Celebrăm în această săptămână femeile din sectorul forestier românesc, de pe tot „lanțul valoric”. Pentru că regenerarea ocupă un loc special în silvicultură, vă spunem astăzi povestea Alinei Ciocîrlan, inginer silvic responsabil cu Regenerarea Pădurilor la Ocolul Silvic Comandău din județul Covasna. Ea se ocupă de „cei șapte ani de-acasă” ai arborilor din fondul forestier.

Alina e originară din Bistrița, după care mai oftează când și când din liniștitul orășel Covasna, unde și-a făcut un rost și o familie frumoasă. Își iubește locul natal și amintirile își fac adesea loc în mintea ei. Dar… e atât de ocupată, încât nu prea are timp de nostalgii.

„Visul meu era … foarte departe de silvicultură. Voiam să fac arhitectură. Sau design. Mă vedeam trăind departe, în orașe ca New York, Roma sau Milano”, povestește Alina pentru forestmania.ro. După câteva discuții în familie, a ajuns la concluzia că Silvicultura nu sună chiar rău. Tatăl ei a sfătuit-o în acest sens, spunându-i că e o meserie frumoasă. În plus, ideea de a sta în natură, de a o îngriji, de a vedea cum cresc, din mâna ei, pădurile… a cântărit greu. S-a înscris la Facultatea de Silvicultură și Exploatări forestiere Brașov și a intrat. Cum să nu fi intrat, că doar era o elevă silitoare, cu participări la olimpiade?

Colegul cel fain de la Târgu-Neamț
În anul I de facultate l-a cunoscut și pe colegul simpatic venit de la Târgu Neamț. Absolvent al Colegiului Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, Mihai Ciocârlan i-a părut Alinei cel „ales”. Așa a și fost, de fapt. Sunt împreună și azi, după mai bine de două decenii, și au doi băieți. Dar căsătoria lor nu a avut loc în timpul facultății, ci la câțiva ani după.
Printre cele mai frumoase amintiri pe care le are Alina sunt cele din facultate.
„Am crezut că liceul a fost frumos, dar la facultate am trăit cei mai frumoși ani. Prieteniile pe care le-am legat atunci durează și azi. Suntem fini, nași unii altora, ne-am botezat copiii, ne facem concediile împreună. Suntem și azi prieteni de familie și ne vedem. Copiii noștri au crescut împreună. Sunt din diverse locuri din țară. Unii au rămas în Brașov, noi am venit în Covasna”.

După facultate, s-a întors acasă. Ea la Bistrița, Mihai la Târgu Neamț. A lucrat pentru scurt timp la o firmă de exploatare forestieră, după care a primit un apel.
„Unul dintre colegi m-a sunat și mi-a spus că la Direcția Silvică Covasna e nevoie de ingineri silvici, fiind acea perioadă de retrocedări. Ne-am adunat patru foști colegi de facultate și am făcut un grup de muncitori topometriști. În grup era și Mihai, viitorul soț”. Și așa au ajuns în Covasna, în octombrie 2002.

Alina și Mihai s-au căsătorit în 2004. Erau deja amândoi angajați ai Direcției Silvice Covasna, la Ocolul Silvic Comandău. Șeful de ocol de la acea dată era mulțumit – ce frumos e, spunea, să ai doi ingineri silvici, soț și soție!
Erau în continuare topometriști și zi de zi, la 6 dimineața, luau rucsacul în spinare, țărușii și stația de măsurat și plecau pe teren, pentru a delimita suprafețele aprobate a fi retrocedate.
Cu timpul, au venit și avansările.
An după an, Alina și Mihai au lucrat intens. De la simpli muncitori, carierele lor au avansat, în 20 de ani. Azi, el e șeful ocolului, iar ea e responsabil cu regenerarea pădurii.

„Am plecat de jos și am cunoscut toate aspectele legate de pădure. Am lucrat atât în teren, cât și la Resurse umane, și în prezent la compartimentul Cultură și refacere.
În Silvicultură e bine să îți dorești să stai la birou la final de carieră, nu la început. Începutul presupune să cunoști tot ce ține de pădure. În pădure înțelegi ce se întâmplă, ca să știi apoi ce ai de făcut la birou. Nu invers. Ai mereu de învățat. Pentru că pădurea nu e farmacie. E natură”.

Primii puieți containerizați, în 2015
În urmă cu 9 ani, Alina și colegii ei testau puieții containerizați, despre care azi vorbește toată lumea.
„Eu am preluat ce au început colegii mei. Am o pasiune pentru acest mod de plantare, am făcut și o lucrare pe această temă. Acesta este viitorul. E cea mai bună soluție. Rezultatele din teren ne arată o reușită peste așteptări. Aștept cu nerăbdare modernizarea pepinierei de producere a puieților forestieri containerizați pe care o avem în cadrul ocolului, un proiect finanțat prin PNRR. Vom avea o capacitate de producție de aproximativ 500.000 de puieți”.

Fiecare zi e diferită
Iarna face muncă de birou, pregătește devize, tehnica de lucru pentru anul următor, documentația. Primăvara, activitatea se desfățoară la pepinieră, la solarii. Pregătesc șantierele de împăduriri, curăță, scot puieții, trimit puieții echipelor de lucru, plantează. Printre altele, au „ajutoare” de nădejde: copiii.
„Cei mici înțeleg, dacă le explici. Le povestim despre valoarea pădurii, pornind de la o sămânță mică și până la pădurile ce ne înconjoară”.

Nevoia de modele
Alina este un model pentru multe eleve, care se uită la ea cu admirație. Așa cum, pe vremuri, și ea se uita la inginere silvice cu aceeași admirație.
„Au existat, de-a lungul anilor, doamne inginer silvic care m-au impresionat. Și mi-au dat un impuls de a continua această meserie. Erau șefe de ocol silvic, manageri de parcuri naționale, directori de direcții silvice. Sigure pe ele, cu experiență, cunoștințe și care erau atât de capabile într-un domeniu dominat de bărbați. Aceste modele încă există și acest lucru este fundația Romsilva. Avem profesioniști, ne respectăm și colaborăm între noi. Le spun tinerelor că silvicultura merită studiată și din alt punct de vedere: e locul în care lași moștenire un loc frumos pe pământ pentru copii și nu numai”.