Astăzi a avut loc, la Expoziția Mondială de Cinegetică de la Budaptesta, „One with Nature”, „Ziua României”. Evenimentul s-a desfășurat la standul țării noastre din Pavilionul A și s-a bucurat de un public numeros.
Din program au făcut parte atât discursuri, cât și momente artistice. Discursul de începere l-a avut ministrul Mediului, Barna Tánczos, după care a vorbit ambasadorul României în Ungaria, Gabriel Șopandă.
În intervenția sa, ministrul a subliniat faptul că eforturile pentru coexistența oamenilor și a animalelor sălbatice se numără printre cele mai serioase provocări la nivel european: „Fie că vorbim despre dezvoltarea infrastructurii, activitatea agricolă, utilizarea erbicidelor și a insecticidelor, toate acestea afectează dinamica speciilor și interacțiunea lor cu populația umană. Aspectele sensibile ale coexistenței impun un management activ, modern, dinamic și echilibrat. Acest lucru va conduce la o protecție mai eficientă a speciilor, în special a celor care înregistrează un anumit declin al populației și, în același timp, va permite dezvoltarea activităților conexe, atât timp cât ele se vor realiza în mod sustenabil și durabil”, a spus ministrul.
Un ansamblul de dansuri din Maramureș și taragotistul Dumitru Dobrican au fost pe scenă pentru câteva scurte momente artistice, după care au vorbit și câțiva reprezentanți ai Parlamentului României.
Un moment special a fost acordarea unei distincții, de către Zsolt Semjén – vicepremierul Ungariei – lui Călin Bibarț, primarul municipilui Arad, pentru sprijinul acordat în organizarea Expoziției.
Solista Andreea Ghițiu, ambasador al turismului maramureșan, alături de un grup de dansatori din Bucovina, au încheiat programul.
Expoziția mondială de cinegetică de la Budapesta, ce se desfășoară din 25 septembrie și se va încheia pe 14 octombrie, a adunat până azi un milion de vizitatori.
Sursa foto: Ministerul Mediului, One with Nature, Romsilva