Regia Națională a Pădurilor – Romsilva marchează o reușită notabilă: achiziția a 4.063,25 hectare de pădure în județul Neamț, în zonele administrative ale comunelor Grințeș, Ceahlău și Poiana Teiului. Este cea mai mare achiziție de pădure realizată vreodată de statul român prin Romsilva, cu o valoare totală de 111,83 milioane lei, fonduri provenite din Fondul de Accesibilizare, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 5/2025.
În decembrie 2024, Romsilva a ratat achiziția unei păduri de aproximativ 1.000 de hectare în județul Mureș. Oferta era una avantajoasă, terenul avea continuitate, dar birocrația și lipsa de decizie la nivelul central al regiei au făcut ca oportunitatea să fie pierdută.
Achiziția recentă din Neamț reprezintă un pas important în planurile statului român de extindere a fondului forestier public, dar și o redresare de imagine pentru Romsilva. Suprafața cumpărată va fi administrată de Ocolul Silvic Poiana Teiului, din cadrul Direcției Silvice Neamț, iar pădurea va intra în patrimoniul public al statului, fiind gestionată conform standardelor internaționale de certificare forestieră.
„Această achiziție reprezintă o realizare semnificativă pentru statul român”, a declarat Marius – Dan Sîiulescu, directorul general al Romsilva. „Vom continua să facem astfel de achiziții atunci când apar oportunități. Ne propunem și preluarea terenurilor agricole degradate pentru împădurire, contribuind astfel la extinderea fondului forestier național.”
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a punctat și el importanța momentului: „Prin achiziția acestei suprafețe importante contribuim direct la creșterea fondului forestier național. Pădurile sunt esențiale în lupta împotriva schimbărilor climatice. Prin PNRR avem bugete consistente pentru împăduriri, iar recent am crescut valoarea primei de sechestrare forestieră cu peste 40% pe hectar. Toate aceste măsuri trebuie folosite eficient.”
În ciuda acestei victorii, provocările continuă. Regia mai are în plan achiziția a 3.000 de hectare de pădure în județul Suceava – o tranzacție aflată încă în etapa preliminară, dar care ar putea deveni un nou record dacă se concretizează. Experiențele anterioare arată, însă, că succesul nu este niciodată garantat.
De la înființare și până la finalul anului 2024, Romsilva a reușit să achiziționeze, în numele statului, peste 10.000 de hectare de fond forestier și aproape 2.000 de hectare de terenuri neproductive, ulterior împădurite. Acum, cu noul context financiar favorabil și interes politic sporit pentru extinderea suprafețelor împădurite, rămâne de văzut dacă regia va putea transforma aceste oportunități în rezultate concrete și durabile.
Până atunci, pădurea din Neamț rămâne un exemplu că, în ciuda obstacolelor, statul poate – și trebuie – să fie un jucător activ pe piața fondului forestier.
„E păcat că am pierdut oportunități valoroase pentru fondul forestier național. Achiziția reușită din Neamț trebuie să fie un nou început, nu o excepție. Statul român are nevoie de o strategie coerentă și de voință instituțională pentru a-și crește patrimoniul forestier”, spune Ciprian Muscă, președintele Asociației Forestierilor din România – ASFOR.





