Pădurile României sunt bogate în plante medicinale și arbori ale căror frunze sau fructe ne ajută să ne menținem sănătoși. Dintotdeauna, românii au folosit „ierburile de leac” culese din păduri. Nu degeaba, una dintre zicătorile noastre populare spune că „Atunci când treci pe lângă mușețel, să ridici pălăria din cap și să-i spui: – Ziua bună, doctore!”
Produsele nelemnoase ale pădurii au fost și încă mai sunt un ajutor economic al comunităților, întrucât au fost și sunt utilizate în gospodării sau comercializate – proaspete, sub formă de conserve sau uscate. Oamenii și-au crescut astfel, datorită pădurii, nivelul de trai.
Prezentăm, în acest serial, arbori sau câteva dintre plantele din flora spontană a României și beneficiile pe care le aduc sănătății noastre.
Începem cu bradul, articol realizat cu sprijinul doamnei dr. ing. Oana Gheorghiu, de la Direcția Silvică Neamț, coordonator al Pepinierei de la Gârcina.
Un arbore sacru pentru români
Deși mulți asociază bradul cu Sărbătoarea Crăciunului, în tradiția populară românească această legătură este relativ nouă. Specialiștii ne spun că bradul a avut dintotdeauna un rol important în viața românilor, fiind regăsit în obiceiuri străvechi, care duc până la daci. Astfel, acest copac veșnic verde este în mentalul colectiv o formă a copacului vieții. Bradul simbolizează viața veșnică, tinerețea și curajul și este pentru români un arbore sacru, dar și leac într-o mulțime de boli.
Dar sa vedem ce este „Bradul”!
Este o specie de rășinos care poate atinge înălțimi de până la 35 – 40 de metri și 1-2 metri în diametru. Are o înrădăcinare pivotantă cu numeroase rădăcini laterale care asigură o mare stabilitate față de vânturile puternice și, totodată, asigură o foarte bună protecție a solului, împiedicând eroziunea .
Bradul este o specie indigenă, cu un areal exclusiv european. În țara noastră el reprezintă acum doar 5% din suprafața împădurită. Deseori confundat cu molidul, bradul se remarcă prin portul piramidal, culoarea acelor albă pe spate datorită celor două rânduri de stomate, lumânările care reprezintă de fapt axul conului rămas după căderea solzilor, longevitate ridicată (peste 700 de ani) și productivitate mare la vârsta de 90-100 de ani ( 10-12mc/an/ha).
Specie cu temperament de umbră în tinerețe iar apoi de lumină, bradul este pretențios față de condițiile de climă și sol, este sensibil la înghețurile târzii și gerurile de iarnă, nu suportă uscăciunea din atmosferă și din sol. Preferă solurile jilave, cu foarte multe substanțe nutritive.
De ajutor în multe probleme de sănătate
Bradul este folosit în fitoterapie pentru o mulțime de preparate care rezolvă sute de boli pulmonare, respiratorii, ale aparatului urinar sau reumatism.
Pădurile de conifere s-au dovedit ultile în nevroze și boli respiratorii: plimbările prin aceste păduri au efecte liniștitoare asupra psihicului. Aerul încărcat cu diferite elemente (ioni negativi, esențe terpenice și alte principii volatile) prezintă o acțiune antiseptică și stimulantă asupra respirației.
Folosim de la acest copac verde aproape tot: acele, rășina, mugurii, lemnul, crengile tinere, conurile, emanațiile din aer. Din brad se prepară siropuri, infuzii, tincturi, uleiuri, alifii tămăduitoare.
Rășina de brad este cel mai accesibil medicament vegetal proaspăt al sezonului rece.
Crenguțele tinere de brad sunt și ele folosite în tratamente naturiste, în amestec cu vârfuri de pin. Din acestea se prepara o fiertură care întărește organismul și sporeste imunitatea.
Mugurii de brad sunt cunoscuţi pentru efectele lor benefice mai ales în cazul bolilor de plămâni, ajutând la calmarea tusei. Datorită acţiunii expectorante, bactericide, revulsive, antiinflamatoare şi fluidizante a secreţiilor bronhice, pădurile de brad constituie un mediu excelent de amenajare a sanatoriilor pentru refacerea bolnavilor cu afecţiuni respiratorii.
Beneficiile consumului siropului de muguri brad pentru sănătate sunt:
- susține sănătatea sistemului respirator: calmează tusea, este benefic în tratamentul în caz de bronsiță și astm bronsic, dar este un remediu excelent pentru răceală și durerile în gât cauzate de răceală
- recomandat în caz de anemie: mugurii de brad au efecte vitaminizante, stimulează şi reglează metabolismul, având efecte regenerante miraculoase.
- ajută digestia și înlătură diareea prin precipitarea proteinelor din conținutul intestinal
- ameliorează durerile reumatice în caz de reumatism acut sau degenerativ
- ameliorează inflamațiile căilor renale (nefrita, pielita, cistita, uretrita)
- înlătură astenia de primavară și întărește sistemul imunitar.
Sirop de muguri de brad – rețetă
Îndrăgita autoare de rețete culinare Laura Laurențiu are pe blogul său o rețetă de Sirop de muguri de brad pe care a învățat-o de la tatăl său, biolog. Este o rețetă simplă, pe care v-o recomandăm și noi.
Ingrediente:
- 250 de grame de muguri de brad
- 1 litru de apă
- 1 kg. de zahăr
- 1 lămâie mare – zeama bine stoarsă și opțional și puțină coajă
Preparare
Mugurii de brad se pun într-o oală (cam de 3 litri) și se adaugă 1 litru de apă. Acoperim oala cu capacul și lăsăm mugurii de brad în apa rece timp de 4 ore. În acest timp, mugurii se vor hidrata și o bună parte dintre substanțele benefice pe care le conțin vor trece în apă.
După trecerea timpului menit hidratării, punem oala pe foc mediu și aducem lichidul la fierbere. Când dă în clocot, acoperim oala cu capacul și reducem focul. Nu fierbem mai mult decât e nevoie. Vreo 3-4 minute de clocote potrivite, până când toți mugurii devin mai degrabă gălbui decât verzi. Oprim focul și lăsăm lichidul să infuzeze timp de minimum 8 ore (peste noapte). După trecerea celor 8 ore, lichidul din oală a căpătat un aspect ușor lăptos. Acesta e un semn că uleiul natural din muguri a trecut în lichid. Mugurii s-au lăsat la fundul oalei iar din oală se răspândește un superb parfum de conifere.
Adăugăm acum zahărul, zeama unei lămâi mari (două, dacă sunt mai mici). Opțional, putem adăuga câteva bucățele de coajă de lămâie, doar partea galbenă, numai dacă ne place aroma.
Aducem totul la fierbere, la foc potrivit. Ca orice alt sirop, și acest sirop de muguri de brad trebuie fiert până atinge concentrația optimă și temperatura de 106°C. Pentru asta, cel mai util este să folosiți un termometru special pentru cofetărie.
Nu are sens să fierbem siropul mai mult decât e necesar. Nu văd niciun motiv să fie ținut pe foc până se înnegrește. Imediat ce siropul este fiert, e gata de îmbuteliat.
Ceaiul de muguri de brad
Ceaiul de muguri de brad stimulează fortificarea plămânilor şi a căilor respiratorii, ajutând la o respiraţie mai profundă şi mai uşoară. De asemenea, având un bogat conținut de vitamina C este recomandat şi în tratarea asteniilor sau a stărilor de stres.
Mod de preparare:
Două linguri de muguri de brad uscați se adaugă în 250 ml de apă clocotită și se lasă la infuzat 10-15 minute. Ceaiul poate fi servit cu miere.
Cum folosim rășina de brad?
Rășina de brad se acumulează pe trunchiul arborelui, acolo unde acesta a fost rănit, ea având un rol de dezinfectant și cicatrizant. ATENȚIE! Fiindcă rășina indică, de fapt, o rană a bradului, o vom desprinde de pe trunchi cu multă grijă, în cantități mici. Aveți grijă să nu atingeți dinții cu rășina de brad – atacă smalțul!
Tinctura
Se obține amestecând un pahar (200 ml) de alcool alimentar, de 80-90 de grade, cu 3-4 linguri de rășină. Amestecul se pune într-un borcan care se va închide ermetic și se lasă minimum 3 zile într-un loc călduț, agitându-l periodic, așa încât rășina să se dizolve cât mai bine. Apoi preparatul se filtrează, iar tinctura rezultată se depozitează în sticluțe închise ermetic
Tinctura de rașină de brad este cicatrizantă, antiinfecțioasă și antiinflamatoare, comparabilă cu propolisul, dar mult mai bine tolerată de organism.
Încheiem aici acest prim episod și vă recomandăm să mergeți să faceți cât mai des plimbări în păduri și să vă bucurați de cât de minunate sunt, să cumpărați produse tradiționale de la producătorii locali și să nu uitați ce se spune din bătrâni: „Averea cea mai scumpă a omului este sănătatea!”
În episodul următor vom povesti despre sunătoare.