O știre falsă potrivit căreia fabrica de prelucrare a lemnului din Oarja, Argeș, s-ar închide, a fost dezmințită imediat de acționarii acesteia. Potrivit unui comunicat remis presei, reprezentanții companiei Yildiz Entegre nu au nicio intenție de a închide fabrica.
„Fabrica de prelucrare a lemnului Yildiz Entegre, aflată în primele 10 mari companii din lume din sectorul produselor forestiere, ca producător global, își modelează strategiile de investiții în conformitate cu evoluțiile globale și își menține creșterea constantă prin facilitățile sale prezente pe trei continente.

Facilitatea noastră de producție din Oarja, România, care își desfășoară activitatea din 2017, are, de asemenea, un rol important în succesul companiei noastre.
Suntem recunoscători față de angajații și partenerii noștri de afaceri pentru contribuția lor la realizarea strategiei societății. Investițiile noastre sunt modelate în funcție de condițiile conjuncturale. Nu avem intenția de a închide această fabrică, așa cum se afirmă în articolele apărute. Știrea publicată este neadevărată și conține informații și comentarii neîntemeiate. Poate genera percepții greșite în ochii angajaților, partenerilor de afaceri și publicului din România”, se arată în comunicat.

Fabrica Yildiz Entegre din România, parte a grupului omonim din Turcia fondat în 1890, a fost înființată în comuna Oarja, lângă Piteşti, în anul 2016, și-a început producția în 2017. Ocupă o suprafață de 460.000 m², are o capacitate de producție de 1.500 m³ /zi și produce Mdf, Mdf laminat, blaturi, parchet și uși din Mdf. Produsele cu valoare adăugată, care fac parte din portofoliul său, precum parchetul, ușile din Mdf și blaturile, sunt comercializate sub eticheta „Made in Europe”.

Fabrica, care are o capacitate lunară de producție de 15 milioane de metri pătrați de parchet și 30 de mii de uși, exportă în numeroase țări din Europa și Africa.

Yıldız Entegre a primit premiul „Cel mai mare investitor” al țării în ultimii 10 ani, cu o investiție în România de 170 de milioane de euro.
Detalii: yldizendegre.com