Mulți dintre cei interesați de sectorul silvic au auzit de Andrei Ciurcanu, blogger și jurnalist care, de ceva timp, se ocupă îndeaproape de investigații în acest domeniu. Este motivul pentru care am vrut să le prezentăm cititorilor forestmania.ro perspectiva lui asupra unor teme de interes.
Forestmania.ro: Dacă ar fi să creăm un „tablou” al sectorului forestier românesc, am putea spune că avem într-o parte firme mici, de familie, cu utilaje vechi, și în cealaltă parte avem discuții despre digitalizare, noi forme de marcat arbori, drone și inovație. Cum vedeți dvs acest „tablou”, ca jurnalist și observator al domeniului?
Andrei Ciurcanu: Am în biblioteca de acasă o broșură în limba engleză, tipărită în 1957 sub egida Academiei Române. The Bistrița Valley este intitulată și cuprinde aproape 100 de fotografii alb negru de pe acele meleaguri. O jumătate dintre ele surprinde viața locuitorilor – femei cu ie coborând dealurile încălțate cu opinci, bărbați cu brâie la mijloc călărind armăsari ale căror crupe scânteiază în lumina soarelui, copii în straie de sărbătoare. Cealaltă jumătate descrie industria de prelucrare a lemnului. Fotografii cu barajul din Iacobeni, cai trăgând buștenii, depozite de lemn și cherestea, o fabrică performantă de prelucrare, bărbați puternici plutârind pe Bistrița, versanți de deal cu molizi doborâți, în timp ce la poale așteaptă un KT12. Un tractor ale cărui schițe au fost pentru prima data trasate la începutul anilor ’40.
A trecut jumătate de secol de la tipărirea acestei broșuri, unde sunt alăturate două elemente considerate extreme la vremea respectivă, așa cum e și cazul în prezent – tradiție și familie versus industrializare, modernizare.
Evoluția și tehnologia au adus, nu doar pentru sectorul forestier, mai multe avantaje decât dezavantaje. Sigur, putem vorbi despre societatea de consum care a venit la pachet cu această industrializare extremă, dar nu e acesta subiectul dezbaterii.
Întorcându-mă la digitalizare și inovație, acestea au atras un nivel ridicat al securității în muncă, utilaje performante care asigură o prelucrare cât mai eficientă a materialului lemnos, tehnică și aparatură care pot face estimări și cartări în 24 – 48 de ore pentru suprafețe de teren care erau „făcute la picior” de specialiști în săptămâni sau luni.
Evolutia și digitalizarea impactează nolens volens societatea în care ne regăsim. Sectorul forestier este parte integrantă dintr-un tablou general care înseamnă România și unde strategiile nu au fost creionate pe termen mediu și lung, dar mai degrabă de azi pe mâine. O țară unde reformele au fost creionate cu dificultate. Și cu și mai mare dificultate au fost aplicate. Sunt zone unde dezvoltarea a pătruns mai rapid și alte zone unde există sincope și e nevoie de mai mult efort.
Cert este că numai o gândire retrogradă poate considera că evoluția atrage automat pierderea principiilor și a valorilor.
Forestmania.ro: Mediul universitar românesc din domeniul silvic, cu foarte mici excepții, este absent din spațiul public al dezbaterilor, al comunicării, al știrilor. Cum vă explicați?
Andrei Ciurcanu: Limbajul academic este de multe ori complicat și neadaptat publicului larg. Un limbaj greu de digerat și aproape imposibil de „vândut” de mass media. Nu trebuie uitat că de multe ori s-a pus semnul egal între educație și mass-media. Greșit. Educația se face în școală, se face acasă, se face într-un mediu academic.
Mass media se ocupă de divertisment și informare publică. Cum se practică această informare publică și ce tip de divertisment este promovat și care este impactul asupra societății civile, sigur acest lucru merită o temă de dezbatere separată.
Dar, în principiu, mesajele transmise de mass-media sunt simple, percutante, ușor de reținut și printr-un limbaj accesibil tuturor. Unul dintre oamenii de la care am învățat meserie în jurnalism, și care a modelat multe destine, a avut o explicație simplă – „Când cineva îți citește știrea sau se uită la reportajul tău, asigură-te că înțelege mesajul pe care îl transmiți, indiferent dacă este un academician sau ultimul om din sat cu o antenă pe acoperișul casei”.
De ce este important acest sfat? Pentru că mass-media se adresează publicului larg.
Cât de pregătit este mediul academic să-și adapteze limbajul pentru a capta atenția? Iată o întrebare bună.
Există o percepție greșită în domeniul silvic și anume că numai profesioniștii ar trebui lăsați să discute și să dezbată problemele și soluțiile pădurilor, în timp ce restul, plebea din foburg, nu doar că nu înțelege diferența dintre arborete echiene și pluriene, dar percepția este că nici nu are nevoie să înțeleagă. O viziune total greșită! Dezbaterea în spațiul public nu este același lucru cu prelegerile academice și dezbaterile pentru creionarea proiectelor legislative.
Cred că mediul universitar românesc din zona silviculturii a pierdut startul în comunicarea cu societatea civilă. Și dintr-un soi de orgoliu profesional nici nu vrea să recupereze terenul pierdut. Mai mult decât atât, evenimentele recente arată că unii „actori” aruncă cu violență ciocanul silvic către colegii care deschid „mirenilor” porțile către „altarul” pădurii și se asigură că se fac înțeleși atunci când vorbesc despre secretele din interior.
Există în zona academică și de silvicultură personaje care au înțeles cât de important este acest shift, această aplecare spre simplificare a discursului, nu doar pentru o apropiere față de societatea civilă, dar și pentru asigurarea că societatea civilă are șansa unei informări echilibrate și corecte, mai ales în această epocă a dezinformării. Ce s-a întâmplat cu aceste voci academice? Multe dintre ele au fost atacate tocmai de către reprezentanții grupului „select” din care fac parte, pentru motivul că nu merită să se coboare la nivelul „plebei”. Această segregare pe baza de know-how și competențe a pregătit terenul prielnic pentru nașterea unor canioane între grupuri, între profesori/silvicultori și cetățenii de rând. E dificil să construiești poduri cu o astfel de atitudine. Așa cum e dificil să fii invitat într-un platou de televiziune, crezând că acolo este catedra de la facultate. Unde toți trebuie să-ți urmeze ritmul și să nu te contrazică din pledoaria de 60 de minute.
Forestmania.ro: După opinia dvs, de ce nu se expun public și lucrurile bune care se fac în sectorul silvic, forestier și de exploatare a lemnului?
Andrei Ciurcanu: În 2008 a existat o inițiativă legislativă prin care se încerca o reglementarea a audio vizualului prin echilibrarea știrilor pozitive cu cele negative. Legea a fost declarată neconstituțională, evident.
Ce înseamnă că nu se expun public lucrurile bune? Vorbim despre PR sau despre jurnalism? Pentru că sunt două mecanisme total diferite, care folosesc rețete diferite de prezentare a unor fapte. PR-ul promovează mesaje pe bani, jurnalismul onest promovează materiale care privesc interesul public.
George Orwell a definit cel mai bine diferența dintre cele două. „Journalism is printing what someone else does not want printed: everything else is public relations”. În traducere liberă „Jurnalismul înseamnă să tipărești ceea ce alții nu vor. Restul este PR”.
PR-ul vinde un fapt care eminamente este unul pozitiv pentru client. De ce? Pentru că acel client plătește o agenție ca să plaseze un material (comunicat de presă, articol cosmetizat) tocmai pentru ca imaginea lui să fie promovată într-o lumină cât mai bună.
Diferența este că jurnalismul pune în context acțiunile unei companii pentru a prezenta publicului realitatea și adevărul. Și o face fără niciun filtru și fără nicio altă forță care să interfereze procesul editorial.
Trecem printr-o perioadă în care este foarte dificil pentru un public neavizat să facă diferența dintre PR și jurnalism, pentru că de multe ori materialele publicitare plătite nu sunt semnalizate și sunt vândute drept articole de presă.
Putem observa asta în zona de audiovizual, online dar și-n print, iar industria lemnului nu e singura care uzitează această practică. Un exemplu despre cum PR-ul virusează jurnalismul și păcălește audiența este seria de reportaje pe care TVR le-a promovat în cadrul emisiunii „Descălecați în Carpați”. Am publicat două investigații despre cum Prolemn și Holzindustrie Schweighofer au plătit sume de bani unei firme conectate la realizatorul care a produs reportajele difuzate TVR. Reportajele au promovat în tușe groase pozitive companiile (unele dintre ele investigate pentru tăieri ilegale, sau sancționate de autorități pentru că au cartelizat piața lemnului) fără să prezinte publicului și varianta „dark” a acestor companii și fără să prezinte opinii critice.
Cum este posibil ca postul public de televiziune să promoveze activitatea unor companii precum HS Timber, sau Silvania International, iar realizatorul să nu ceară clarificări de la reprezentanții companiilor referitor la amenzile primite de la Consiliul Concurenței, sau investigațiile procurorilor privind procesarea de lemn tăiat ilegal? De menționat că acestea nu au fost singurele investigate, ci alte 29 de companii au fost amendate de cei de la Consiliul Concurenței.
Așadar, revin la întrebarea – Ce înseamnă că nu se expun public lucrurile bune?
Forestmania.ro: Poate exista o percepție publică potrivit căreia jurnalismul de investigație în zona silvică seamănă foarte mult cu activismul unor ONG-uri. Practic spuneți același lucru. În acest context,puteți fi asociat cu un activist, nu cu un jurnalist. Cum gestionați această percepție?
Andrei Ciurcanu: Există o diferență foarte clară între jurnalismul de investigație și activism. Jurnalistul de investigație nu produce știri și nu provoacă evenimente, dar este un observator și culegător de date și informații, pe care le procesează și apoi le livrează publicului într-un mod cât mai accesibil și ușor de înțeles. Jurnalismul de investigație, la fel care orice tip de jurnalism făcut onest, urmărește interesul public și este practicat fără nicio agendă atașată. Jurnalismul de investigație oferă context, este bazat pe documente și mărturii reale, pe verificarea informațiilor care trec printr-un proces de verificare extrem de riguros.
În 17 ani de jurnalism am trecut prin multe redacții de presă unde am acumulat experiență și am scris investigații despre subiecte care ating un spectru destul de larg. Crimă organizată, trafic de organe, trafic de droguri și arme, corupție. Ultimul proiect la OCCRP a vizat industria tutunului de exemplu, traficul de țigări și modul în care marile companii de tutun, prin lobby și mecanisme bine puse la punct, slăbesc legislația în domeniu și-și impun agenda în state slăbite de corupție.
Mediul a fost un subiect pe care îl abordez cu aceeași atenție. Un domeniu unde am regăsit mecanisme infracționale asemănătoare cu cele identificate în alte zone.
Modul în care jurnaliștii de investigație sunt percepuți de cei din sectorul silvic este o chestiune care ține de sectorul în cauză, nu de jurnaliști.
Și nu, jurnaliștii de investigație și activiștii nu spun același lucru. Activiștii au un scop, iar scopul este inclus într-o agendă foarte bine definită a organizației din care fac parte. Ori, cu riscul de a mă repeta, scopul jurnalistului este să informeze, să spună adevărul și să pună evenimentele într-un context. Într-un mod obiectiv, fără patimă și-n interesul public. În timp ce scopul activismului este să producă reacție, să provoace evenimente, să impună o agendă, să determine modificări legislative.
Activismul și jurnalismul se pot completa desigur și asta deja se întâmplă într-un mod transparent, echilibrat și necondiționat. Articolele de investigație bine documentate sunt utilizate de organizații din societatea civilă în campaniile pe care le desfășoară, pentru a arăta că există corupție în sistem și că e nevoie de reformă. Sau, în unele situații, unii activiști au deprins metode de a investiga anumite fenomene, utilizând mecanisme asemănătoare jurnaliștilor pentru a prezenta faptele.
Forestmania.ro: Cum vă explicați acest paradox: pădurile României sunt foarte apreciate de experții străini și de toată lumea, de fapt. În același timp, breasla celor care sunt în slujba pădurii – fie ei silvicultori sau forestieri – este atacată frecvent, criticată, acuzată. Dacă acești oameni ar fi doar „hoți” și ar forma doar „mafia lemnului”, logic ar fi să nu avem păduri „seculare” și nici un fond forestier apreciat la nivel internațional, nu?
Andrei Ciurcanu: Cred că generalizarea nu ajută pe nimeni. Nici pe silvicultori și nici pe cei vocali în zona societății civile. E un conflict care adâncește de fapt problema despre care discutăm – managementul judicios al pădurilor.
Eu lucrez cu surse din multe domenii, iar în cazul subiectului păduri mă bazez pe profesionalismul și transparența unor silvicultori onești, bun profesioniști, activi atât în zona RNP Romsilva cât și-n zona privată. Oameni care mă ajută să înțeleg fenomenul infracțional și să-i dezvălui pe colegii loviți de patima corupției. Așadar, există pe un taler uscături și pe celălalt muguri. Nu este datoria mea să spun dacă balanță este echilibrată sau nu.
Cred că trebuie făcută o diferențiere clară între activism și jurnalism. Între ce se promovează pe rețelele de socializare de exemplu, unde sunt publicate mesaje pline de ură și videoclipuri sau fotografii uneori trunchiate, și jurnalismul onest, care implică săptămâni sau luni de documentare, interviuri, obținere de documente și dovezi, procesare de date, post procesare, editare.
Așa cum unii experți străini apreciază o parte din pădurile României, în aceeași măsură Curtea de Conturi a constatat în două mari rapoarte jaful făcut în pădurile din Munții Carpați în perioada 1990 – 2018. În timp ce în anumite zone au fost silvicultori care au gospodărit judicios pădurile, în alte zone tot niște silvicultori s-au transformat în cozi de topor și și-au bătut joc de „muta” pe care s-au angajat să o protejeze.
Așadar, acuzațiile și cuvintele de laudă nu se exclud, pentru că vizează grupuri diferite din aceeași tagmă.
Forestmania.ro: În anul 2021 au fost peste 800.000 de acțiuni ale Poliției Române, cele care privesc regimul silvic reprezentând doar 1,5% din total. Lucian Bode a explicat importanța pe care ministerul o dă infracțiunilor silvice (și numărul mare de instituții de control pentru sectorul forestier) prin „impactul enorm în societate”. Cum comentați aceste date?
Andrei Ciurcanu: Dacă vrei neapărat să arăți că o autoritate de control este ineficientă, atunci comanzi o raportare și pui în balanță orele de muncă dedicate investigațiilor și finalitatea acelor investigații. După care pui în ramă declarațiile unor politicieni palizi, care bâjbâie cu datele și hârtiile în mână, precum un somnambul cu sfeșnicul între degete scărpinând întunericul în toiul nopții.
Multă lume uită că, general spus, controlul – Poliție, Gardă Forestieră, Procurori, Judecători – are ca sursă aceeași societate din care izvorăsc și cei din industria lemnului. Așadar, calitatea celor care se ocupă de managementului pădurilor este direct proporțională cu cea a indivizilor care se ocupă de control, dosare în faza cercetărilor penale și ulterior judecată în instanțele din România. Atunci când corupția mușcă din filonul unei societăți, ea nu face selecție între paliere și indivizi. Ea trece peste destine și vieți precum un cilindru compactor.
Când corupția se împletește cu lipsa de viziune și de profesionalism, atunci avem un cocktail destul de periculos. Importanța fenomenului infracțional în zona de mediu a fost un subiect nu foarte bine studiat în România și drept urmare nu există numeroși oameni specializați în combaterea ilegalităților. Deși România a fost puternic afectată de tăieri ilegale încă din anii 1990, abia în 2015 problema a fost considerată fenomen care poate afecta securitatea națională.
Ce avem din 2015 și până în prezent? Declarații politice bombastice din partea unor oameni vremelnici în poziții cheie și o lipsă de viziune care a atras după sine o subfinanțare și lipsă de know how în zona controlului.
Deși declarativ infracțiunile de mediu au „scandalizat” clasa politică, când a fost vorba de măsuri lucrurile au luat o altă turnură. Birourile pentru Protecția Fondului Forestier din cadrul IPJ-urilor din țară nu au suficientă resursă umană specializată și nici bugete pe măsură. În cadrul Parchetelor nu avem magistrați specializați în acest domeniu infracțional, care să înțeleagă fenomenul, mecanismele și gradul de pericol social. Aceeași penurie de specialiști o regăsim și-n cazul magistraților în instanțele de judecată.
Ca observator al acestui mecanism infracțional care afectează mediul, cred că amenințarea cu pușcăria nu este soluția pentru a stopa ilegalitățile din pădurile României. Sau mai bine zis nu e soluția salvatoare. E nevoie de mai multă prevenție, de o depolitizare a structurilor de management și control, de strategii pe termen mediu și lung în zona socială și economică.
De un lucru sunt sigur – la naștere, niciunul dintre noi nu se naște hoț.
Forestmania.ro: Credeți că în România se respectă echilibrul între cele 3 roluri ale pădurii? Argumentați.
Andrei Ciurcanu: Cred că există un dezechilibru și că balanța de multe ori s-a aplecat în favoarea rolului economic în multe zone, în timp ce-n alte regiuni acest echilibru a atârnat de un fir de ață.
Expus fiind la extremele înscrise în multe puncte din arcul carpatic – Apuseni, Maramureș, Făgăraș – unde pădurile au fost exploatate până la refuz forțând și doborând deseori bariera legalității, nu pot să am o altă opinie.
Forestmania.ro: Considerați corect/etic/normal ca proiectul Noului Cod Silvic să fie scos la licitație și să se creeze, practic, o lege… „contra-cost”? Și 2. Vi se pare transparent, ca jurnalist, modul în care se elaborează acum Noul Cod Silvic?
Andrei Ciurcanu: O să vă răspund la această întrebări cu două întrebări.
Vă rog să-mi spuneți cine a creionat legea 247/2005 (restitutio in integrum), legea funciara care a dinamitat proprietatea și modelul de management al fondului forestier. La Camera Deputaților, Expunerea de Motive poartă semnătura lui Călin Popescu Tăriceanu, șeful guvernului de la acea vreme. Referitor la această lege Curtea de Conturi a susținut în Raportului de audit privind „Situația patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990-2012 că ” a redeschis, după 14 ani de aplicare a legilor de fond funciar, procesul retrocedărilor, fără a lămuri problemele complicate pe care le ridicau reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurilor şi administrarea durabilă a acestora; în baza acestei legi, s-au depus cereri de retrocedare pentru 2.600 mii ha de pădure, cu 400 mii ha mai mult decât toate retrocedările anterioare”.
Vă rog să-mi spuneți cine a creionat legea 165/2013, cea care permitea ca retrocedările să poată fi făcute din pădurile aflate în proprietatea statului înainte de 1948, adică înainte de naționalizarea impusă de comuniști. A fost un atac grosolan asupra proprietății de stat, articolul în cauză fiind ulterior declarat neconstituțional.
La Camera Deputaților, Expunerea de Motive poartă semnătura lui Victor Ponta, șeful guvernului de la acea vreme. Iar forma inițiatorului nu prezintă nicio semnătură, proiectul legislativ nefiind asumat de niciun parlamentar.
Un lucru merită menționat aici, în rechizitoriul procurorilor de la DNA care au investigat cel mai mare tun din istoria Romsilva – retrocedarea celor 43.000 de hectare de pădure de la Bacău – apare interceptat fostul ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu și Viorel Hrebenciuc discutând despre această retrocedare și posibilitățile pe care această lege o deschide.
Așadar, cine sunt eminențele care au scris articolele din propunerile legislative sus menționate și care au dinamitat, fărâmițat și slăbit fondul forestier și managementul sustenabil? În ce laboratoare din Parlament s-au amestecat soluțiile și articolele și cine a făcut parte din aceste centre de reflecție?
Forestmania.ro: Avem 8 secretari de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și niciunul care să gestioneze pădurile. Cum comentați și cum vă explicați?
Andrei Ciurcanu: Răspunsul este simplu – indiferent de numărul de secretari de stat, cred că problematica pădurilor este gestionată de Guvernul României cu aceeași seriozitate și profesionalism cu care au fost schimbați miniștrii din ministerele de resort și cu ei odată și strategiile pe termen mediu și lung în sector.