În anii 1950, o descoperire cu totul remarcabilă a fost făcută de arheologi la Sarmizegetusa: un butoi de lemn de molid, vechi de două milenii. Conform adevărul.ro, acest butoi de molid făcea parte din sistemul de conducte subterane, folosit de către daci pentru a capta, decanta și distribui apa în centrele capitalei, în locuințe și ateliere.

Aceste sisteme de canalizare de-a dreptul ingenioase au fost observate pentru prima dată în secolul XIX, în Sarmizegetusa Regia, județul Hunedoara. Deși majoritatea cetăților dacice erau construite în zone muntoase, ei au creat un sistem din conducte ceramice și butoaie de lemn care erau folosite la preluarea izvoarelor, ale căror ape erau apoi dirijate spre centrele așezării, spre fântânile amenajate pe terasele lor, ori până la rezervoare.

În situl de la Grădiștea Muncelului, mai exact în zona denumită „La Tău”, a fost identificat un sistem alcătuit din mai multe conducte ceramice, căptușite cu lut și protejate de jgheaburi din lemn de brad care erau legate de un butoi din lemn de molid, folosit la stocarea apei provenită de la izvoarele din imprejurimi.

„La Grădiștea Muncelului, în anul 1950, pe una dintre terasele situate la vest de incinta fortificată, la locul numit astăzi Tău, s-a descoperit instalația unei captări și filtrări a apei de izvor. Captarea apei se făcea cu ajutorul unui vas de lemn – un butoi enorm – păstrat în întregime. În acest butoi intră două conducte, făcute din țevi de lut ars, ce aduc apa de la două izvoare situate în imediata apropiere – unul spre nord și al doilea spre est de Tău”, informa istoricul Ion Horaţiu Crişan (1928 – 1994), care a cercetat timp de peste patru decenii vestigiile dacice.

Capacitatea butoiului era de 3.000 de litri, iar în partea inferioară era încorporat un tub de plumb, prevăzut cu o sită metalică care făcea conexiunea cu o altă conductă din ceramică. Acestea erau protejate de jgheaburi de lemn și erau acoperite cu capace din lemn.

Conducta de la baza butoiul avea o lungime de 18 metri, iar de la capătul ei porneau alte țevi de apă spre incinta fortificată din Sarmizegetusa Regia. Unele conducte au fost descoperite la adâncimi de doar jumătate de metru, în pământ. Ele coborau în pantă spre locurile fostelor edificii antice, iar funcționalitatea acestui sistem era vitală pentru alimentarea acestora cu apă potabilă.

„În butoiul mare, apa adusă de la cele două izvoare era filtrată cu ajutorul unui strat de pietriş şi apoi al unuia de nisip. Din vas apa ieşea pe o a treia conductă, situată mai jos decât cele două care aduceau apa. Ţevile conductei au fost aşezate în jgheaburi construite din trunchiuri de brad scobite şi căptuşite cu un strat gros de lut, de culoare cenuşiu-albăstruie. Conducta a putut fi urmărită pe distanţă de aproximativ 30 de metri. Ea ducea apa de băut, captată de la izvoare şi curăţită prin butoiul de decantare, la terasele cu locuinţe şi probabil la incinta fortificată. Prin acest sistem deosebit de ingenios, apa era eliberată de orice impuritate şi foarte proprie, din punct de vedere igienic, pentru a fi consumată.”, explica arheologul Ion Horațiu Crișan.

De asemenea, conform arheologilor, butoiul s-a păstrat atât de bine până la descoperirea lui, datorită condițiilor uimitoare de umiditate. Unele dintre sistemele de transport subteran al apei se află încă la siturile respective, în timp ce altele au devenit piese de muzeu.

Sursa: adevărul.ro
Foto: Sarmizegetusa Regia