Un text de lege propus de Bruxelles prevede înlocuirea ambalajului din lemn al brânzei Camembert cu un ambalaj din plastic reciclat, treptat, până în 2030, relatează rfi.ro citând france24.com.
Producătorii francezi de brânzeturi nu văd deloc bine această dorință de schimbare.
Președintele Fundației pentru Patrimoniu – organism care apără patrimoniul material ori imaterial al Franței – a reacționat și a scris pe rețeaua X: “Cutia din lemn -nepoluantă, lejeră, biodegradabilă, fabricată în Franța- este mai bună pentru planetă decât este cazul plasticului realizat din petrolul saudit, transformat în China cu electricitate realizată din cărbuni și care va ajunge, în cele din urmă într-un ocean al planetei”.
De partea sa, președinta Fundației pentru Oceane, Sabine Roux de Bézieux a calificat eventuala schimbare drept „aberantă”.
La originea revoltei franceze se află un text european care vizează armonizarea regulilor privitoare la împachetarea produselor destinate marelui consum, la nivelul continentului.
La ora actuală, fiecare stat european are propriile reguli în materie.
Iar una din măsurile acestui proiect prevede ca toate ambalajele aflate pe piața Uniunii Europene să fie reciclabile, până în 2030. Ori altfel spus, să nu mai existe ambalaje ce nu pot fi reciclate.
Problema este că nu există o filieră specială de reciclare a cutiilor din lemn utilizate de producătorii francezi de brânzeturi.
Iar asta în ciuda unei producții importante. Circa 2.000 de oameni lucrează la ora actuală în Franța pentru a realiza aceste cutii din lemn, aspectoase, simple și care se regăsesc în frigiderul oricărui francez.
În Franța, 45 de societăți se ocupă cu realizarea acestor cutii din lemn.
Ori, costă prea scump logistica necesară pentru reciclarea cutiilor de camembert, spun producătorii, pentru France Presse. Și explică de ce nu este bun plasticul: deoarece încălzește brânza iar pe termen lung va altera produsul.
În propunerea Comisiei Europene se precizează că reciclarea ambalajelor trebuie să fie viabilă economic.
Până acum, Parlamentul european nu a votat proiectul iar Franța nu dorește să își altereze cu nimic gastronomia. Producătorii francezi de Camembert insistă asupra importanței lemnului în transportul și păstrarea acestui tip de brânză deoarece, spun ei, lemnul poate influența gustul ei.
Brânza Camembert a apărut în Franța la finele secolului XVIII. Iar cutia din lem a fost inventată în 1890 pentru a proteja brânza în timpul transportului.
De altfel, imediat ce a fost inventată micuța cutie din lemn, a devenit tot mai populară această varietate de brânza iar vânzarile au crescut.
Circa 2.300 de tone de Camembert se vindeau în această perioadă, la marea piață pariziană Les Halles.
Din 1926, denumirea de Camembert se află înregistrată în domeniul public francez.
Statistica franceză arată că în 2021, în Franța s-au produs aproape 44.000 de tone de Camembert și este a doua cea mai consumată brânză în Franța.
Sursa: rfi.ro