Tare mândru se uită Toma la fata lui cea mare! Prima din neam care face o facultate. Uite că toată munca lui grea n-a fost degeaba… Denisa mai are doi ani și va avea diplomă de inginer silvic. Un copil bun, muncitor și ambițios. Ca el.

Toma Andronic are acum 600 de oi. Dar n-a fost mereu așa „avut”. A dus viață grea, de mic. Erau 11 copii la părinți. Nici școala n-a putut s-o ducă prea departe, că era mereu de treabă. La început, când a crescut, lucra ce era nevoie prin sat, nu s-a dat la o parte de la muncă. Apoi, cu banii strânși, și-a luat câteva capre.

Apoi oi. Numărul lor a tot crescut…

Nu e ușor să ții o stână. Brânza aceea pe care o cumpărăm și care pare ceva foarte simplu, lapte și cheag, are în spate trudă… La 4 dimineața se trezesc ciobanii, după încă o noapte dormită iepurește. Oile trebuie mulse, trebuie apărate, îngrijite, hrănite, tunse. Duse pe pășuni, te miri până unde… N-ai pic de odihnă.

Dar Toma s-a îngrijit de toate și le-a făcut cumpătat. Are o familie frumoasă, cu trei copii. Iar fata cea mare va fi inginer silvic… Îi crește inima numai când se gândește la asta și vede cu ochii minții ceremonia de absolvire și el acolo, în public…

Toma ar fi vrut să lucreze în pădure. Ce mai iubea pădurea! Dar n-a avut cum… Erau alte vremuri, mai grele.

„Tata nu a putut să facă școală, la vremea aceea, când avea vârsta. Era complicat pentru cei de la sate să facă o „carieră”… A vrut tare mult să aibă cunoștințe despre pădure, arbori și ce presupune meseria de pădurar, în general. Așa că acum ceva timp, când trecuse de 45 de ani, s-a ambiționat și a făcut un curs de pădurar. N-o să profeseze, dar a vrut să îl facă pentru el, pentru sufletul lui. Pentru că n-a putut când era tânăr…”, povestește, pentru forestmania.ro, Denisa, fiica cea mare. E studentă la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere Brașov, în anul 3 deja.

Cum a ajuns aici?

Mama o voia învățătoare, la ei în comună, la 30 de kilometri de Bacău. A convins-o să facă liceul pedagogic. Ce poate fi mai potrivit pentru o fată, dacă nu să fie strigată de toți copiii „doamna”? O și vedea cu catalogul sau cu cârdul de elevi după ea, mergând la muzee sau făcând tot felul de activități. O meserie frumoasă, curată. Nu în pădure, în noroi, în ger, cu animale și atâtea pericole… Unde mai pui că e și prost văzută!

„Nu m-am regăsit acolo… În domeniul didactic. În clasa a XI-a, când tata făcea cursul de pădurar, am aflat că sunt și ingineri silvici… Eu credeam că sunt doar pădurari! Am citit toate cursurile tatei și mi se părea fascinant. Poate părea un clișeu sau banal, dar am simțit o chemare spre acest domeniu. Nu mi-am zis că vreau să fac asta, ci că trebuie să o fac. M-am înscris la Brașov și datorită orașului, că e frumos”, ne spune Denisa.

Dendrologia e de departe materia ei favorită. Apoi Amenajarea pădurii și Produsele forestiere.

Știe că silvicii nu sunt bine văzuți.

„Da, sectorul e văzut rău, din păcate. Părerea mea e că mai mulți din domeniu, specialiști, ar trebui să iasă și să explice pe înțelesul tuturor lucrurile de bază. Cum ar fi că stăm bine cu regenerarea naturală, că pădurile au viitor, că plantăm, că tăierile rase sunt extrem de limitate. Că pădurea nu dispare de tot… Acest lucru, această educație să fie făcută în termeni simpli, să înțeleagă și cei care nu sunt în domeniu. Să spună că o dată la 10 ani se fac planuri pentru păduri și fiecare lucrare e planificată, în baza unor reguli clare, care urmăresc să satisfacem atât nevoile mari ale societății de lemn (să nu uităm câtă lume se încălzește la sobă sau cu centrală pe lemne sau peleți), dar și continuitatea pădurii pentru următoarele generații. Sau pentru rolul protectiv pe care îl oferă biodiversității”.

La început, în anul I, era mai retrasă. O fată venită de la țară, de la munca în gospodărie, de la oi… s-a văzut dintr-o dată în centrul istoric al Brașovului, cu colegi din toată țara, din orașe, mulți din familii cu tradiție în silvicultură. I-a luat ceva timp să se adapteze. Nu mult, dar i-a luat. Acum e ca peștele în apă.

„Mi-ar plăcea, după facultate, să lucrez într-un ocol silvic. Desigur că dacă e să îmi stabilesc un țel pe termen lung, ținta e ca la un moment dat să fiu șef de ocol!”, spune ea, râzând.

De ajutor la stână

Vinerea după-amiază pleacă din Brașov spre casă. Merge fie cu autobuzul, fie cu o colegă, care are mașină și merge în aceeași direcție.

E multă treabă acasă.

„Acasă e locul în care mă încarc cu energie. Și îmi ajut familia. Merg la stână, mai fac mâncare pentru ciobani, mulg oile. Acolo mă decontez de viața haotica de la oraș. Nu-mi este rușine să mă postez cu oile pe rețelele de socializare, fiindcă mă mândresc cu ceea ce fac părinții mei.

Mă consider binecuvântă cu o așa viață, printre animale și cu gospodărie în toată regula”.