DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

10.6 C
București
11.1 C
Sibiu
7.7 C
Suceava
7.6 C
Covasna
9.1 C
Piatra Neamț
8.6 C
Braşov
9.6 C
Bistrița
11.8 C
Râmnicu Vâlcea
joi, martie 27, 2025

Spiritul Sărbătorilor: forestierii aduc zâmbete pe chipurile copiilor cu nevoi speciale

Recomandate

În pragul sărbătorilor de iarnă, gândurile celor care lucrează în sectorul forestier s-au îndreptat către copiii cu nevoi speciale și către cei din familii defavorizate, care întâmpină dificultăți în a le oferi acestora bucuria Crăciunului. Astfel, în săptămâna care precede Crăciunul, reprezentanții Asociației Forestierilor din România au organizat două acțiuni menite să aducă fericire în sufletele a aproape 200 de copii.

Prima acțiune s-a desfășurat pe 19 decembrie la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Roman, iar a doua va avea loc pe 20 decembrie, la Școala Gimnazială Neagra Șarului și Șaru Dornei, unde Moș Crăciun va sosi în avans, cu ajutorul ASFOR, pentru a răspunde nevoilor a aproximativ 60 de copii din familii defavorizate.

Cadouri și bucurii

Organizarea acestei surprize pentru copii nu a fost un proces simplu, implicând o serie de activități de la alegerea cu grijă a cadourilor, la ambalarea, transportul și, în final, împărțirea acestora. Chiar dacă acesta este un demers maraton, toate eforturile au fost răsplătite de bucuria din ochii copiilor, care și-au manifestat încântarea prin chiote de veselie și nerăbdare în momentul desfacerii cadourilor.

Echipele de organizare, care au parcurs două drumuri lungi cu mașinile încărcate de daruri, au simțit că oboseala s-a evaporat în fața zâmbetelor și a exprimărilor de fericire ale celor 130 de micuți care au participat la eveniment.

Această inițiativă frumoasă a fost posibilă datorită implicării lui Ciprian Dumitru Muscă, președintele Asociației Forestierilor din România, și a lui Constantin Moldoveanu, administrator al două firme cu profil forestier, care au lucrat alături de Lucian Micu, administrator public al Consiliului Județean Neamț. Directoarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă, Roxana Grumezescu, a colaboarat îndeaproape cu aceștia, adunând copiii în sala de sport pentru a le oferi o experiență memorabilă.

După ce micuții au ascultat colinde pline de emoție, vestea cadourilor le-a umplut inimile de bucurie. Fără a se îngrădi, copiii au trecut prin fața celor care le-au adus darurile, mulțumindu-le cu sinceritate și bucurie în priviri. Unii dintre ei au dorit chiar să colinde și să ofere un mic spectacol, demonstrându-le celor prezenți tragerea lor sufletească și recunoștința.

Această acțiune nu doar că a adus momente de fericire, dar a consolidat și legăturile comunității, subliniind importanța sprijinului și solidarității în ajutorarea celor care au nevoie. Forestierii au promis că vor reveni pentru a continua să ofere sprijin și bucurie micuților care așteaptă cu nerăbdare un Moș Crăciun alături de ei.

https://fb.watch/wAICqYm_J2

Dumitru Roșca

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi