DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

11.8 C
București
11.3 C
Sibiu
9.6 C
Suceava
11.7 C
Covasna
13.8 C
Piatra Neamț
11.8 C
Braşov
10.8 C
Bistrița
12.7 C
Râmnicu Vâlcea
duminică, mai 25, 2025

Adio, vagoane! Forestierii au acum un „mini-hotel” pe șasiu pe care îl pot duce lângă parchet!

Recomandate

O firmă din Sibiu a acceptat provocarea unui șef de direcție silvică și a produs un mic „hotel” pe roți destinat exclusiv lucrătorilor silvici din parchetele în exploatare. Așa că putem spune „Adio!” vagoanelor, acum existând o alternativă mai mult decât decentă pentru odihnă.

„Este prima generație ForestMobile: complet autonom electric, cu panouri fotovoltaice, complet izolat anti-foc, clasa A1, off-road, senzori monoxid de carbon cu alarmă, încălzire și gătit pe lemne”, a explicat Florin Ianul pentru forestmania.ro.

Ce-i drept, toți forestierii urăsc vagoanele, iar generația tânără nici nu vrea să audă de ele. Acum se cere cazare la pensiune sau în localitatea cea mai apropiată de parchet, la gazdă. Totuși, mai sunt încă firme de exploatare care își cazează echipele în vagoane.

„Este și normal să nu vrei în vagoane!”, spune Florin Ianul. „Noi am încercat să facem un dormitor mobil. E autonom, este o structură metalică atașată de un șasiu, îmbrăcată cu panouri neinflamabile. Înăuntru are senzori pentru monoxid de carbon, are panouri fotovoltaice cu protecție la crengi care asigură încărcare la lumină. E ca o pensiune pe roți pe care o tragi și o pui oriunde în pădure”, mai explică antreprenorul.

Ce e interesant e că în „dormitor” e și o sobă cu plită, care se încălzește cu lemne, că doar e pentru forestieri. Micuțul hotel pe roți are și spații de depozitare, atât în interior și exterior. Și, important, este o „caravană” omologată de Registrul Auto Român.

Florin Ianul și echipa sa reprezintă firma Modular Plus, care produc containere modulare personalizate, dar și drumuri modulare.

„Suntem o organizație românească, formată din oameni dedicați care, dupa ce am câștigat o mare experiență în Europa, am revenit acasă pentru a construi cea mai frumoasă companie de construcții modulare.  Filozofia noastră nu este aceea de a încerca să vindem o anumită soluție tehnică, ci de a crea cele mai bune soluții personalizate pentru proiectul clientului”, spune Ianul.

Mai multe despre firma lor, AICI.

Mai multe articole

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi

ForestMania
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.