Programul Operațional Capital Uman și Programul Operațional Regional pentru perioada de programare 2014–2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014–2020.

Lista cu cei care vor beneficia de acest sprijin va fi întocmită de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar sprijinul va fi acordat sub forma unui voucher tipărit și distribuit de către Compania Națională „Poșta Română” S.A, fără valoare nominală, cu valabilitate pe teritoriul României, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de sprijin pentru compensarea prețului la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Beneficiarii ajutorului vor putea plăti cu cardul de energie, prin serviciul de mandat poștal asigurat de CN Poșta Română SA, datorii curente și/sau restante către furnizorii de energie. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va asigura fondurile pentru acordarea acestor ajutoare prin virarea sumelor în contul bancar al CN Poșta Română SA.

Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia. Listele detaliate cu persoanele/ familiile care au dreptul să primească acest ajutor vor fi comunicate CN Poșta Română de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Sursa: adevarul.ro

Mai multe articole

4 COMENTARII

    • Cumparati lemnele cu bani in mana, dupa care cel care va livrat lemnele va va da musai–Factura si chitanta pe ce va vandut, dupa care ve-ti merge la posta cu Factura si chitanta si va ve-ti recupera banii, ce nu sa comunicat este faptul daca bani se ramburseaza pe loc.

  1. am fost la posta cu factura de brichete de foc ,si nu a vrut sa-mi intocmeasca actele pentru plata la firma HORNBAC, eu am buletinul de Cluj dar stau la tara .Prima transa mi-a acceptat-o iar a dou nu .Va rog sa-mi spuneti unde ma pot adresa pentru a-mi primi dreptul ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi