DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

DESCARCĂ APLICAȚIA:

16.1 C
București
18.2 C
Sibiu
16.4 C
Suceava
13 C
Covasna
14 C
Piatra Neamț
13 C
Braşov
13.5 C
Bistrița
13.8 C
Râmnicu Vâlcea
duminică, mai 19, 2024

Vulcanul din Canare a poluat atmosfera în două luni cât toate statele UE la un loc într-un an

Recomandate

Vulcanul Cumbre Vieja, situat în insula La Palma din arhipelagul spaniol Canare, a degajat în atmosferă în două luni de activitate o cantitate de dioxid de sulf (SO2) echivalentă cu cea emisă de activitatea umană din toate cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene pe tot parcursul anului 2019, relatează joi EFE.

Acest calcul a fost realizat de cele două instituţii ştiinţifice care supraveghează gazele expulzate în atmosferă de erupţia vulcanului, Institutul Vulcanologic din Insulele Canare şi Universitatea din Manchester (Reino Unido), accentul fiind pus pe emisiile de dioxid de sulf (SO2).

Dioxidul de sulf este un gaz incolor, amărui, neinflamabil, cu un miros pătrunzător care irită ochii şi căile respiratorii. Erupţiile vulcanice, fitoplanctonul marin, fermentaţia bacteriană din zonele mlăştinoase sau oxidarea gazului cu conţinut de sulf rezultat din descompunerea biomasei sunt sursele naturale ale acestui gaz.

Dioxidul de sulf este eliberat în atmosferă şi de activităţile umane prin intermediul sistemelor de încălzire care nu utilizează gaz metan, centrale termoelectrice, industria celulozei şi a hârtiei şi, în mai mică măsură, de emisiile provenite de la motoarele diesel.

Expunerea la o concentraţie mare de dioxid de sulf, pe o perioadă scurtă de timp, poate provoca dificultăţi respiratorii severe. Sunt afectate în special persoanele cu astm, copiii, vârstnicii şi persoanele cu boli cronice ale căilor respiratorii.

Expunerea pe termen lung la o concentraţie redusă de dioxid de sulf poate avea ca efect infecţii ale tractului respirator.

Dioxidul de sulf poate potenţa efectele periculoase ale ozonului. Emisiile de SO2 afectează vizibil multe specii de plante, efectul negativ asupra structurii şi ţesuturilor acestora fiind vizibil cu ochiul liber. În atmosferă, SO2 contribuie la acidifierea precipitaţiilor, cu efecte toxice asupra vegetaţiei şi solului.

Sursa: Agerpres

Foto: Global News

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi