„Cântă pădurea”, proiect româno-maghiar în Brașov, Covasna și Harghita

0
741

Fundația „Cântă pădurea” din Ungaria a inițiat, în parteneriat cu autoritățile locale din Brașov, Covasna și Harghita și Ministerul Mediului, programul educațional şi cultural „Cântă pădurea”, destinat pasionaților de muzică şi de natură din cele trei județe.

Programul se va desfășura în perioada 2-4 septembrie în păduri din zona Noua (Brașov), în Bodoc (Covasna) și în Sâncrăieni, Harghita.

Concret, proiectul constă în concerte susținute de orchestre ale filarmonicilor în inima pădurii, fără scenă, sub coronamentul arborilor, la distanță semnificativă de locul în care sunt parcate mașinile.

Prezent la conferința de presă de lansare a programului, ministrul Mediului, Tánczos Barna, chiar a subliniat că proiectul promovează un stil de viață prietenos cu mediul.

„Cei care vin la aceste concerte învață să își lase mașinile la distanță. Pădurea poate fi admirată doar dacă ne plimbăm, nu doar dacă trecem cu ATV-urile sau cu mașinile prin ea”.

Tánczos Barna a mai punctat că acest demers face parte dintr-o viziune mai amplă a ministerului.

„Este un nou început pentru pădurile din România. Lucrăm la Strategia Forestieră națională, avem o finanțare fără precedent pentru împăduriri, îmbunătățim legislația și venim cu o nouă filosofie în ceea ce privește administrarea durabilă a pădurii. Pădurea nu trebuie să devină un loc de neatins, iar oamenii trebuie să se obișnuiască cu ideea că pădurea e o resursă regenerabilă, ce se poate și exploata durabil”, a explicat ministrul.

Președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, a spus că este pentru prima dată când Țara Bârsei și Ținutul Secuiesc organizează împreună un eveniment și spune că aceste concerte vor fi excepționale. „Pădurea sună mai frumos ca o sală de concerte, pentru că natura a avut grijă de acest lucru”.

Întrebat dacă nu există vreun risc legat de urși, având în vedere numărul tot mai mare al acestora în cele trei județe, ministrul Mediului a spus că nu crede că vor fi probleme.  „Este un eveniment cu foarte multe persoane, urșii se vor retrage cu siguranță, în locuri mai ferite. Cu ocazia acestor evenimente, personalul de specialitate din domeniul silviculturii și asociațiile de vânătoare cu siguranță vor fi vigilente, pentru a evita orice incidente. S-ar putea să admirăm și frumusețile naturii, să admirăm și urși și căprioare și cerbi, dar vom rămâne cu această experiență unică de admirare a lor și cu siguranță nu vom avea alte probleme”, a punctat Tánczos Barna.

Inițiatorul proiectului, președintele Fundației „Cântă Pădurea” din Ungaria, Szabó Lajos, organizează pentru a 19-a oară acest program, ce s-a dovedit un succes la edițiile precedente. În România, „Cântă pădurea” s-a mai derulat în parteneriat cu Direcția Silvică Bihor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!