Puțini știu că la Muzeul Vrancei există o secție de animale și păsări vii. Păsările exotice de aici sunt, de ceva timp, în grija lui Dănuț Ciobotaru. Un om liniștit, care „suportă” fără probleme zgomotul „colecției”. Dar, după ce ajunge acasă, are un mod de a se liniști: lucrează căsuțe din lemn în miniatură. Și nu doar căsuțe, ci și o mulțime de accesorii – măsuțe cu trei picioare, lopeți pentru pâine, putineiul pentru unt… Niște minunății pe care le cioplește cu „unelte” speciale: migală, pasiune, liniște și iubire.
Prima căsuță
Înainte să lucreze aici, la secția de Științe ale Naturii din Muzeul Vrancei, Dănuț a lucrat doi ani la Mausoleul de la Mărășești. Am stat de vorbă cu el și se vede că e pasionat de istorie, de tradiții, de tot ce e românesc. Dar fără a fi „fanatic”…
„Pe 6 august s-au împlinit 100 de ani de la punerea pietrei de temelie la Mausoleu. Am făcut câteva fotografii foarte frumoase. Dar… din păcate, mi s-a stricat telefonul și nu le pot descărca acum. Păcat. Aș fi vrut să le vadă cât mai mulți. Dar, nu-i nimic. Rămân amintiri frumoase”, spune el.
L-am întrebat cum a început să lucreze căsuțe.
„În 2016 făceam pregătiri pentru nuntă. Am zis să fac ceva inedit. Aveam în cap diverse idei, voiam ceva tradițional românesc. Iubesc tradițiile și poporul român, așa cum e el… Așa că voiam să avem o căsuță tradițională pentru darul de nuntă. Am început să caut, am văzut că sunt, dar sunt scumpe. Am zis să încerc să fac eu una. simțeam că pot. Am cumpărat de la un magazin de bricolaj lemn și am făcut o căsuță din bârne. M-am uitat pe internet la cei care făceau. Și a ieșit super-faină. La câteva luni, cineva mi-a cerut să-i fac o astfel de căsuță. I-am făcut. Și apoi altcineva a mai cerut una… Și tot așa”, povestește Dănuț pentru forestmania.ro.
Muncă și pasiune
Îi place la muzeu, nu poate spune că face un efort să meargă acolo. Dar pasiune are pentru lucrul lui la căsuțe. Pe lângă lemn, are câteva „unelte” speciale.
„Tot ceea ce fac, e făcut de mâna mea. Nu am echipamente de lucrat în masă, să zic așa. Lucrez cu pasiune, cu liniște, cu migală și cu iubire. Acestea sunt uneltele mele.
Odată ce creezi ceva, îți tot vin idei.
Vreau să mă apropii cât mai mult de adevăr, de realitate. Să te uiți la căsuță și să te gândești la copilărie, la țară, la bunici.
Eu iubesc pământul, casele vechi. Chiar dacă m-am născut în oraș, la Focșani, mergeam des când eram copil la țară, la bunici și am rămas cu amintirile intacte de acolo. Era așa de frumos!”
Căsuțe și accesorii
Dănuț nu face doar o căsuță și atât. Nu. Fiecare are câteva accesorii specifice.
„Accesoriile dau viață. Acel scaun induce o amintire… măsuța cu 3 picioare la care se adunau toți, la fel. Am avut norocul să mănânc și eu, copil fiind, la o astfel de măsuță. A fost fantastic. Și nu poate lipsi…”
Bețișoarele aruncate de alții devin… mini-șarpantă
„Dacă văd pe stradă, pe jos, bețișoare de înghețată, le iau. Soția îmi tot spune „Ce faci, măi? Iei gunoi de pe jos?” Nu pot să nu le iau. Eu din acel bețișor de înghețată fac ceva. Va fi pe prispă. Sau fac gard din el”.
„A fost un festival aici, la Muzeul Satului. Și am avut privilegiul de a lucra acolo două luni. La festival copiii mâncau vată de zahăr, din aceea pe băț. Și apoi le aruncau pe jos, că așa suntem unii dintre noi… Și știam când urmau să vină cei de la spații verzi să facă curat și mă duceam înaintea lor și adunam bețele aruncate. Din ele fac șarpanta la căsuțe. Sau grinzi. Folosesc tot ce e aruncat. Și de la munte adun crengi, pietricele, mușchi. Adun tot timpul câte ceva care știu că poate fi refolosit. E păcat să aruncăm chiar așa tot”.
Diplomă de meșter
Dănuț a vrut să știe mai mult despre lemn și meșteșugul prelucrării lui. Așa că s-a dus la un curs organizat de meșteri populari din Nereju, Vrancea. A învățat crestături în lemn. Are o diplomă de care e tare mândru. Acum, ciopliturile pe bețele de la vata de zahăr sunt și mai artistice!
Puteți admira lucrările lui AICI.
