De la 31 decembrie 2024 intră în vigoare, cu unele mici excepții, noul Regulament EUDR privind punerea la dispoziție pe piața Uniunii și exportul din Uniune a anumitor produse de bază și produse asociate cu defrișările și degradarea pădurilor.
Acesta stabilește norme care au ca scop reducerea la minimum a contribuției Uniunii la fenomenul defrișărilor și al degradării pădurilor la nivel mondial, contribuind astfel la reducerea defrișărilor la nivel mondial, precum și reducerea contribuției Uniunii la emisiile de gaze cu efect de seră și la declinul biodiversității la nivel mondial.
Concret, UE înlocuiește Regulamentul European privind legalitatea lemnulului (EUTR) cu un nou regulament care vizează atât lemnul, cât și alte produse de bază precum, soia, cacao, ulei de palmier și carne de vită, aflate în strânsă legătură cu activitățile de despădurire la nivel global.
Cerințele EUDR diferă de cele ale EUTR în mai multe privințe. Astfel, în timp ce EUTR se concentrează doar pe legalitatea lemnului, noul regulament extinde atât domeniul de aplicare al produselor, cât și cerințele impuse operatorilor.
Pentru mulți operatori, cea mai dificilă sarcină ar putea fi cerința de a furniza date de geolocalizare pentru originea materialelor. Cerințele propuse ar trebui să le permită operatorilor și autorităților să urmăreasca produsele până la locul exact de origine.
Din partea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, secretarul de stat Ionuț Sorin Banciu a participat la negocierile prind noul Regulament. A oferit, în interviul de mai jos, câteva detalii.
Forestmania.ro: Sunteți cel mai în măsură să le explicați forestierilor – și nu numai – detalii despre noul Regulament EUDR.
Ionuț Sorin Banciu: Cred că cel mai important mesaj pe care vreau să-l transmit este că acest Regulament a fost urmărit și negociat în cele mai mici detalii încă de la începutul mandatului meu.
Față de varianta inițială a propunerii Comisiei Europene am obținut un text mai clar, mai coerent și mai ales niște definiții clare pentru cei mai importanți termeni și anume: defrișarea terenurilor forestiere și degradarea pădurilor. Sunt absolut convins că definirea acestor termeni ne va ajuta foarte mult, atât pe noi ca țară, dar mai ales pe operatorii economici din România să implementeze cu ușurință acest Regulament, în special când vorbim despre lemn și produse din lemn.
Regulamentul EUDR a intrat in vigoare la 29 iunie 2023, dar regulile pentru operatori si comercianti se vor aplica incepand cu 31.12.2024. Până la finalul anului trecut, singura obligatie a statelor membre UE a fost să desemneze autoritatea/autoritățile competentă/competente pentru implementarea Regulamentului.
Forestmania.ro: Vor putea firmele din România să implementeze în 18 luni noile reguli?
Ionuț Sorin Banciu: Aceasta a fost motivul pentru care Regulamentul a intrat în vigoare la 29 iunie 2023, pentru a exista suficient timp (18 luni) pentru ca atât companiile, cât și autoritățile din statele membre să se pregătească pentru implementarea acestui Regulament.
Este important de specificat faptul că IMM – urile au reguli simplificate de aplicare a acestui Regulament, un subiect pentru care ne-am luptat în negocierile cu Comisia Europeană.
Dincolo de definirea principalilor termeni, pentru a nu exista subiectivism, sistemele de urmărire a trasabilității lemnului pe care România le deține și pe care le vom îmbunătăți semnificativ (SUMAL 2.0, Inspectorul Pădurii, viitoarele module de urmărire prin intermediul imaginilor satelitare, camera video inteligente și tehnologii LiDAR) vor face diferența între România și alte țări membre UE.
Forestmania.ro: România, ca toate statele UE, va avea o instituție / autoriate desemnată pentru implementarea EUDR. Care va fi aceasta?
Ionuț Sorin Banciu: Am pregatit Hotărârea de Guvern care va desemna autoritățile care vor avea atribuțiuni pe implementarea Regulamentului. Din partea MMAP, pentru lemn si produse din lemn va fi Garda Forestieră Națională, dar așteptăm o desemnare și de la colegii noștri de la Ministerul Agriculturii pentru celelalte categorii de produse care fac obiectul Regulamentului. (soia, ulei de palmier, cacao, cafea, etc).
Forestmania.ro: Are Garda Forestieră Națională o structură atât de bine pusă la punct încât să onoreze această sarcină?
Ionuț Sorin Banciu: Garda Forestieră Națională are în atribuții deja verificarea trasabilității lemnului provenit din România sau care se importă în România. În același timp avem instrumentele necesare (SUMAL 2.0) și finanțarea necesară dezvoltării acestui sistem. Profesioniștii din Garda Forestieră Națională sunt cei mai în măsură să înțeleagă ce înseamnă trasabilitatea acestor materiale și sunt convins că împreună cu colegi din MMAP și din alte instituții putem arăta și altor țări europene exemple de bună practică în acest domeniu.
Însă cu siguranța va fi nevoie de o colaborare foarte bună cu Autoritatea Vamală și alte autorități cu responsabilități în domeniul controlului produselor agricole la fel cum va fi nevoie de o colaborare bună cu autorități din alte state membre UE, dar din state terțe.
Forestmania.ro: Este România o țară cu risc, având în vedere infringement-ul?
Ionuț Sorin Banciu: Evaluarea țărilor din perspectiva nivelul de risc este un demers care este în faza incipientă și va fi demarat de Comisia Europeană. La început toate țările vor fi clasificate ca având risc mediu sau “standard” așa cum este denumirea din Regulament. Din perspectiva mea, nu cred că România va fi evaluată va având risc ridicat, pentru că cred cu tărie că am tranformat provocarea legată de infringement într-o atu serios pe care țara noastră îl are comparativ cu alte țări. Avem cel mai performant și mai transparent sistem de trasabilitate a lemnului din Europa și din lume și planuri concrete pentru dezvoltarea lui. Putem spune cu precizie din ce parcelă de pădure se extrage lemn, avem traseul fiecărui camion, știm câte depozite de lemn avem.
În cuvinte mai puține, în România suntem cu un pas mare în fața altor țări și cred că acest lucru creează premise solide pentru ca evaluarea de risc pentru România să arate un risc scăzut.
Forestmania.ro: Pentru că a venit vorba de infringement, care este situația acum?
Ionuț Sorin Banciu: Revenind la subiectul infringementului pe păduri, cred că după mai mult de 3 ani de discuții la nivel tehnic am reușit să demonstrăm că România își respectă angajamentele în fața Comisiei. Avem o procedură mult mai clară care spune cum se face evaluare de mediu a amenajamentelor silvice (cu toate supărările din jurul acestui subiect), avem mai multă transparență cu privire la ce se întâmplă în pădurile României, un sistem de trasabilitate a lemnului care a redus fenomenul tăierilor ilegale, un plan concret de refacere a habitatelor forestiere afectate pentru care așteptăm feed-back de la Comisie. Aș spune că marele succes al acestor ani de muncă și mai ales de dialog coerent și transparent cu Comisia Europeană ne-a permis să ținem acest dosar în afara Curții Europene de Justiție. Și desi sunt destui cei care încă se plâng de procedurile de evaluare de mediu a amenajamentelor silvice, eu sunt convins că situația aceasta este mult mai bună comparativ cu scenariul în care România ar fi fost condamnată.
Puteți consulta noul Regulament EUDR – AICI.
Multumim pentru articolul informativ despre noul Regulament EUDR. Acesta reprezinta un pas important in eforturile Uniunii Europene de a reduce defrisarile si degradarea padurilor la nivel mondial, avand un impact pozitiv atat asupra mediului, cat si asupra reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera si declinul biodiversitatii. Este imbucurator sa stim ca Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor a participat la negocierile privind acest Regulament, luptand pentru un text mai clar si mai coerent. Suntem siguri ca definirea clara a termenilor cheie precum defrisarea si degradarea padurilor va ajuta operatorii economici din Romania sa implementeze in mod eficient acest regulament.