În cadrul proiectului internațional de colaborare MultiForest, oamenii de știință au analizat modul în care așteptările referitoare la păduri pot fi îndeplinite într-un mod mai bun. Au lucrat cu politici forestiere din patru țări: Suedia, Finlanda, Norvegia și Germania, relatează nibio.no.

În prezent, există numeroase politici naționale și europene care ghidează industria forestieră. Pentru a limita încălzirea globală, UE a lansat strategii menite să promoveze dezvoltarea unei strategii de bioeconomie regenerabilă. Există, de asemenea, strategii de biodiversitate și strategii naționale privind pădurile care pun accent pe diferite aspecte ale ecosistemelor forestiere.

„Din perspectiva bioeconomiei, obiectivul este să crească recoltarea biomasei lemnoase și să se mărească recoltarea de combustibil lemnos pentru bioenergie. Dar în același timp, există politici care urmăresc să oprească pierderea biodiversității și să protejeze serviciile ecosistemice din păduri, iar pădurile să contribuie la reducerea schimbărilor climatice”, explică Clara Antón Fernández, cercetător principal la Institutului Norvegian de Cercetare al Bioeconomiei (NIBIO).

Această provocare a fost punctul de plecare pentru proiectul european de colaborare MultiForest, în care NIBIO este un partener. Scopul proiectului a fost de a dezvolta o bază solidă pentru rezolvarea conflictelor socio-ecologice legate de utilizarea terenului în păduri, generate de incoerența politicilor.

Pentru a găsi combinația ideală de regimuri de gestionare a pădurilor, oamenii de știință au utilizat o abordare matematică de optimizare, echilibrând obiectivele și constrângerile din politicile din fiecare țară și încercând să găsească o soluție optimă pentru furnizarea diferitelor servicii ecosistemice.

Marta Vargarechea, cercetătoare în Divizia de Păduri și Resurse Forestiere de la NIBIO, explică: „Am dezvoltat abordări noi pentru a evalua incoerența în politicile privind pădurile. Aceasta ajută la echilibrarea diferitelor cerințe privind serviciile ecosistemelor forestiere și oferă o modalitate de a evalua în ce măsură politicile curente se află în afara unui nivel estimat maxim de multifuncționalitate.”
În Norvegia, cercetătorii au folosit date din Inventarul Național al Pădurilor Norvegiene (NFI) și au simulat dezvoltarea pădurilor norvegiene sub diferite regimuri de gestionare. Apoi, au definit diferite scenarii de politică forestieră pe baza a trei politici principale: Politica Națională a Pădurilor (NFS), Politica de Biodiversitate (BIOS) și Politica Bioeconomiei (BIES).

„Prin ceea ce se numește optimizarea multiobiectivă, care se referă la găsirea valorilor optime ale mai multor obiective dorite, am identificat combinația de regimuri de gestionare care se potrivesc cel mai bine cu fiecare scenariu de politică”, spune Vargarechea.
Rezultatele pentru toate scenariile au indicat că Norvegia va putea să satisfacă cererea de lemn de până la 17 milioane m3 în 2093. Cu toate acestea, viitoarea furnizare a serviciilor ecosistemice de către pădurile norvegiene va fi modelată în mod decisiv de obiectivele politice stabilite la nivel național.

„Ceea ce am descoperit a fost că politica bioeconomiei și politica națională a pădurilor au dus la programe de gestionare a pădurilor foarte similare în Norvegia, cu o dominație a regimurilor de gestionare extensivă. În politica biodiversității, a existat o creștere a zonelor rezervate și a silviculturii continue, ceea ce a făcut-o mai compatibilă cu indicatorii de biodiversitate. De asemenea, am descoperit multiple sinergii și compromisuri, probabil influențate de definiția obiectivelor politice la scară națională”, spune Vargarechea.

Ea explică că creșterea zonelor rezervate în politica biodiversității ar putea fi echilibrată prin recolte mai mari în alte părți. Acest lucru va concentra gestionarea pădurilor pe anumite zone de teren, crescând impactul asupra acestora. Pentru a reduce degradarea pădurilor, factorii de decizie ar trebui să dezvolte stimulente pentru a motiva proprietarii de păduri să-și adapteze practicile de gestionare.

„În Norvegia, combinația optimă de regimuri de gestionare nu a fost departe de ceea ce avem în prezent. Dacă vrem să îndeplinim obiectivele în ceea ce privește biodiversitatea, trebuie să mărim suprafețele rezervate. Dar în același timp, trebuie să mărim și regimul de gestionare intensivă pentru a atinge obiectivele privind bioenergia și lemnul. Similar, în jurul orașului, pădurile au o valoare recreativă mare, iar regimurile de gestionare precum silvicultura continuă ar trebui favorizate”, conchide ea.

Limitări

În Norvegia, există, de asemenea, potențialul de creștere a recoltei în eforturile de atenuare a schimbărilor climatice. Cu toate acestea, atingerea acestor obiective de atenuare a climei, reprezentate de cererile de lemn și biomasă, va afecta furnizarea altor servicii ecosistemice și de conservare a biodiversității.

Oamenii de știință au concluzionat că, deși pădurile joacă un rol important în atenuarea schimbărilor climatice, contribuția lor nu trebuie supraestimată.

„Acest lucru poate duce la așteptări contradictorii și implicații negative pe termen lung pentru alte servicii ecosistemice și biodiversitate”, comentează Vargarechea.

„Trebuie să recunoaștem limitele utilizării resurselor forestiere pentru atingerea obiectivelor de atenuare și decarbonizarea societății”.

Sursa: nibio.no