Ministrul Mediului s-a întâlnit ieri cu sindicatele de la Administrația Națională Apele Române (ANAR). La finalul discuțiilor, Tánczos Barna a promis că va lua măsuri pentru a rezolva problemele ridicate de aceștia. Concret, reprezentanții sindicatelor și-au exprimat nemulțumirea față de nivelul de salarizare, care este cel mai scăzut în tot sistemul bugetar și în viziunea lor nu reflectă importanța muncii lor. Totodată au subliniat și faptul că, deși angajații sunt supuși unor riscuri profesionale, nu beneficiază de niciun spor. Pe de altă parte, au atras atenția și asupra faptului că, în cazul intervențiilor pe teren, în situații de cod portocaliu și cod roșu, nu primesc subvenții și nici recunoașterea muncii pe care o desfășoară pentru salvarea vieților și a bunurilor cetățenilor.
„Reprezentanții sindicatelor ANAR mi-au cerut sprijinul pentru a schimba aceste proceduri discriminatorii. ANAR are un rol extrem de important în gestionarea apelor, îmi exprim toată considerația față de toți angajații acestei instituții. Ca semn de recunoștință, în ultimul an am mărit semnificativ bugetul ANAR.
Pentru creșterea veniturilor angajaților voi depune, în calitate de senator, o propunere de act normativ, pentru acordarea sporurilor vom iniția un proiect de lege, iar pentru subvențiile care li se cuvin angajaților pentru intervenții, vom elabora o ordonanță de urgență”, a declarat ministrul.
Sursa: Ministerul Mediului