DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

11.4 C
București
8.1 C
Sibiu
6.9 C
Suceava
6.6 C
Covasna
7.4 C
Piatra Neamț
7.4 C
Braşov
6.3 C
Bistrița
8.1 C
Râmnicu Vâlcea
miercuri, octombrie 16, 2024

Tabere gratuite de Ranger Junior pentru copiii din comunitățile locale

Recomandate

Copiii din comunitățile limitrofe Parcului Național Retezat și Parcului Natural Lunca Mureșului, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, au ocazia de a participa gratuit, timp de 5 zile, într-o tabără de Junior Ranger.

Ce înseamnă acest lucru? Că timp de 5 zile vor vedea ce face un ranger zi de zi și vor învăța ce înseamnă o arie protejată.

„Vor avea ocazia să petreacă timp în aer liber, să înveţe despre natură și rolul ariilor protejate prin intermediul jocurilor, să exploreze şi să experimenteze rolul de Ranger în ariile protejate, pentru a înţelege mai bine cum anume putem proteja natura.

În cadrul taberelor vor fi organizate excursii în aria protejată, competiţii pe echipe, plimbări cu bicicleta, canoe sau tiroliană în funcţie de specificul fiecărei arii protejate. Misiunea celor două tabere este promovarea şi popularizarea activității rangerilor din arii naturale protejate și promovarea tinerilor din comunitățiile locale din proximitatea celor două arii naturale protejate în cadrul Zilei Rangerului”, se arată într-un comunicat al organziatorilor.

Copiii vor merge cu trenul spre destinație și vor fi cazați în centrele de vizitare ale celor două parcuri, Nucșoara, respectiv Pădurea Ceala.

„Am ales deplasarea cu trenul pentru că este important ca elevii să vadă cum e să mergi cu trenul – sunt mulți care poate nu au mers încă – și să îi învățăm că transportul public are un impact mai mic asupra mediului.

Vrem să vadă ce face un ranger în activitatea lui de zi cu zi, care sunt metodele de căutat specii, la ce ne uităm, cum cresc sau se diminuează populațiile de specii și ce modificări apar în habitat.

Vom avea și o parte de igienizare pentru că, din păcate, este și aceasta o componentă a activității noastre și chiar dacă e neplăcut, copiii trebuie să o vadă. Vom fi foarte mult în teren”, a explicat, pentru forestmania.ro, Lucia Ursu, managerul proiectului.  

Taberele sunt organizate de Asociația Rangerilor din România în parteneriat cu R.N.P. ROMSILVA – Administrația Parcului Național Retezat R.A. și R.N.P. Romsilva – Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului R.A. Proiectul „Junior Ranger și la munte și la luncă” este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România prin programul Spații Verzi, componenta Arii Naturale Protejate.

Vor fi selectați câte 15 elevi în fiecare tabără. Pentru Parcul Lunca Mureșului vor fi selectați elevi din județele Hunedoara, Caraș Severin și Gorj, iar pentru Parcul Retezat elevi din Arad și Timiș.

 Costurile legate de organizare vor fi acoperite integral, incluzând cazarea, masa şi activităţile conexe desfăşurate în timpul taberelor.

Toate detaliile sunt în documentul de mai jos:

Sursa: Parcul Național Retezat

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi