Încă din cele mai vechi timpuri, lemnul a fost folosit ca materie primă la construcția de case și unelte, un exemplu fiind Ținutul Pădurenilor, arată adevărul.ro. Un loc unde sunt încă multe case vechi, iar autoritățile locale au refăcut drumurile tocmai  pentru a permite accesul turiștilor să vadă peisaje pitorești, cu specific românesc.

Multe dintre așezărle arhaice din zonă nu dispun de apă curentă sau curent electric. Vorbim despre Alun sau Cerbăl, Vadu Dobrii, Poiana Răchițelii sau sate întinse de-a lungul văilor, cum ar fi Runcu Mare.

Structura caselor este simplă, cu două încăperi: una reprezenta camera de locuit, iar cealaltă era cămara, ambele dispunând de intrări separate. Gospodăriilor sătenilor erau împrejmuite cu un gard de nuiele acoperit cu paie, iar casele se remarcă printr-un detaliu ce le face unice: acoperișul este mai înalt decât pereții.

În satul Bătrâna, aflat la 50 de km distanță de Deva, mai trăiesc în jur de 80 de oameni. Dumitru, un localnic în vârstă de 83 de ani își amintește cu nostalgie de vremurile de demult: „Unele case au fost ridicate la începutul secolului 20, iar altele mai târziu, prin anii ’50. Oamenii au păstrat însă tradiția construirii acestora, cu mijloace primitive, pentru că oricum nu aveau alte posibilități. Satele au fost rupte de restul lumii până în anii ’70, când a fost amenajat domeniul. Gater nu aveam, astfel că lemnul era cioplit de meșteri.”

Fiind vorba de sate înconjurate de păduri seculare ce erau o sursă sustenabilă de materie primă, majoritatea caselor erau construite pe o fundație de piatră, pereții din lemn fiind înveliți cu șindrilă, pentru izolare.

„Meșterii care au construit vechile case au plecat de mult dintre noi. Dar moștenirea lor s-a păstrat. Din păcate multe sunt nelocuite. Iar multe au dispărut, cu timpul.”

Când vine vorba despre satul Runcu Mare, aflat într-o vale adâncă din comuna Lelese, observăm că tot lemnul era materia primă pentru construirea caselor. Ocupațiile principale ale sătenilor aveau legătură cu pădurea – exploatările forestiere și fabricarea cărbunilor. Majoritatea caselor sunt construite din lemn lucrat cu migală, iar 8 dintre acestea precum și moara veche de la intrarea în sat, au fost incluse într-un proiect de restaurare și punere in valoare, pentru care autoritățile din comună au obținut fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Cât despre satul Alun din comuna Bunila, majoritatea caselor au fost construite după cel de-Al doilea Război Mondial, iar dintre acestea o parte au fost alese pentru restaurare. Când vine vorba de sătenii din Alun, aceștia au adăugat un element nou pe lângă piatră și lemn, și anume marmura. „A fost unul dintre cele  mai bogate sate din Ținutul Pădurenilor, iar casele sale solide , unele pe douaă niveluri, s-au păstrat bine dat calității materialelor folosite. Marmura ce a fost la loc de cinste dar și lemnul a fost de nelipsit în construcții”, explică Petru, un localnic.

În 1930 a fost clădită Biserica de Marmură, a doua biserică din sat, prima fiind o construcție veche din lemn de peste 300 de ani. Ambele sunt monumente istorice și sunt tratate corespunzător.

Localnicii mai spun că din aceeași carieră de unde a fost extrasă marmura au fost luate blocurile de piatră folosite la construirea Casei Poporului. Tot din satul Alun au fost preluate coloanele de marmură ce îmfrumusețau vila familei Ceaușescu. La momentul actual, mai puțin de 10 oameni locuiesc în satul faimos pentru resursele sale de marmură.

Etnologul Romulus Vuia a cercetat cu mare atenție așezările pădurenilor, oameni care au trăit izolați intr-un ținut anevoios plin de văi înguste și margini de versanți abrupți, factori ce nu le permiteau dezvoltarea satelor, aceasta rămânând așezări de mici dimensiuni (maxim 500 de locuitori) pe pantele însorite ale dealurilor.

„Din acest punct central coboară radial cele cinci culmi ale Pădurenilor, despărţite de văi adânci, înspre Valea Mureşului, a Cernei şi a Streiului. Aceste culmi, cu suprafeţele lor netede, formează miezul regiunii Pădurenilor, înconjurată de centura de păduri, dându-i caracterul de regiune înaltă, izolată de toate părţile şi prin meterezele pantelor piezişe. Numai ţinând seama de aceste date geofizice vom înţelege cum s-a putut păstra o cultură populară arhaică, extrem de originală şi diferenţiată de cea a regiunilor înconjurătoare“, nota Romulus Vuia în anul 1962.

Cu toate acestea, după terminarea celui de-Al doilea Război Mondial, localnicii au migrat spre Hunedoara, un oraș aflat în plină expansiune în perioada comunismului odată cu dezvoltarea siderurgiei.

Sursa: adevarul.ro

Foto: Ținutul Pădurenilor