DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

-4 C
București
-4.8 C
Sibiu
-4.7 C
Suceava
-9.5 C
Covasna
-6.5 C
Piatra Neamț
-6.5 C
Braşov
-3.6 C
Bistrița
-6.3 C
Râmnicu Vâlcea
joi, februarie 20, 2025

Expert silvic: Situația din Parcul IOR este reglementată de Noul Cod Silvic

Recomandate

Deși la data de 9 ianuarie a intrat în vigoare noul Cod Silvic, acest fapt nu a împiedicat desfășurarea tăierilor de arbori în zona retrocedată a Parcului IOR din București. Conform grupului civic „Aici a fost o pădure/aici ar putea fi o pădure”, în ultimele zile au fost doborâți peste 120 de arbori.

Tăierile de arbori din zona retrocedată a Parcului IOR din București devin ilegale în prisma Noului Cod Silvic. 

Parcul IOR era o zonă extrem de vizitată, servind drept spațiu de repaus – un strop de liniște într-un oraș atât de zbuciumat precum este București. Acum, cu părere de rău, aspectul parcului a suferit multe schimbări, nicidecum îmbucurătoare. Un rai verde altădată – astăzi o zonă deprimantă și gri, numeroși copaci din acest spațiul verde fiind tăiați ilegal. 

Deși la data de 9 ianuarie 2025 noul Cod Silvic a intrat în vigoare, tăierile de arbori din zona retrocedată a Parcului IOR din București nu au fost oprite, lipsind și sancțiunile corespunzătoare.

„În ultima jumătate de an, tăierile făcute de administratorul terenului au dus la distrugerea aproape completă a spațiului verde a Parcului IOR din zona retrocedată.”, scrie g4media.ro

Conform sursei, până la rezolvarea în justiție a situației juridice a terenului, oamenii au semnalat intensiv acest caz în ultimele luni, circulând imagini în online cu felul în care arată parcul la momentul actual și cum arăta înainte. Tăierile fără un aviz de mediu și făcute într-un mod abuziv au fost zilnic documentate și semnalate la numărul de urgență 112, solicitându-se incluziv confiscarea drujbelor.

Articolul 140 din Codul Silvic este fără echivoc: distrugerea, degradarea sau tăierea fără drept a vegetației forestiere de pe spațiile verzi se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Cu toate acestea autoritățile aplică amenzi derizorii de 25 de lei/copac ca și cum ar fi vorba de o simplă contravenție.

De cealaltă parte, unii consideră că tăierile nu intră sub incidența Codului Silvic:

„Această zonă nu este considerată legal pădure sau spațiu verde. Regimul de proprietate și categoria de folosință din documente fac ca aceste tăieri să fie legale,” a declarat Sorin Mușat, unul dintre chiriașii terenului retrocedat din parc, conform realitatea.net

Laura Bouriaud, specialista care a condus echipa de experți din cadrul Universitatea Suceava pentru elaborarea Codului silvic, consideră în schimb că aceste acțiuni se încadrează la infracțiune de distrugere, iar autoritățile trebuie să aplice măsuri corespunzătoare. 

„Autoritățile nu aplică legea cum ar trebui și aceasta duce la perpetuarea tăierilor ilegale,” a declarat expertul, conform g4media.ro

Aceasta plusează pe ideea că autoritățile trebuie să-și facă datoria și să deschidă dosare penale, pentru că, chiar dacă atât poliția, cât și Garda Forestieră au fost sesizate de numeroase ori, aplicarea și interpretarea Codului Silvic pare să întâmpine mari dificultăți.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi